Parerea lui: eternul conflict

Este practic imposibil si le rog pe reprezentatele sexului feminin, pe aceasta cale, sa fie mai atente cu exclamatiile de acest gen.

Ironia merge mai departe in urmatorul fel, mai toti masculii cu care am vorbit imi povestesc cum fac tot posibilul ca ei sa ii fie bine, dar indiferent ce ar face, ea nu e multumita. Sunt sigur ca asta e imposibil, adica “indiferent ce ar face”?, aici trebuie sa fie o eroare, dar fiind un pic realist pot intui ca adevarul este undeva la jumatate.

Sunt sigur ca ii scapa unele amanunte, dar gandeste-te un pic, de cate ori nu ai adus la exasperare un specimen din aceasta rasa prin nemultumirile tale repetate? Si aici apogeul acestor nemultumiri se rezuma astfel: se ia situatia X, el raspunde la ea prin actiunea A, ea, femeia, este nemultumita ca nu a raspuns la aceeasi actiune cu B. Cand situatia se repeta el raspunde cu B si femeia este nemultumita, de ce? Pentru ca ar fi vrut ca el sa raspunda cu A…

Si uite asa barbatul incepe sa isi faca procese de constiinta, femeia incepe sa creada ca el este un incompetent si de aici nu mai e mult pana la adevarate filosofii fanteziste despre incompatibilitatea celor doi in cauza, iar pana la despartire mai este doar un pas.

Este cu atat mai remarcabil totul cu cat nimeni nu pare dispus sa priveasca dincolo de propriul punct de vedere. Intreb o femeie, e in stare sa ma convinga de adevarul ce il graieste, vorbesc cu un barbat, acelasi lucru… problema e ca voi, scumpele mele frumoase, rareori acceptati ca gresiti, si chiar si acum e probabil sa va strambati, dar sa recunoastem, cand a fost ultima oara cand, personal, ai spus in sinea ta: “Am gresit, imi recunosc asta”.

Nu incerc sa scuz pe nimeni aici, nu crede asta, doar ca nu reusesc sa inteleg ce faceti voi pentru a atenua conflictul de fata. Pe ei ii vad, se framanta, isi sfredelesc creierul cum sa faca sa fie bine, pierd timp si asteapta si ei, subconstient, sa fie recompensati data viitoare cand mai apare ceva… si, ce sa vezi, apare ceva, si in fata ei el din nou a gresit. Si culmea, pentru voi e simplu, treceti relativ usor peste, insa noi, noi suntem distrusi dar nu renuntam, ne incapatanam sa facem lucrurile sa mearga.

Repet, nu vreau sa scuz pe nimeni, vreau doar sa incerc o “alianta” intre cele doua parti, intre noi si voi. Cat priveste sursa conflictului, cred din ce in ce mai mult faptul ca toate astea se intampla pentru ca fiecare trage in partea lui si vrea sa castige, insa ma intreb cati sunt aceia care realizeaza faptul ca aici nu e vorba despre asta, nici nu poate fi asa, cum niciodata nu a fost.

Fascinanta calatorie a descoperirii personale, a intelegerii si in esenta, a iubirii, incepe o data cu renuntarea ideii de victorie personala, incepe o data cu renuntarea la sine, incepe acolo unde cele doua fiinte se contopesc in una singura.

Asta implica recunoasterea greselilor, a slabiciunilor, realizarea adevaratelor puncte puternice s.a.m.d. Si dincolo de orice, implica crestere, evolutie, e ca si cum ai mai creste cu inca pe atat.

Numai gandeste-te, ajungi sa ai 2 inimi care de fapt sunt una, 2 creiere care sunt de fapt unul, cum ai putea sa fugi de asta? Si cum ai putea sa fi atat de egoist/a incat sa vrei victoria numai pentru tine? Victorie fictiva fireste, nu ai castiga nimic, castigi numai atunci cand renunti la idee si iti lasi inima sa te ghideze. Si sunt sigur ca singurul cuvant la care te gandesti acum este acesta: “FRICA”. Iti este o frica nemaintalnita sa te lasi complet descoperit/a in fata celuilalt si asta pentru ca ai in cap scenariul acela: “Si daca se termina? O sa ma stie complet, ma va putea distruge”.