5 semne ale unei relaţii dăunătoare

In doi

5 semne ale unei relaţii dăunătoare

Nu există femeie care să nu fi cunoscut vreodată un bărbat pe care, deşi îndrăgostită până peste cap la momentul respectiv, să nu-l considere o mare greşeală a trecutului ei amoros. Iar dacă eşti vreo norocoasă care n-a păţit-o, atunci află care sunt semnele ce-ţi arată că relaţia ta cu el îţi dăunează.

Criticile neconstructive

Vă criticaţi toată ziua reciproc pentru toate nimicurile. Nimic din ceea ce faci nu îi convine, iar opusul este la fel de valabil. Ceea ce adorai la el la începutul relaţiei voastre te scoate din minţi, iar lui i se întâmplă acelaşi lucru.

Nu vă mai suportaţi

Te simţi iritată ori de câte ori te afli în preajma lui, dar n-ai putea să spui exact de ce. Te enervează felul în care vorbeşte, modul în care mănâncă şi mai ales tot ce îi iese pe gură. De ce? N-ai putea explica, dar e clar că te scoate din sărite!

Nu-l poţi mulţumi nicicum

Vrea un nou dulap pentru dormitor, dar modelele alese de tine sunt, în opinia lui, un monument al prostului gust. Tot ceea ce faci este, evident, greşit şi deplasat şi, oricât te-ai strădui, nimic nu pare să-l mulţumească. De cele mai multe ori ajungi să nu mai încerci deloc, pentru că oricum te străduieşti degeaba!

Nu aprobi valorile lui

Dar îţi repeţi că asta nu contează pentru că n-are nicio legătură cu relaţia voastră. Totuşi, oamenii tind să se apropie unul de altul pentru ceea ce au în comun, nu pentru ceea ce îi diferenţiază.

Îi preiei obiceiurile proaste

Chit că este vorba despre petreceri târzii sau lipsă de interes pentru carieră, tinzi să îi preiei toate obiceiurile cu care nu eşti de acord. În general oamenii se influenţează enorm reciproc atunci când sunt implicaţi într-o relaţie, aşa că nu e de mirare că ajungi să faci tot ceea ce face el.

Important este ca cel ce influenţează să fie cel cu obiceiurile bune. Dar de cele mai multe ori se întâmplă opusul şi asta pentru că e mult mai uşor să scazi decât să creşti. Te afli într-o astfel de relaţie? Cântăreşte bine toate aspectele şi întreabă-te de două ori dacă merită. În majoritatea cazurilor este de vină obişnuinţa pentru lipsa de acţiune, aşa că nu lăsa un astfel de motiv să te oprească să fii fericită!



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou