Sunt barbatii mai perversi decat femeile?

Numai un numar relativ redus de barbati dau dovada de agresivitate sadica activa, iar manifestarile lor de extrema violenta au rar drept scop eliberarea de tensiunea sexuala. La fel de putin satisfacatoare este teoria ce sustine ca, din cauza opresiunii sexuale suferite de secole, femeile nu sunt capabile sa isi formuleze dorintele sexuale secrete, pentru ca nu poate explica de ce la femei nu se constata una dintre cele mai benigne perversiuni clasice – fetisismul.

Multi experti sunt de parere ca predispozitia barbatilor de a interpreta intr-un registru sexual conflictele emotionale mult mai intens si mai frecvent de cat femeile, este conditionata de felul diferit in care are loc la vremea copilariei dezvoltarea lor psihosexuala.

In sfera perversiunilor pot fi incluse atat gesturi anormale, cuvinte obscene, priviri, cat si atingeri sau impunerea prin forta fizica ori psihica a actiunilor cu conotatie sexuala sau de natura sexuala.

Dupa unii specialisti, femeile nu sunt mai putin predispuse la perversitate decat barbatii, numai ca ele isi manifesta aceasta inclinatie prin alte fixatii. Dupa Louise J. Kaplan, in aceasta categorie ar intra obsesia slabirii, cleptomania, consumul exagerat de literatura de dragoste, dependenta fata de o persoana sau grup de persoane, patima cumparaturilor.

Sexologul Klaus M. Beier, adauga la acestea deviatiile de la normalitatea manifestarilor instinctului de reproducere: cautarea obsesiva a starii de graviditate, graviditatea imaginara, dorinta excesiva de a fi inconjurata de copii, rasfatul exagerat al copiilor sau pruncuciderea. Scenariile perversiunilor feminine, spune Kaplan, sunt mai putin evidente pentru ca, datorita vietii lor sociale, au mai putine modalitati de exprimare sexuala in public.

Perversitatea feminina a fost mult mai putin studiata decat cea a barbatilor. O singura concluzie este acceptata in mod unanim de catre cercetatori: femeile nu sunt mai putin perverse decat barabtii, numai ca ele isi manifesta perversitatea in alt fel. 

Sexul nu devine perversiune daca este satisfacut in limitele moralitatii, la varste mature, in spatiu intim si intre parteneri cel putin egali in dorinta, iar impulsul sexual este vital si important in supravietuire, fiindca are rol reglator in viata psihica a individului si este unul dintre factorii de echilibru.

Insa, importanta actului sexual nu e data de producerea in sine, ci modul in care se petrece si repercursiunile acestuia asupra indivizilor si a celor ce se pot naste din impreunarea celor doi, consecintele psihice si fizice determinate de actul sexual in destinul individual.

Perversiunea nu este altceva decat reflectarea imaginii unei normalitati puse permanent sub semnul intrebarii.