Compromisul: intelepciune sau greseala?
In doi
Cate dintre noi nu am fost invatate de mamici celebra chestiune cu “asa cum il inveti asa il ai”. Si nu era vorba despre copii, ci despre soti si iubiti. Stratagema de de baza e sa nu lasi nimic de la tine, cu adagiul “fara scuze care sa te acuze”.
Adica, indiferent ce ar fi, nu ai de ce sa iti ceri iertare.
Imbatata fiind de povestile de iubire vesnica de la TV, unde intotdeauna ti se arata cat de palpitant e pana la casatorie, si niciodata cat de diferit dupa, m-am aruncat in toate relatiile de inceput ignorand total sfaturile mamei.
Am facut compromis dupa compromis, pana cand aceasta atitudine m-a compromis total: nimeni nu vrea sa aiba o relatie de lunga durata cu Pestisorul de Aur, care ii implineste toate dorintele, ba uneori se straduieste sa le ghiceasca dinainte.
Cazurile rare de barbati pe care nu ii plictisea un asemenea devotament, erau eliminate cand ma trezeam – dupa o buna bucata de timp – si imi dadeam seama ca din compromis in compromis am ajuns sa ma anulez total si sa nu mai am vointa si personalitatea reprezentate prin mai nimic in respectiva relatie.
Asa ca plecam dintr-un punct in care oricum nu ma aflam.
Asta a fost la inceput, pana am decis sa intoarcem foaia.
