Timp liberCroniciIn castiArcade Fire, revelatia din MontrealArcade Fire, revelatia din Montreal
In casti
Au luat prin surprindere pe toata lumea cu Funeral, primul lor album. Opt canadieni care-si spuneau, bizar, Arcade Fire si de care pana atunci nu auzise nimeni deveneau dintr-o data rasfatatii publicului si ai criticilor. Imposibil sa continue la fel de bine? Raspunsul lor este acum pe rafturile magazinelor de discuri.
Albumul, numit Funeral in memoria apropiatilor disparuti in timpul inregistrarii domina toate clasamentele nord americane ale sfarsitului de an. In primavara urmatoare, Arcade Fire apar pe coperta revistei Time, care-i numeste “cea mai uimitoare trupa rock a Canadei”. Lansat si in Europa, albumul cucereste Marea Britanie, audientele concertelor urca pana la 50000 de spectatori la festivalul de la Reading, iar nume legendare ca David Bowie si U2 canta impreuna cu cei opt canadieni.
Neon Bible
Neasteptatul succes critic si comercial al albumului nu era usor de gestionat. Se ridicau multe voci care puneau la indoiala capacitatea trupei de a-si confirma debutul cu un al doilea album la fel de bun. Dupa aproape doi ani de turnee, Arcade Fire hotarasc sa faca o pauza in 2006 pentru a inregistra Neon Bible, albumul care urma sa arate locul pe care-l ocupa trupa in muzica acestor ani.
Lansat pe 6 martie, discul este continuarea perfecta a debutului de acum aproape trei ani. De la prima piesa, Black Mirror, si pana la Windowsill si No Cars Go, momentele culminante ale albumului, vocile lui Win si Regine te poarta printr-o gama de ritmuri si senzatii de la fericire si dans pana la depresie, iar inapoi la bucuria femeilor si a copiilor din No Cars Go, poate cea mai buna piesa de pe album. Magia de pe Funeral este in continuare acolo, iar criticii proclama deja Arcade Fire drept o trupa la fel de importanta pentru acest deceniu ca Radiohead sau Nirvana pentru anii ’90. Neon Bible nu trebuie sa lipseasca din colectia niciunui ascultator care se respecta.
