Sexy şi divin – condom cube

Tips and tricks

Sexy şi divin – condom cube

Senzuală, excitantă şi provocatoare în ceea ce, sperăm noi, este singurul punct mort al înflăcărării sexuale? Se poate?

Eram atât de înflăcăraţi încât aveam impresia că mă va devora înainte să apuc să mă gândesc la contracepţie. Penibil moment – opreşte-te, ridică-te de deasupra lui, aranjează-ţi părul răvăşit, potriveşte înapoi breteaua de la sutien care stă să cadă şi caută isterică un prezervativ. I s-ar fi redus din chef într-o secundă şi zău că ar fi fost păcat, era chiar cum trebuie să fie…

Aşa că am fost super sexy şi m-am aplecat languros pe lângă el, l-am atins cu sânii uşor şi incitant şi mi-am scos din poşetă cutiuţa Devine Condom Cube. Era umplută până la refuz cu 12 prezervative colorate (gusturi şi striaţii diferite). M-a privit excitat la maxim şi mi-a smuls-o curios din mână. Arăta ca o cutie de bijuterii şi tare sexy s-a uitat la mine când a descoperit că, de fapt, era cu dedicaţie – pentru "bijuteria" lui!

Pentru că o aşa privire întărâtată merită efortul. De altfel, se ştie că nu-i bine să le ţii în portofel (se uzează lubrifiantul) şi, în plus, cât de sexy poate fi să porţi cu tine 12 prezervative rătăcite prin geantă? Care, eventual, să se încăpăţâneze să sară când vrei să scoţi cardul să plateşti la vreun supermarket?

Cei de la vibrators-dot-com.stores.yahoo.net s-au gândit la toate astea şi ne recomandă noua cutiuţă pentru prezervative Devine Condom Cube (18 USD). Haioasă foc!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou