Zoe – too good 2 be true
In doi
Ce credeti ca am scapat de el cu una cu doua? Nu si nu! Domnul infirmier este insistent si oricat de barbata vreau eu sa par, in bratele lui ma topesc. Imi vine sa-mi dau palme, nu stiu ce-i cu mine. Cred ca-l plac, da… il plac foarte tare si stiti de ce? E… too good 2 be true!
Really! Pai imagineaza-ti cum suntem noi femeile: ne dorim sa faca anumite lucruri fara sa ajungem noi sa le spune, corectez, sa tipam la ei dupa trei ani de zile de relatie: Boule! Au trecut trei ani de zile si tu inca habar n-ai ca nu-mi plac trandafirii, ci narcisele; ca nu suport sa-mi bagi limba in ureche; ca am alergie la flori de tei etc. etc.
Eh… el era altfel. Dupa doar cateva zile isi misca mainile, limba, atitudinea, comportamentul intr-un mod care pe mine ma lasa perplexa. Nici nu stiu cum sa-ti explic aceasta potrivire dintre noi, dar ajunsesem sa cred ca… IMI CITEA GANDURILE.
Stia cand si unde sa ma sarute, cand sa se opreasca, unde sa ma atinga sa tresar toata de placere, cand sa vorbeasca si cand sa taca, cand sa se prosteasca alaturi de mine si cand sa fie serios, cand vroiam sa fiu singura si cand simteam nevoia sa ma tina in brate, stia si cand imi doream sa fumez o tigare sau cand vroiam un pahar cu apa! Ciudat… dar placut! 
Ajunsesem sa cred ca nu e om… era un… ceva! Un ceva perfect! De unde atata potrivire? Nu era pamantesc posibil!
Cred ca daca il intrebam ce i-am povestit ieri la ora doua si cinci in legatura cu ultima noastra strategie de marketing de la firma, stia sa-mi spuna. Nu doar asculta ce spuneam, stoca si folosea in viitor.
L-am rugat intr-o seara sa-mi dea drumu la apa in cada (eram la el, era frig si vroiam sa ma incalzesc rapid). Deja incepusem sa ma plictisesc asteptand, cand apare vesel si-mi spune ca e gata. L-am intrebat daca a renovat baia cu totul de a durat atat, dar cand am pasit catre baie, lumina era stinsa, cada era plina cu spuma si inconjurata de lumanari…
… urasc lucrurile siropoase (sau cel putin asa vrea sa cred): trandafirii, faptul ca-ti deschide portiera la masina… nu sunt lucruri care ma impresioaneaza, poate ca pur si simplu mi se par "din alt film", dar gesturile lui ma puneau pe ganduri in fiecare seara.
Capul? L-am pastrat pe umeri pentru orice eventualitate, era prea frumos sa fie adevarat si ma asteptam ca reveria sa se termine in orice moment.
Citeste mai multe articole despre Zoe aici .
