Un chip nevăzut

Sexperiente

Un chip nevăzut

Stai cufundată într-o canapea moale, picior peste picior. Sorbi gânditoare, puţin câte puţin, dintr-un pahar mare de vin roşu. Este dulce şi tare – exact cum îţi place ţie. Nu ştii ce să faci cu mâinele, pari puţin stingherită. Duci paharul spre buze regulat, la intervale scurte, fără să-l laşi din mână. Ceva te preocupă.

Buzele tale capătă nuanţe moi şi senzuale de fiecare dată când sorbi din vin. Când te-ai aşezat ţi s-a ridicat uşor rochia, lăsând la vedere un început fin de dantelă la marginea ciorapului. Te faci că nu observi, dar ştii. Încă eşti puţin încordată şi îţi roteşti privirea în jur…Aştepţi să se întâmple ceva?

Vinul începe să-şi facă efectul. Te-ai încălzit şi căldura ţi se răsfrânge rapid prin tot corpul. Nu ştii ce-o să urmeze şi asta te sperie. Simţi cum începi să-ţi pierzi, uşor uşor, tot controlul asupra corpului.

Începi să te relaxezi. Muşchii ţi se liniştesc. Te destinzi, închizi ochii. Nu îţi dai seama dacă e mătase sau saten. Şi totuşi nu te interesează. Îţi leg ochii cu eşarfa moale şi simt că vrei să te împotriveşti. Încerci să laşi paharul din mână, căutând masa orbeşte. Nu o găseşti şi rămâi cu braţul dezgolit suspendat în aer, încercând să-ţi eliberezi ochii.

o mână fermă te apucă de braţ şi ţi-l îndepărtează de la nodul moale al eşarfei. Doua bentiţe catifelate de mătase se înfăşoară nevazute în jurul mâinilor tale,  fixându-le undeva în spatele scaunului.

Ai deodată senzaţia că întreaga canapea se lasă uşor pe spate. Îţi incordezi muşchii încercând să-ţi găseşti un echilibru. Nu rezişti mult timp aşa şi, fără să vrei, te laşi pe spate învinsă. Simţi priviri peste corpul tău, dar nu atingi nimic. Întorci capul în toate direcţiile încercând să prinzi ceva…pe cineva… Nu-i nimeni în jurul tău.



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou