IDIOCRATIA – Cultura mediocritatii

Aceasta este ideea filmului care mi-a mototolit conceptia despre viitor. Ma pregatisem pentru o comedie de pierdut timpul, intr-o dupa-masa banala. "Idiocracy" nu m-a dezamagit – chiar e de duzina, dar mi-a dat niste viziuni ce mi-au oprit popcornul in gat.

Un film care era cat pe-aci sa nu fie lansat, datorita reactiilor negative ale publicului chemat la pre-screening. A fost programat pentru lansare inca din 2005, si cand, in sfarsit, a reusit sa iasa pe piata – in 2007, a rulat doar in 7 orase americane, nu a fost aproape deloc promovat si se spune ca producatorii de la 20th Century Fox chiar au incercat sa-i opreasca difuzarea. Oare de ce ?

Raspunsul l-am aflat urmarind povestea soldatului si a prostituatei, oameni cu IQ modest pentru timpurile in care traiesc (timpurile noastre) si care accepta sa fie inghetati pentru un an intr-un experiment al armatei. O regretabila eroare ii aduce inapoi la civilizatie dupa zeci de ani, timp in care societatea se schimba atat de tare incat cei doi se trezesc declarati cei mai inteligenti oameni de pe planeta. Pe principiul "chiorul este rege in tara orbilor", soldatul devine consilier al presedintelui Americii – pardon, am vrut sa spun "Statele Unite al AHmericii" (United States of UHmerica). Prima lui misiune este sa descopere cauza lipsei de vegetatie, in conditiile in care campurile erau stropite cu bauturi energizante si apa era folosita doar la closet, ca sa va faceti o idee despre ce timpuri vorbim. In aceasta noua realitate strazile sunt acoperite de reclame, gunoaiele au devenit munti si alte forme de relief, oamenii sunt logo-uri ambulante si presedintele lumii este un ex-porno star numit Dwayne Elizondo Mountain Dew Herbert Camacho…

Si atunci mi-am dat seama de ce publicul a respins un astfel de film. Oare de ce ar aprecia americanii – si nu doar ei, un semnal de alarma despre cum civilizatia poate degenera, sub presiunea mass media si marketingului, intr-o populatie de retardati?

Cui ii convine sa se uite la o comedie unde vrea sa rada de altii si se trezeste aratat cu degetul? Acelasi deget pe care il indreptam si noi spre altii si dupa care ne ascundem la nevoie. Incalzire globala? Nu ni se poate intampla noua. Cutremure, inundatii, uragane? Noi controlam natura. Terorism, discriminare, conflicte? Nu exista, fiecare cetatean este "politically correct". Pe noi nu or sa ne acopere niciodata gunoaiele, nu o sa involuam in gandire si nu o sa vorbim precum niste primate. Pe noi nu ne vor cuceri reality-show-urile in care este vorba de un personaj care o incaseaza mereu in partile delicate (Ow! my balls) si nici nu o sa il confundam vreodata pe Chaplin in "Marele dictator" cu insusi Hitler. Sistemul judiciar nu o sa devina o arena in care dai poporului paine si circ. Astea se pot intampla doar intr-un film precum Idiocracy!

OARE?

In ciuda modestei realizari, Idiocracy – ca si critica moderna a societatii, este un bun prilej de a reflecta la situatia actuala. Se pare ca in conditiile aparentei libertati, omul alege … sa fie condus. Citandu-l pe jurnalistul american Art Spander, partea mareata a democratiei este ca da fiecarui alegator sansa de a vota ceva stupid. In Idiocracy ni se prezinta variantele "democratia conduce catre adormirea constiintei" si "somnul ratiunii naste retardati".

Nu imi place omul epocii, sa-i zicem Homo Mediocrus, perfect ancorat in realitatea in care traieste, perfect tras de sfori de maestrii papusari. Nu imi plac visatorii, nostalgicii, retrosexualii ancorati in alte realitati, trecute sau viitoare. Imi plac oamenii care isi pastreaza sufletul, traind in realitatea prezenta, nelasandu-se supusi de circumstante.

Totul este posibil, inclusiv faptul ca, intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat, sa ne trezim acoperiti de o avalansa de gunoaie de toate felurile. Sau sa nu ne mai trezim deloc… Pacat ca doar cu un film nu se face primavara.