4 luni, 3 saptamani si 2 zile

Pe ecran

4 luni, 3 saptamani si 2 zile

Epoca de aur ne-a adus pana la urma un Palm d’Or. Succesul filmului lui Mungiu reprezinta o incununare a unor eforturi deja existente, putandu-se repera un soi de “dictatura comunista” in cinematografia romaneasca recenta (“A fost sau n-a fost”, “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, “Hartia va fi albastra”).

Filme tratand despre comunism si dramele sale, adevarate mecanisme de "defulare" colectiva. Reusita acestor filme, atat in tara cat si in strainatate, nu tine atat de insolitul subiectului cat de autenticitatea dramei umane. Prin lentila oferita de fiecare dintre ele surprinzi o intimitate a suferintei care nu te poate lasa indiferent, care te "priveste". Sunt incercari sincere de a vorbi despre ceea ce incercam sa facem de 18 ani incoace: sa traim cu ceea ce am trait, sa ingropam doar ceea ce a murit.     

Inca de la primul cadru, filmul lui Mungiu ne deschide portile unui univers feminin extraordinar. Iar acest univers este extraordinar datorita, in primul rand, unei situatii de viata ordinare. Doua studente intr-o camera de camin, saracie, tigari, cafea, bisnita cu deodorante, anticonceptionale, un catelus adoptat, o musama roasa, dusuri comune. Promiscuitatea, traiul in mizeria comuna inseamna si lupta cu mizeria umana, in cazul de fata prin sarje de feminitate concentrata – instincul matern de a adopta un catelus sau solidaritatea supranaturala dintre doua prietene.

Cand viata uneia dintre fete (Gabita) sufera un scurt-circuit, viata celeilalte (Otilia) pare sa continue firesc, in episoadele sale din care Gabita lipseste. O fata in autobuz, o fata sarutandu-se pasional cu prietenul ei pe culoarele facultatii… Incepe apoi epopeea gasirii unei camere pentru Gabita, intalnirea cu doctorul, sosirea la hotel…

Incetul cu incetul Otilia este cumva anulata, pe de o parte prin contactul inuman, de tip comunist, cu receptionerele pentru care exista exclusiv ca sursa de spaga, pe de alta parte ca dedicata exclusiv problemei Gabitei. Pentru tema alinierii comuniste scenele cu receptionerele reprezinta momente cheie. Dupa ceva ani de capitalism nu poate sa nu te izbeasca greutatea cu care un cetatean putea face rost de o camera de hotel. Banuielile, suspiciunile si indiscretiile pe care trebuia sa le suporte, mita si rugamintile, umilirea – de parca i s-ar fi facut o favoare. Este exact reversul a ceea ce ne-ar inspira acum frontispiciul unui hotel, reversul unei logici turistice. Cat despre al doilea fel de anulare, este graitor in acest sens faptul ca Otilia, ni se va lamuri mai tarziu, merge la intalnirea cu doctorul nu in numele ei ci in locul Gabitei, care promisese ca va fi chiar ea acolo.

Sacrificiul Otiliei este o scena extrem de dura, pentru ca este complet neasteptata. Deraiaza in acelasi fel ca tratamentul receptionerelor, logica epocii de aur a devenit suficient de ilogica pentru noi incat sa ne dea de furca. Recunosc ca pana la cadrul din pragul camerei de hotel, in care Otilia e filmata din spate dandu-si bluza jos, nu mi-a trecut prin minte nici macar o secunda ca se putea ajunge la asta. Violurile au aparut ca o aberatie incredibil de scabroasa… sa ne amintim ca in drum spre hotel, renuntand la precautii, doctorul face un ocol prin fata blocului sau iar Otilia, viitoarea sa victima, asista din masina la discutia dintre el si mama lui care se inchisese din greseala pe-afara. O scena de familie intre un fiu nervos ca a fost intrerupt din treburi si o mama batrana ca un copil. Intr-un fel, in comunism toata lumea avea maruntaiele pe-afara…

Iar baia… in contrast cu cenusiul si intunericul din restul filmului, baia e la fel de stridenta ca suferinta, gata sa cuprinda ecoul unui plans si sa il transmita mai departe prin peretii subtiri celorlalti, intr-o pormiscua tinere reciproca sub observatie. Baia este infernul care tine loc la ceea ce nu exista – o posibilitate, un loc, un moment de evadare. In baie „se retrage” doctorul lasandu-le sa hotarasca, in baie se retrag Otilia si Gabita dupa violuri, in baie ajunge si fatul.

Interventia musafirului artagos de la ziua mamei este un alt moment extrem de intens al filmului. Dupa ce trecuse prin ce trecuse, Otilia e admonestata fiindca are obiceiuri libertine (fumeaza la masa cu parintii prietenului), pentru ca se bucura de avantaje pe care generatia dinainte nu le-a avut etc. Cat de ironic sa auzi, intr-un asemenea moment al filmului, fraze pe care le intalnesti atat de des Romania de azi.

Abia cand Otilia ajunge, la masa celor mari, exponenta a unei generatii, ne dam seama de un fapt chiar cutremurator, cu tot patetismul cuvantului. Gabita si Otilia sunt mamele noastre, ale celor nascuti in urma decretului, sunt mamele Romaniei de azi, sunt femei care acum asteapta nepotii.

Iar noi suntem maruntaiele care au ajuns sa traiasca, care au scapat de trecerea prin baie, prin ghena, prin infern.


feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou