Gheişă în aburi de ceai

Tips and tricks

Gheişă în aburi de ceai

Poate ai obosit de atâtea “tips and tricks” despre cum să înfierbânţi relaţia de cuplu. Pentru momente în doi rafinate, relaxate, senzuale, inspiraţia soseşte din exemplul civilizaţiei răsăritene.

Miturile vestice despre Japonia aduc un freamăt la auzul cuvântului "gheişă". Amatorii de senzaţii tari se gândesc la femei promiscue, gata să îşi ridice kimonoul în tavan şi să facă cele mai complicate şi perverse masaje erotice.

Asta arată că nici în ziua de azi nu suntem mai evoluaţi decât căpitanul Hawthorne – portretizat în romanul "Shogun", un occidental aşa-zis civilizat care se ciocneste de o autentică civilizaţie a rafinamentului. Atât cărţile lui James Clavell sau mai recentele "Memorii ale unei gheişe" (cât şi alte producţii literare sau cinematografice) sunt doar stimulente superficiale create de occidentali.

De exemplu, "împărţitul pernei" – cum se exprimă în japoneză "a face dragoste", nu pune un zid de puritanism între corp şi spirit: ambele trebuie preţuite pentru a ajunge la o plăcere integrală. Individul are o obligaţie să îşi conducă partenera/ul de pernă pe calea plăcerii, să se asigure că o împărtăşesc. De multe ori, occidentalul rămâne tributar trupului- sediu exclusiv al plăcerii sau, dimpotrivă, spiritului – dăruit unei anume zeităţi, fără să înţeleagă că abstinenţa nu este o virtute şi că nici excesul de senzualitate, în lipsa participării afective, nu te ajută să te înalţi.
 
Ce ne poate interesa pe noi este lecţia de seducţie rafinată pe care ne-o serveşte şi azi Japonia. Un mit modern – şi contrazis, despre gheişe, este cel al prostituatelor de lux. Gei – înseamnă artă, iar sha-practicant, nume justificat de studiile de poezie, literatură, dans tradiţional, diverse instrumente muzicale. Ele sunt invitate să întreţină oaspeţii ceainăriilor şi restaurantelor, iar timpul li se măsoara prin arderea unui beţişor parfumat – în loc de clepsidră. În funcţie de priceperea cu care îşi onorează invitaţiile, ea poate primi mai departe diverse angajamente.

Diferenţele faţă de o prostituată ţin atât de pregătirea sa culturală, de activitatea propriu-zisă (gheisa este chemată să cânte, să converseze, să servească ceaiul), cât şi de indicatori vizibili, precum îmbrăcămintea. Prostituata, prin natura meseriei, trebuie să îşi scoata hainele de mai multe ori pe zi – aşa că panglica (obi) kimono-ului se leagă în faţă, în timp ce pentru o gheişă, costumatul, chiar şi cu ajutor, durează aproximativ o oră, iar obi se leagă la spate.

Bărbaţii sunt atraşi, de fapt, de o iluzie a flirtului rafinat, de o promisiune care nu se concretizează niciodată. Paradoxul gheişei constă în coexistenţa unei educaţii în seducţie şi invitaţii nespuse lansate în cel mai rafinat mod, cu aparenţa unei decenţe şi purităţi aproape copilăreşti.


O femeie modernă, mai ales cea occidentală, nu va fi nicicând convingătoare în rol de gheişă supusă şi în acelaşi timp provocatoare, însă poate folosi cu succes anumite ingrediente.

Machiajul de gheişă este unul cu adevărat complicat, ce se învaţă în ani de zile, însă rămâne de bază puritatea şi armonia culorilor: ten alb, de porţelan, ochi adânciţi misterios cu negru, buze rotunjite şi roşii precum cireşele. Un kimono sau un alt veşmânt elegant din mătase nu poate fi decât un compliment pentru pielea ta şi o atracţie pentru curiozitatea privitorului.

Înzestrată cu o astfel de imagine, poţi exersa senzualitatea într-un ritual al servirii ceaiului, adaptat la realitatea modernă.  Poţi crea un ambient cât mai liniştit? Este necesar nu pentru a bea propriu-zis un ceai, ci pentru a stabili un nivel de comunicare mai profund, unde spiritele se întâlnesc în tăcere  (japonezii preţuiesc ceaiul "făcut cu apă din adâncimea minţii").

Decorul în care se desfăşoară această întâlnire este simplu, dar cu gust. Pentru a te putea relaxa şi bucura de atmosferă – întreţinută de sunetul unei ape curgătoare sau de imaginea unei grădini, sau de arome ispititoare de cea i- conversaţia se păstrează minimală. Dacă preferaţi să ascultaţi totuşi muzică, există câteva piese minunate ale artistului Kitaro, de exemplu.

În loc de dansul tradiţional al gheişei, care se desfăşura pentru deliciul spectatorului masculin, se poate invoca masajul, din care derivă firesc mai târziu atingerile şi mângâierile. Cuvintele-cheie sunt de fapt intimitate, lentoare şi concentrare pe trezirea tuturor simţurilor într-un mod cât mai non-intrusiv.

Mitul gheişei este un ultim refugiu al feminităţii si nu ar trebui lăsat să se piardă. Femeia-copil care atrage fără să se străduiască, promite mai mult decât oferă, se joacă cu esteticul, cu intelectualul şi cu plăcerile simţurilor- este un ideal care depăşeste graniţele culturale.

"Împărţitul pernei" este un alt capitol fascinant din lecţiile despre dragoste ale Orientului, dar despre asta, data viitoare. Până atunci, lăsaţi-vă imaginaţia să umple ceştile de ceai în care se ascund promisiuni, respiraţi împreună cu celălalt un abur înmiresmat în care spiritul îşi poate găsi libertatea de expresie.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou