Trăind în cercul nostru strâmt

Cine afirmă una ca asta? Pe faţă, nimeni. Din punct de vedere formal şi constituţional, ne respectăm libertatea şi egalitatea şanselor.

Ce se întâmplă însă, în intimitatea mentală a fiecăruia, este cu totul altă poveste, pe care o suspectez de incorectitudini fatale.

Bănuiesc că există o mişcare de spălare a creierului pe tema discriminării sexiste. Unde se petrece de fapt comparaţia, unde se fac măsurătorile? La circumferinţa muşchilor sau la mărimea creierului? Nu este cumva încă un cerc în care ne învârtim ameţiţi de nişte prejudecăţi preluate pe nerăsuflate?
Nu ar mai exista atâtea versiuni nesincronizate şi comportamente care contrazic teoriile dacă ne-am opri puţin din cursa împotriva celuilalt sex şi am căuta răspunsuri oneste la întrebări deranjante.

De fapt, în ce domenii vrea femeia să fie egală cu bărbatul? În ce priveşte forţa fizică, nimic nu le împiedică să îşi construiască, în limitele geneticului, un corp bine antrenat şi chiar ameninţător la nevoie.

Cariera nu mai este de mult o problemă pentru o femeie, orice domeniu îi este accesibil, inclusiv politica sau religia (exceptăm postul de papesă, care încă nu există).

În familie, femeia poate avea orice rol în afară de casnică, dacă doreşte: furnizorul hranei şi al resurselor nu mai este exclusiv bărbatul. Dacă nu vrea familie, femeia nu este obligată să se căsătorească. Graţie tehnologiei in vitro, copiii pot veni în viaţa ei la orice vârstă, cu sau fără un partener alături.

Ce înseamnă pentru femeie egalitatea? De obicei traiectoria propusă are un sens ascendent sau descendent. Dar de ce sus sau jos, în spate sau în faţă şi nu ALĂTURI? 

Mă întreb de ce şi-ar dori să preia ceva ce se presupune că îi aparţine bărbatului şi să perpetueze ciocnirile de forţe şi raporturile inegale? Ce vrea, de fapt, să obţină: revanşă, răzbunare? Vrea să câştige prin forţă, prin şiretenie sau pe cinstite? Mă tem că din aşa mentalităţi nu vor ieşi câştiguri, ci doar pierderi.

Mentalităţile actuale reflectă asumarea unei poziţii de inferioritate. Există cu adevărat inferioritatea aceasta sau este doar o campanie care a prins bine la publicul de ambele sexe? Cine ne-a făcut să credem că trăim în umbra bărbaţilor, cine i-a convins că ei au de condus lumea?

S-a întâmplat să existe o influenţă precum cea freudiană asupra sexualităţii. S-a vehiculat ideea că, din lipsa unei anumite părţi din anatomia masculină, femeile invidioase şi isterice vor să îi castreze –simbolic- pe reprezentanţii masculinităţii! O teorie devenită populară pentru numeroşi adepţi. Chiar cunoaşteţi doar bărbaţi lideri sau doar femei neîmplinite?

În secolul în care trăim nu ne mai permitem să pierdem timpul ascultând insinuările gratuite ale societăţii. Am văzut "femei cu testosteron", luptătoare prin natura lor, blamate de cei care nu suportă "fustele" la putere, dar care nu încetează să fie femei.

Am văzut şi "bărbaţi efeminaţi", oameni sensibili, înghesuiţi la colţurile societăţii de masculii feroce care se simt ameninţaţi de exprimarea afectivităţii. Toate aceste viziuni pot fi corectate, cu ajutorul dioptriilor potrivite.

Diferenţele dintre sexe nu sunt fundamentale, nu sunt dimensiuni diametral opuse. Aceleaşi însuşiri fiziologice, psihologice, spirituale ne definesc ca rasă umană. Primul pas este să realizăm că variază doar gradul în care ele apar în fiinţa noastră şi că nu valorăm mai mult sau mai puţin decât ceilalţi.

Cea mai deranjantă concluzie mi se pare cea că adevărata piedică din calea femeii nu este inegalitatea, ci auto-devalorizarea. Dacă aşa te vezi tu, inferioară şi defavorizată, aşa te vor vedea toţi ceilalţi, inclusiv Ei!