Analize obligatorii pentru Ea
Tips and tricks
Femeile, prin natura lor anatomica si fiziologica, sunt predispuse la anumite patologii tipice sexului feminin. Prima veriga privind sanatatea organelor sexuale feminine este preventia. Iata cele patru analize obligatorii pe care orice femeie trebuie sa le faca macar anual:
Testul Babes-Papanicolau
Rezultatele testului Papanicolau sunt obtinute in urma examinarii la microscop a celulelor cervicale prelevate in urma unei biopsii. Prin examinarea microscopica se stabileste daca aceste celule sunt normale, daca au aspectul normal, sunt asezate corespunzator, elementele celulare sunt intacte etc. In momentul in care aceste celule sufera modificari se pune problema interpretarii gravitatii acestor modificari, care pot avea semnificatii de la o vaginita banala pana la prezenta cancerului de col uterin. Acest test trebuie facut de fiecare femeie, anual, o data cu inceperea vietii sexuale. In felul acesta vei fi diagnostica si vei preveni multe patologii genitale feminine, avand grija de sanatatea ta.
Analiza secretiilor vaginale
Daca observi o secretie anormala sau mancarimi, e recomandata o analiza microbiologica.
Cel mai adesea, acestea sunt semne ale unei infectii cu trichomonas, candida, sifilis sau alte bacterii. In cazul in care medicul descopera o infectie si urmezi un tratament, e bine sa revii la control dupa o saptamana. Astfel de probleme pot reaparea, daca nu sunt tratate pana la capat. Prelevarea este simpla si secretiile se analizeaza la microscop, iar daca exista suspiciunea unei infectii se poate realiza o cultura pe care urmeaza sa se faca antibiograma pentru a stabili tratamentul la care germenii care au produs infectia sunt sensibili.
Cel mai adesea, acestea sunt semne ale unei infectii cu trichomonas, candida, sifilis sau alte bacterii. In cazul in care medicul descopera o infectie si urmezi un tratament, e bine sa revii la control dupa o saptamana. Astfel de probleme pot reaparea, daca nu sunt tratate pana la capat. Prelevarea este simpla si secretiile se analizeaza la microscop, iar daca exista suspiciunea unei infectii se poate realiza o cultura pe care urmeaza sa se faca antibiograma pentru a stabili tratamentul la care germenii care au produs infectia sunt sensibili.
Autoexaminarea sanilor
Este modul cel mai rapid pentru a depista orice fel de schimbare aparuta in ceea ce priveste starea de sanatate a sanilor si mai ales, este cea mai la indemana metoda pentru prevenirea cancerului de san. Incepe prin a-ti privi sanii in oglinda tinand amandoua mainile pe solduri. Apoi tinand amandoua mainile ridicate.
Trebuie sa urmaresti orice fel de schimbare aparuta in forma sau dimensiunea sanilor, daca un san este neobisnuit de lasat fata de celalalt, daca este neobisnuit de mare fata de celalalt, o excrescenta pe san, schimbari aparute in aspectul pielii de pe san – incretitura, gropita, roseata, aspect de "coaja de portocala", retractia ("infundarea") mamelonului. Pentru palpare foloseste varfurile degetelor, tinand degetele intinse. Nu trebuie sa apesi prea tare, dar presiunea trebuie sa fie totusi suficient de puternica pentru a simti si zonele profunde. Pentru a fi sigura ca nu iti va scapa ceva neobservat in timpul examinarii proprii miscarile trebuie sa fie cat mai diverse: in cercuri concentrice, radiale si de sus in jos. Repeta miscarile si pentru celalalt san. Orice schimbare este un semnal de alarma, dar daca este sau nu un motiv de ingrijorare, numai un control intr-un cabinet de specialitate o poate spune.
Ecografia mamara sau mamografia
Ambele analize investigheaza imagistic componenta glandei mamare, omogenitatea ei, prezenta sau nu a unor patologii. Insa fiecare dintre cele doua analize folosesc alt principiu de a "vedea" in interiorul sanului. Astfel ca, ecografia este indicata femeilor tinere, iar mamografia celor de peste 50 de ani.
Simona Ionita