Zoe: Regulament de ordine maritală

In doi

Zoe: Regulament de ordine maritală

Tot secretul e să nu laşi rutina să îţi devoreze latura pasională.

 

De două ori pe săptămână,
lunea şi joia.

La 13:20 ies din birou şi mă îndrept spre un restaurant sau o prietenă imaginară. Mă opresc puţin la baia de lângă ieşire, niciodată la cea de pe etajul nostru. Îmi dau jos chiloţii. Îi pun în geantă. Mă rujez. Schimb câteva amabilităţi cu portarul.

Am de mers fix 7 minute. E un bloc oarecare, din canioanele de ciment ale Bucureştiului. Intru în scară, merg la al doilea lift. Impasibil la zgomotul tocurilor mele, un bărbat urmăreşte cifrele clipocind descrescător pe panoul metalic. Aşteptăm amândoi în tăcere. În aer pluteşte un parfum, note de magnolie. Îmi deschide uşa şi intrăm în spaţiul îngust, cu o oglindă mică şi abţibilduri de la gumele cu surprize lipite pe pereţi. Nu mă întreabă nimic şi apasă butonul rotund şi negru cu numărul opt. Se apropie de mine, mă adulmecă  şi ne oprim cum îmi place mie – la etajul şapte şi jumătate, ca în Being John Malkovich. Puţine cuvinte, o convenţie strictă. Reguli fără excepţie. De două ori pe săptămână, sandwichiuri sau merdenele în loc de prânz.

Zece zile pe an.

Sunt departe. O parte din contractul prenupţial. O regulă de igienă psihică. O casă de vacanţă pe ţărmul mării.

Îmi place ca el să ajungă cu o zi sau două înaintea mea, pentru că vreau să mă întâmpine în armură de bronz, mirosind a sare şi plante. Animalul marin, un fel de sirenă masculină. Nu ar putea fi transformat de nicio vrăjitoare în bărbatul care mă aşteaptă seara acasă, cu paloarea unei zile de muncă pe faţă.

Întâlnirea noastră nu poate depăşi graniţa mării. E libertate şi captivitate deodată. Încercăm între timp toate amuletele: colecţii de pietre şi scoici, carafe pline de vin roşu, să ne facem mâna brăţară pe încheietura celuilalt. Incantaţii şi vorbe de dragoste. O capsulă a timpului – imperfectă, ca tot ce e omenesc: o clepsidră. Măsoară zece zile şi tot nisipul cade la loc, în imensitatea plajei din care s-a cules. 

O data la două luni.

Sau mai des, dacă se întâmplă să am delegaţii în ţară. Îmi place să conduc şi savurez singurătatea autostrăzilor, pun bărbaţi să îmi cânte la CD, pe Leonard sau Paolo. Opresc la o benzinărie, îmi cumpăr ţigări şi prezervative, îmi amintesc cu plăcere că m-am lăsat de fumat.

Nu îmi fac niciodată rezervări într-un loc a doua oară, dar am mereu senzaţia că ajung în aceeaşi cameră de hotel cochetă, cu două pahare aşteptând cuminţi şi glaciale pe măsuţă. Cobor la bar, mă aşez picior peste picior,  comand un Campari Orange. Aştept într-un nor albastru să mi se ceară un foc. Sau puţină conversaţie în engleză. Mergem întotdeauna la mine. Mai fumez o ţigară după, deschid fereastra.   

Identitatea tuturor acestor bărbaţi e misterul care îmi străbate clipă de clipă viaţa.

La început pare să fie cel mai bun prieten din liceu, întâlnit după mulţi ani undeva pe un aeroport agitat. Urmează iubitul celei mai bune prietene, duplicitar şi egoist, dar trăsăturile lui se topesc brusc în chipul unui coleg de muncă nou şi uşor timid, pentru a deveni mai apoi cele ale şefului, cu căutătura lui complice-paternă.

Încet-încet, în ritmul cu care viaţa îţi scoate în cale adevărul, culorile, şuviţele şi zâmbetele se stabilizează şi imaginea devine foarte clară. În ea ramâne un singur bărbat: bărbatul meu.

Soţul meu pe care sunt gata să îl dezbrac într-un număr infinit de lifturi identice, pe care l-aş mângâia cu fineţea unei dâre de nisip în căsuţa noastră de la malul mării, de care m-aş lăsa din nou sedusă la toate tejghelele promiscue din toate hotelurile ţării, pe care l-aş chema şi l-aş visa pe toate paginile din lumea asta, virtuală sau nu.


Zoe
ne-a mai scris despre: 

amulete pentru femei indragostite

cine pe cine inseala 

o rochie care leaga si dezleaga casnicii  

Citeste si alte articole despre Zoe aici



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou