Instinct primar

In doi

Instinct primar

Ce legătură este între atracţie şi dominaţie, între vânător şi pradă? Răspunsul este în întrebare. De ce ne-am strădui atât de mult să atragem sexul opus dacă nu pentru a câştiga o anumită putere asupra lui? Oare în război şi în dragoste chiar totul este permis?

Bărbatul îşi încordează bicepsul, femeia adaugă silicon, el face liposucţie, ea măreşte doza de botox şi aşa mai departe… Ce mesaj transmite ea când îşi scoate pieptul în evidenţă? Dar el, când îndreaptă umerii să pară mai laţi? Amândoi se străduiesc să atragă atenţia, să îşi umbrească adversarii, ca într-un final să poată avea acces la resurse, de obicei limitate (precum adăpostul, hrana, partenerii de cuplu etc).

În societate, ca şi în lumea animală, comportamentele adresate sexului opus au scopul de a sublinia diferenţele naturale pentru atragerea unui potenţial partener.

Bărbatului îi este suficient un simbol vizual al sănătăţii şi fertilităţii: cu cât arată femeia mai tânără şi sănătoasă, cu atât îl va cuceri mai rapid. Datorită acestui tip de funcţionare masculină au atâta succes filmele şi revistele pentru adulţi, iar femeile petrec atâta timp preocupându-se de imagine.

O femeie, pe de altă parte, va fi atrasă mai degrabă de capitalul material, căci instinctele ancestrale îi dictează concentrarea pe capacitatea partenerului de a asigura protecţie şi adăpost. Astfel apar multe cupluri disproporţionate estetic (şi ca vârstă şi ca înfăţişare) dar justificabile raţional, din prisma resurselor abundente ale partenerului masculin.

Aşadar instinctele primare diferă. În timp ce instinctual masculin este de a lăsa cât mai mulţi urmaşi cu partenere sănătoase, cel al femeii încearcă să asigure protecţia şi bunăstarea posibililor urmaşi.

În societatea modernă atracţia serveşte unei lupte pentru dominaţie a resurselor, deci ambele sexe se străduiesc să îşi perfecţioneze tehnicile de seducţie. Este firesc pentru o femeie să încerce să pară mai micuţă, mai nevinovată şi mai puţin agresivă decât în realitate, pentru că devine atrăgătoare, dar îşi poate folosi puterea şi pentru a manipula sau şantaja afectiv partenerul.

Seducţia şi supunerea femelei la consimţirea actului sexual este o luptă în sine pentru care bărbatul trebuie să dea impresia stabilităţii şi siguranţei. (Vă aduceţi aminte de Olive şi iubitul ei, Popeye marinarul?)

Din păcate, în jocul atracţiei diferenţe precum mărimea muşchilor sau suprafaţa creierului încă se răsfrâng asupra comportamentului social. Din punct de vedere genetic, mulţi bărbaţi sunt mai duri şi mai posesivi decât femeile, testosteronul fiind direct asociat cu agresivitatea şi comportamentul sexual. Dacă "oferta" lui nu convinge, sunt şanse să folosească forţa pentru a obţine ce doreşte.

Necazurile care pot apărea din cauza diferenţelor de gen sunt fie lipsa de resurse la bărbaţi, care devin misogini cu femeile, fie lipsa frumuseţii feminine care devine obsesie sau degenerează într-o competiţie cu alte femei care atentează la "resurse".

Vorbind de dominaţie, apar adesea asemănări frapante cu alte societăţi de mamifere, unde bătălia se justifica prin nevoia de a-şi  perpetua specia. În societatea modernă transmiterea genelor nu mai este principalul scop, căci intervin diverşi factori culturali.

Însă femeia cucerită continuă să fie văzută adesea drept un obiect din posesia masculului dominant. Pentru a justifica acest instinct în condiţiile emancipării femeii şi societăţii în general se folosesc tot felul de pretexte biologice sau psihologice.

Aşa că, data viitoare când, doamnelor, veţi evalua rapid înfăţişarea şi portofelul unui tip bine, sau picioarele lungi şi buzele rosii ale unei tipe beton, domnilor, încercaţi să fiţi conştienţi de puterea instinctului.

Până la urmă, nu este vorba de "care pe care" ci mai degrabă pe cine păstrezi alături.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou