Despre voyeurism si voyeuristi

O satisfactie deosebita poate veni, pentru unii oameni, si din privirile aruncate asupra altor persoane care fac sex. Voyeurismul adevarat este acea tulburare sexuala manifestata prin dobandirea placerii sexuale exclusiv din vizionarea unui act sexual trait de altii.

Putem intalni voyeurismul si la femei, dar voyeurismul este cel mai frecvent intalnit la barbati. Nu exista un consens in ceea ce priveste originea voyeurismului. Multi experti atribuie comportamentul voyeuristic unei observari accidentale iar apoi repetitiile tind sa intareasca comportamentul voyeurstic.

Cristian Andrei in “Lectii particulare”vorbeste despre voyeurist, prezentandu-l ca fiind : “ de cele mai multe ori un barbat necasatorit, provenind dintr-o familie in care el a jucat rolul celui mai mic dintre copii, avand relatii bune cu parintii, dar slabe legaturi cu sora lui si cu cei de aceeasi varsta. Cu toate ca are senzatii deosebite privind sexul altora si da astfel impresia ca ar fi obsedat sexual, voyeuristul sau scoptofilicul nu este periculos decat in doua imprejurari: atunci cand patrunde in spatiul intim al unei perosane privite; atunci cand, in loc sa priveasca de la distanta, incearca sa atraga atentia “victimei” ca este privita.”

Alberto Moravia este autorul romanului “Voyeurul” (in original, L’uomo che guarda). Autorul nareaza povestea fiului, a tatalui si a unei femei posedate – cititorul va fi intuit deja – de ambii barbati. Edoardo, fiul, un barbat de treizeci si cinci de ani, este culpabilizat inefabil si insidios de tatal sau, un invalid de saptezeci de ani. Relatia nu este insa kafkiana, asa cum s-ar putea crede. Fiul isi studiaza tatal sub lupa, fiecare gest, fiecare bucatica de corp. Este descris inclusiv (si obsesiv) organul sexual al tatalui, perceput ca falic si viguros.

Fiul este fascinat de membrul tatalui sau de cind era copil: mai intii fusese o taina, apoi devenise o prezenta fizica virila. In timp ce tatal invalid este masat de fizioterapeut, fiul isi inchipuie in membrul tatalui sau o forta vicleana, un dragon fals adormit, a carui dezlantuire mocneste. Ireverenta filiala sa fie? Este vorba, oare, despre o invidie de penis de la barbat la barbat (chiar daca invidia de penis este specifica doar fetitelor)? Complexul oedipian nu se intrevede inca: fiul isi admira tatal tocmai pentru vigoarea sa vizibila. Tatal este vizitat, uneori, de foste amante (destule la numar), care ii sint devotate, desi barbatul este batrin si infirm: intre ele si invalid se mai consuma partide de sex si nu din mila, ci din loialitate si pretuire.

Casatorit cu Silvia, Edoardo locuieste cu aceasta in casa tatalui, intr-o camera cu un pat matrimonial simili-funerar. Camera, dupa cum precizeaza naratorul, este legata de restul casei printr-un fel de cordon ombilical, drept care are functie de pintece matern.

Erotismul care se consuma in camera matrimoniala este lizibil si previzibil: cuplul se atinge la inceput oarecum patimas, dar apoi ceremonia este rutinizata prin miscari disciplinate, ritmate si ritualice. Fiecare face ceea ce trebuie sa faca, iar sexualitatea se desfasoara intre niste limite stricte, nu lipsite, totusi de continut, de extaz si chiar de o anumita fascinatie. Aceasta fascinatie vine din faptul ca, in toiul actului sexual, Silvia aduce cu o madona intelegatoare si miloasa fata de barbatul legiuit cu care face dragoste si pe care il framinta orgasmic.

Coincidenta contrariilor, atat de ispititoare pentru Edoardo, consta in capul stilizat de madona asezat pe trupul unei femele. Dupa extazul erotic, madona dispare si ramane doar o femeie care procedeaza la ablutiune pentru a se curata de efectele sexualitatii consumate. Pana aici nu este limpede de ce naratorul insista pe ceremonia sexuala relatata cu lentoare epica. Vom vedea insa in curand de ce. Paradoxala „madona“ Silvia se caracterizeaza printr-o forma de aviditate sexuala: ea ravneste sa faca dragoste, intr-un fel sau altul, in fiecare zi.

Este o zeloasa sexual, nu din obligatie si nici din nevoie, ci pentru ca vede in orgasm un extaz cotidian. Frenezia ei erotica este ritualica, intrucat sexualitatea in cuplu trebuie traita cu profit. Pana aici aceasta ar fi povestea unui cuplu normal si a unui tata invalid, dar cu instinct falic bine conservat. Intervine, insa, neprevazutul: Silvia paraseste domiciliul conjugal, pentru a reflecta asupra destinului sau erotic. Desi l-a parasit pe Edoardo, ea ii propune barbatului ritualuri sexuale in casa unei matusi: Edoardo refuza, intrucat mai intai se cuvine a fi lamurit misterul fugii sotiei sale.

Pe buna dreptate cititorul s-ar putea intreba ce legatura are titlul romanului cu ceea ce s-a intamplat pana acum. Unde este voyeurul? Ei bine, de la un punct incolo, Edoardo, naratorul, defineste voyeurismul ca pe o naratiune care spioneaza pe gaura cheii comportamentul unui subiect. Luand ca pretext un poem al lui Stéphane Mallarmé, care infatiseaza erotismul a doua lesbiene, Edoardo defineste voyeurismul ca fiind spionajul unui fapt privat (actiune privata), dar inlauntrul acestui fapt. Sexul unei femei descris pe dinauntru (tocmai fiindca in mod normal acest sex nu poate fi vazut pe dinauntru) este o pilda de voyeurism aplicat.