Dincolo de teama si dezgust: “Gonzo: The Life and Work of Dr. Hunter S. Thompson”

Thompson, care s-a sinucis in 2005, a supravietuit intr-o anumita masura in imaginatia populara datorita exceselor sale salbatice. A ramas un personaj iconic si durabil al contra-culturii nebuniei negative. Pe ecran a fost intruchipat de Bill Murray (in “Where the Buffalo Roam” a lui Art Linson) si de Johnny Depp (in “Fear and Loathing in Las Vegas” a lui Terry Gilliam) si a fost transpuns in benzile desenate ale lui Garry Trudeau, “Doonesbury”, in personajul conspirational “Uncle Duke”.

Gonzo, simbolul lui Thompson, denota un libertarianism alimentat de droguri, o urmarire a libertatii pana la limita bunului simt si chiar peste. In acelasi timp, termenul inventat de Thompson, are o semnificatie suprema si anume cea de jurnalist. Iar Gibney, reuseste sa-si concetreze filmul pe acest tip de jurnalism indraznet si inovator care i-a asigurat lui Thompson reputatia si imortalitatea, in timp ce acorda atentie si persoanajului grandios si caricaturizat pe care l-a incorporat Thompson.

Originar din Kentucky, Thompson, este o persoana haioasa si timida, inzestrata cu bune maniere si o diploma “prin posta”, care a avut norocul sa traiasca intr-o perioada eroica si lipsita de reguli a jurnalismului american. Editorii vizionari erau dispusi sa publice (si sa sponsorizeze) tot felul de aventuri si experiente. Carey McWilliam de la “The Nation” a fost cel care l-a publicat pentru prima data pe Thompson. A inceput cu un articol despre viata alaturi de banda de motociclisti “Hell’s Angels”. Mai tarziu, in 1966, a publicat o carte in care a schitat o parte din inceputurile mitologiei anilor 60 si in care a prevazut unele dintre contradictiile si disonantele erei.

“Hell’s Angels” l-a transformat pe Thompson intr-un fel de star media si a introdus cititorii in elementele de baza ale metodei si stilului sau. Acestea si-au gasit fertilitatea in paginile revistei “Rolling Stone”, a carei fondator si editor, Jann Wenner, se numara printre martorii adunati de Gibney pentru a relata, critica si omagia jurnalistul.

Pe parcursul filmului se regasesc marturii ale celor doua neveste ale lui Thompson, Sandy si Anita, ale fiului sau, Juan, si ale lui Ralph Steadman, artistul britanic ale carui ilustratii sunt aproape la fel de integrate in opera lui Thompshon ca si proza relaxata si antrenanta a autorului. Galeria este completata de cateva persoane surprinzator de serioase precum Patrick J. Buchanan si George McGovern, care au constituit surse si subiecti ale maestrului gonzo cand acesta si-a concentrat atentia spre politica.

Conventia Democratica de la Chicago din 1968, a fost pentru Thompson un semnal de alarma, acesta fiind socat de ferocitatea fortei politiei primarului Richard J. Daley. Suspiciunea temperamentala a lui Thompson privind autoritatea a luat o dimensiune politica, care s-a materializat intr-un amestec caracteristic de realitate si fictiune. In calitatea de candidat pentru postul de serif al Pitkin, Colorado, in 1970, Thompson a propagat sloganul “puterea ciudatilor” si a pus problema folosintei pamantului si a fortei politiei. Raportarea alegerilor prezidentiale din 1972 – publicata in “Fear and Loathing on the Campaign Trail” a fost capodopera sa si a fost un amestec curajos de partizanat pasional, analiza aspra si inventie pura.

Potrivit lui Frank Mankiewicz, managerul de campanie a lui McGovern, abordarea lui Thompson a fost “cea mai putin faptica si cea mai precisa” relatare a alegerilor. Fara a pretinde o falsa neutralitate, Thompson si-a declarat admiratia fata de McGovern si dispretul fata de rivalii sai democrati. Acesta si-a exprimat pe aceasta cale si una dintre cele mai dainuitoare pasiuni ale vietii sale de scriitor si anume ura totala fata de Richard M. Nixon.

Gibney, a carui filmografie include “Enron: The Smartest Guys in the Room” si “Taxi to the Dark Side” (castigator al premiului Oscar), asambleaza un colaj plin de viata de interviuri si materiale. Depp citeste cateva fragmente din lucrarile lui Thompson, iar scriitorul isi face aparitia in cateva scene preluate din documentare mai vechi. “Gonzo” este o lectie de istorie fascinanta si o poveste moralizatoare despre efectele corozive ale consumului abuziv de droguri, dar mai ales despre modul in care faima poate seca talentul

Anii lipsiti de talent ai lui Thompson i-au depasit pe cei fertili. Cu toate acestea, Thompson a fost mai curajos, mai nostim si mai brutal de onest decat oricare alt jurnalist. Iar “Gonzo”, ii confirma locul in mareata parada de personaje excentrice, intelepte si renegate din coltul cel mai infamant al panteonului literar american.

Noemi Szoke