Cearta cu fair-play

In doi

Cearta cu fair-play

Incepem cu o veste importanta pentru cele care cred ca relatiile pot si trebuie sa fie “ca in filme”: ei bine, diferentele de opinie sunt foarte sanatoase intr-o relatie! Atentie! Am spus “diferente de opinie” si nu certuri – pentru ca diferenta este facuta de felul in care stii sa abordezi subiectele delicate.

Invatati impreuna calea spre compromis! Cerul relatiei nu poate fi mereu senin. Daca lasi prea mult de la tine, foarte curand te vei simti nedreptatita. Daca te vei incapatana de fiecare data sa tragi dreptatea de partea ta, vei reusi sa ii provoci mari frustrari. Calea de mijloc este la indemana si vine impreuna cu un set de reguli usor de aplicat. Invata sa porti o discutie in contradictoriu fara a ajunge la conflict, urmand urmatorii pasi:

1. Concetreaza-te asupra subiectului in discutie. Nu o lua de la Adam si nu profita de ocazie ca sa versi toata galeata cu naduf. Poate mai ai lucruri pe care ai putea sa i le reprosezi, dar nu e cazul sa cresti acum miza discutiei. Nu complica lucrurile, incearca sa le rezolvi pe rand.

2. Nu te pierde in maruntisuri. A uitat de serbarea copilului intr-o joi sau intr-o vineri. Ce conteaza ziua exacta? Important este faptul ca a uitat.

3. Incepe cat mai multe propozitii cu "eu". De exemplu: "Eu chiar as vrea sa iesim mai des" in loc de "Ar trebui sa iesim mai des".

4. Nu lucra cu valori absolute. Niciodata sa nu spui niciodata – cu alte cuvinte. Sunt interzise si "intotdeauna", "mereu", "trebuie".

5. Lasa-ti argumentele sa se sutina singure. Nu implica alte persoane in discutie. Nu conteaza ce parere au mama sau prietenele tale. De fapt, nu e treaba lor sa se amestece in relatia voastra. Arata ca esti independenta!

6. Fii atenta la respiratie si la tonul vocii. Nu te lasa aprinsa de furie! Daca simti ca discutia iti scapa de sub control faceti o pauza.

7. Nu te sfii sa iti manifesti sentimentele. Daca spui "mi-e teama ca nu ma mai iubesti" e cu totul altceva fata de "nu ma mai iubesti".

8. Nu bloca discutia – nu il intrerupe cand vorbeste, nu te avanta intr-un monolog si nu te astepta ca el sa iti ghiceasca gandurile!

Nu uita! Sa castigi o disputa e irelevant – atata timp cat relatia voastra pierde ceva. 



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou