I am a legend
Pe ecran
Nu stiu altii cum sunt, dar producatorii de la Hollywood au intrat in criza de idei. Si, ca sa iasa din incurcatura, au luat o idee conturata bine in alte filme si s-au jucat cu ea, transformand-o si modeland-o dupa pofta inimii, punandu-te pe tine in situatia unui déjà vu complet.
Dar, in spiritul unei cronici de film, story-ul e asta: americanii (cine altcineva?) descopera leacul pentru cancer, manipuland la nivel molecular un virus si implantandu-l in “subiectii” bolnavi de cancer. In faza incipienta, leacul are efect, dar, dupa o vreme, incepe sa-i transforme/omoare pe cei infectati.
Mai mult, devine un soi de epidemie, se trasfera pe calea aerului, cam ca o gripa fatala. Doar unul din doctorii (actorul Will Smith) ce au lucrat la acest leac e imun si ramane singurul supravietuitor al New Yorkului. Mutantii au slabiciuni de vampiri, fiind nevoiti sa se ascunda de lumina soarelui si de razele UV. Iar Will Smith, devine un Bruce Willis (actorul ala de iese din orice incurcatura si reuseste sa salveze pe toata lumea) intr-un peisaj apocaliptic. Si, cum altfel, se sacrifica pentru a salva omenirea.
Cam asta ar fi povestea filmului. Dincolo de ea, daca ati mai vazut filme de gen, o sa intalniti copii fidele a unor laitmotive ale acestora. Cainii mutanti marca “Residend Evil”, zombie ce umbla liberi prin orasul devastat in cautare de hrana (vezi “28 days later”) s.a.m.d.
Ce-i drept, realizarea e impecabila. Desi, pe alocuri, are scapari, CGI-ul da bine, Will Smith face un rol bun, linistea din New York-ul devastat e mai apasatoare ca niciodata, iar sentimentul de “spaima” iti sufla in ceafa. Ergo scopul a fost atins.
“I am a legend” spune povestea unui “nou sfarsit al lumii” (al catelea oare?) din care doar americanii pot razbi si ne pot salva. E un film de consum, care nu te lasa cu nimic. Doar cu un gust amar si cu un pic (doar un pic foarte mic) de adrenalina. Si realizezi ca “Resident Evil” si “28 days later” au spus cam tot ce era de spus in genul asta de film.