Prietenii lui vs. prietenele ei

In doi

Prietenii lui vs. prietenele ei

Din câte reuşesc să-mi aduc aminte, prima încercare de a stabili o legătură de prietenie cu un “purtător de pantaloni” prindea contur pe la vârsta de 5-6 ani. Era un băieţel mai degrabă firav, vizibil ataşat de mama: o striga de câteva zeci de ori pe zi…

…pentru a-i raporta şicane, îmbrânceli, excluderi şi lovituri…Mi s-a părut  potrivit să-l fac părtaş jocurilor mele serioase: trebuia să-mi ţină companie în cortul improvizat din câteva pături, în care îi serveam cu încăpăţânare o delicioasă tocană de pietre, noroi şi pătrunjel furat din grădina blocului.

După cum era de aşteptat, prietenia noastră n-a durat prea mult. El visa la camarazi de război imaginar, hoţi şi vardişti, căţărat prin corcoduşi, fotbal şi "nouă pietre"…Eu aveam nevoie de cineva care să mă ajute să schimb şi să hrănesc păpuşa. În plus, după ce mimam împreună prânzul, nu spunea "sărut mâna pentru masă" şi nici nu spăla vasele…

Amical vs. erotic

Lăsând la o parte deosebirile inerente dintre sexe, oamenii sunt animaţi de o tendinţă pe care etologii au numit-o impulsia de afiliere. Această tendinţă este responsabilă de apariţia unor legături interpersonale, fără coloratură sexuală, pe care noi le numim prietenii. În afară de absenţa erotismului, diferenţele dintre dragoste şi prietenie sunt multiple. Deşi ambele se bazează pe o interdependenţă relaţională, se instalează şi evoluează diferit.

Relaţiile amicale debutează lent, progresiv, o dată cu creşterea graduală a intimităţii şi ajung la un platou, la o stare de regim care se poate menţine indefinit. De cealaltă parte, relaţiile amoroase debutează vertiginos în prima fază. Vă amintiţi cu siguranţă starea de alertă erotică: fiorii primelor întâlniri, senzaţia de plutire, nopţile fără somn…În ciuda tumultului emoţional (sau poate chiar datorită lui) legătura amoroasă e adesea sortita eşecului. Dacă vă gândiţi bine, motivul pe care îl auziţi cel mai des este: "nu prea aveam nimic in comun"…


În apariţia prieteniei un rol important îl joacă proximitatea: vecinătatea creează condiţii pentru întâlniri mai frecvente, ce sporesc gradul de familiaritate. Este aproape imposibil ca cel puţin unul din amicii noştri să nu facă parte din categoria colegilor de şcoală sau serviciu. Chiar dacă începutul este timid şi presupune subiecte benigne, cum ar fi vremea, un articol citit recent ori vreun club "pe val", confidenţele nu vor întârzia să apară.

În gura mare….sau pe tăcute?

O condiţie necesară prieteniei este evaluarea pozitivă reciprocă. Ea se consolidează prin dezvoltarea unei platforme de comunicare comune şi a unei istorii relaţionale, ce singularizează  prietenii în raport cu restul lumii. Aceştia ajung să se înţeleagă apelând la un cod (verbal, dar şi non-verbal) propriu, care este produsul experienţelor trăite în comun şi prezintă adesea caracteristici apropiate de cele ale unui limbaj conspirativ.

După cum era de aşteptat, există câteva diferenţe de gen în felul în care se exprimă relaţia de prietenie. Femeile pun un accent mai mare pe comunicarea verbal. Un rol hotărâtor îl au confidenţele şi autodezvăluirea. De cealaltă parte, bărbaţii îşi manifestă amiciţia prin desfăşurarea în comun a unor activităţi.

Deseori acţiunile lor de "bonding" presupun jocul de table sau fotbal, pescuitul, reparatul unui motor. Deşi poate părea uimitor pentru femei, în decursul acestor activităţi bărbaţii se pot limita la câteva vorbe. Din zgârcenia comunicaţională am putea enumera: "dă-mi cheia franceză!…ai adus râmele?…4-2, poartă-n casă…".

Privindu-i cum petrec o zi intreagă în tăcere deplină, ai putea crede că sunt certaţi, când, în realitate, se simt excelent împreună. De altfel, 74% dintre femeile angajate şi 98% dintre casnice consideră că defectul cel mai mare al soţilor lor este faptul că nu sunt dispuşi să vorbească, mai ales la sfârşitul zilei. Concluzia n-ar trebui să uimească pe nimeni având in vedere că, pentru femei, simpatia este direct proporţională cu numarul de cuvinte pe care-l adresezi unei persoane…

Deosebiri există şi în ceea ce priveşte rolul tactilităţii. În timpul unei conversaţii cu o prietenă, femeile se ating una pe alta de patru până la şase ori mai mult decât bărbaţii care stau de vorbă între ei. Când sunt trişti sau preocupaţi, bărbaţii resping orice încercare de a fi atinşi şi pretind să fie lăsaţi singuri, în timp ce femeile aflate în situaţii similare "cerşesc" mângâieri consolatoare.

Cea mai amuzantă sinteză a aspectului "locvace versus taciturn" mi s-a părut cea abordată la un curs de comunicare, când, încercând să puncteze câteva diferenţe de gen, cursantul a exemplificat neputiincios: "În condiţii de stres sau de tensiune [...] ea vrea să vorbească şi să se cuibărească, iar el vrea să stea pe stânca lui şi să privească în gol…"

Lăsând la o parte multitudinea de bancuri şi glumiţe izvorâte din conştientizarea diferenţelor comportamentale ori de verbalizare, trebuie să recunoaştem că o femeie supărată se descarcă emoţional în prezenţa prietenelor sau a partenerului de viaţă, pe când un bărbat mâhnit se apucă să repare un robinet care curge…Şi cu toate astea, găsesc o manieră de a comunica…



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou