Dragobetele saruta… eurofetele

In doi

Dragobetele saruta… eurofetele

Grabiţi sa treacă pragul Europei şi luaţi de vâltoarea evenimentelor cu iz globalizator, romanii au uitat de unde au plecat şi s-au cam lepadat de obicee, dar nu de obiceiuri. Aşa că, obişnuiţi cu imitaţiile, s-au apucat de ceva vreme să imite până şi dragostea.

Iar migraţia de la un patron la altul s-a întâmplat şi într-ale iubitului (Vezi fuga de la Patronul iubirii Dragobete la patronul iubirii Valentin). Etnografii, însă, ne readuc aminte, că folclorul nostru este mai bogat decât în alte locuri şi are suficiente resurse care îţi merg la inimă. Astfel, ar fi momentul să ne lecuim de febra valentină şi să începem a ne iubi după principiile lui Dragobete.

Etnograful Marcel Lapteş, reprezentant al Centrului Creaţiei Populare Hunedoara vine cu argumente solide care să sublinieze acest fapt. “Străvechile tradiţii româneşti au o filosofie simplă, dar totodată extrem de profundă. În începuturile acestora îşi are geneză şi Dragobetele”.

Numit şi cap de primăvară întrucât este considerat sărbătoarea începutului de primăvară (24 februarie, după vechiul calendar agricol), Dragobetele reprezintă praznicul fecundităţii pusă sub semnul unei zeităţi mistice.

Mai mult decât atât, Dragobetele marchează renaşterea naturii şi a fiinţelor. De altfel, această sărbătoare populară reprezintă data calendaristică în care se presupune că are loc logodna păsărilor. Iată de ce, odinnioară, se considera că şi pentru tineri este momentul prielnic de a începe o frumoasă şi trainică relaţie de dragoste.

“În credinţele populare, Dochia sau baba Morţa apare în strânsă legătură cu misticul personaj Dragobete, cunoscut şi sub numele Dragomir. Acesta este înfăţişat fie ca fiu sau slujitor, fie ca soţ sau iubit al miticei femei.

Dragobetele, de regulă cioban, o însoţeşte pe babă în călătoria sa prin munţi. Aşa se explică de ce a rămas obiceiul ca în această zi, bărbaţii să nu supere femeile, ci să le fie înţelegători, dacă vor să le meargă bine. Rostind zicala  Dragobetele sarută fetele, aceştia îşi asigură contaminarea cu forţele faste ale naturii”, mai spune Marcel Lapteş.                                                

Sunt multe credinţele populare cu referire la Dragobete. Astfel se spunea că cine participă la această sărbătoare are să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. În unele sate (din păcate puţine la număr), fetele şi flăcăii, îmbrăcaţi de sărbătoare se mai întâlnesc în faţa bisericii şi pleacă să caute prin păduri şi lunci, flori de primăvară. Plantele culese sunt fierte, iar cu infuzia obţinută fetele îşi spălă cosiţele pentru a fi tot timpul frumoase. Potrivit vechilor canoane, mai demult nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, ziua Dragobetelui fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă, dar şi de păsările cerului.

În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste.     

Deşi europeni acum cu acte în regulă, în 24 februarie merită să ne întoarcem la originile de care ieri ne-a fost ruşine. Merită să iubim româneşte pentru că în 24 februarie se iubeşte în stilul dulce românesc, în cel mai curat şi mai intens mod. Este zi de primăvară, iar natura revine la viaţă, voia buna e la ea acasa, pe plaiurile mioritico-europene…



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou