5 greşeli în dormitor

Tips and tricks

5 greşeli în dormitor

Una dintre bunele mele prietene este pasionată de sex. Da, aşa cum unii colecţioneză timbre, tablouri, monede, ea strânge poveşti cu final orgasmic. Şi, într-o după-amiază, mi-a spus că a întâlnit foarte multe femei experte in poziţii kama sutra, dar care nu reuşeau să-i cucerească inima celui la care visau de ceva vreme. Aşa că s-a decis să facă un studiu.

A discutat cu experţi în partenere pricepute şi mai puţin iniţiate în arta amorului, cu psihologi, cu fete fără probleme de orgasm şi a făcut o listă cu cele 5 greşeli pe care nu are voie să le facă o femeie în…pat:

1. Să nu înveţi totul despre el

Sexul e ca bătutul la maşină. Poţi să o faci cu doar două degete, dar dacă ştii să le foloseşti pe toate 10 eşti expertă. Aşa că nu mai chicoti atunci când el vrea să te înveţe despre cum funcţionează stimulii plăcerii pentu el. Priveşte-l cu atenţie şi surprinde-l studiind dinainte o carte cu tot ce trebuie sa ştii despre anatomia, harta punctelor erogene şi psihologia sexuală a unui bărbat.

2. Să crezi că poate să-ţi citească gândurile

Dacă te aştepţi să ştie că aveai nevoie de o partidă de sex oral, iar el nu a ghicit în stele, nu ai dreptate să te superi! Ca să fii sigură că primeşti ce aştepţi de la o partidă perfectă, spune-i ce ai nevoie. Chiar dacă eşti într-o relaţie de foarte multă vreme, asta nu înseamnă că visează noaptea ce-ţi trebuie şi aplică seara următoare în pat. Trebuie să-i spui tot ce vrei, să o faci sexy, incitant, iar relaţia voastră sexuală va fi perfectă.

3. Îţi pierzi pofta

E un sindrom clasic. Până îl prinzi, ai chef de sex în fiecare dimineaţă, seară, prânz etc. Imediat ce eşti sigură pe relaţie începi să nu mai ai acelaşi apetit şi apar imediat durerile de cap, lipsa chefului, cazurile în care nu mai finalizează şi te înnebuneşte rutina. E un comportament firesc, dacă nu ai grijă. În primul rând trebuie să îţi educi în permanenţă senzulaitatea, să experimentezi, să încercaţi lucruri noi. O poziţie solicitantă, un loc nou, o altă lumină, un joc inventiv, toate aduc noutate şi nu te lasă să te plictiseşti.

4. Te laşi doar în grija lui

Greşit! Jocul seducţiei se face întotdeauna în doi. De aceea, nu te lăsa doar pe mâna lui. Iniţiază totul, aţâţă-l, fii agresivă, ia frâiele! Vei veedea cât va fi de fericit şi îl vei cuceri pentru totdeauna. O femeie care e puternică, ştie ce vrea şi ştie cum să obţină acel lucru este cel mai puternic stimulent pentru un bărbat.

5. Eşti paranoică atunci când e vorba de corpul tău

Nu te teme! El niciodată nu observă kilogramele în plus. Ceea ce ţie ţi se pare mult, el găseşte voluptuos, senzual, carnal, sexy. Imaginea lor despre frumuseţea feminină e mult diferită de cea a noastră. Iar în pat nimeni nu te evaluează. Pentru ei contează ce primesc, posesia, orgasmul şi nu cele câteva kilograme în plus pe care vrei să le dai jos. Şi nu uita ce spun oamenii de ştiinţă: "42% din femeile care sunt conştiente de corpul lor în timpul actului sexual nu ajung la orgasm"!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou