Toate dorintele sus

Intotdeauna am preferat sa aleg vise mari, dorinte pline (nu care sufera insa de grandomanie), pentru ca e ca si cum m-as antrena pentru cursa de 3000 m, fiind perfect apta si pentru cea de 1500. Ca si cum as scrie poezii intregi din care aleg uneori, la intamplare, o singura strofa.

Am observat multi oameni care spun “e bine si asa”, desi “asa” descria conturului unei vieti care nu-i implinea. Altii considera acest act de moderatie o virtute: “nu e bine sa te intinzi mai mult decat iti este plapuma”, “nu e bine sa vrei prea mult”. Oare, asa o fi?

Fiecare e liber sa-si traiasca gandurile si sentimentele in aceasta viata asa cum doreste. Daca cineva simte ca vrea “atat”, atunci e perfect, insa daca limitarea vine pentru ca ii este frica sa intre in ring, atunci … jocul devine rutina: fara scop, fara bucuria victoriei… un joc vazut ca un spectator. Si asta se simte. In fiecare secunda traita.

Prefer sa ma arunc pe o saltea a dorintelor cat mai sus, deoarece si in clipele in care am testat dorinte moderate, nu am simtit “diferenta”. Pretul era acelasi: “timpul” si nici nu eram rasplatita pentru faptul ca vroiam mai putin. Si atunci, de ce sa rasfir timpul din clepsidra jucand la foc aproape stins, prefacandu-ma ca e in acord cu mine diluarea de visuri.

Dar acest articol nu e o foaie de jurnal. E despre libertate: libertatea de a vrea, de a fi capabil si de a-ti asuma faptul ca in tine poate traiesc dorinte care din varii motive ti se par azi imposibil de creionat in realitate. Dar maine? Nu le spune “nu”. Poate o solutie ar fi sa te uiti la ele. Sa le privesti in ochi. Direct. Cu responsabilitate si curaj. Cu siguranta s-ar descoperi o portita salvatoare care te-ar face sa te simti mai bine. E ca si cum ai respira din nou bine dupa o lunga raceala.

Cred ca in fiecare om exista un cufar cu dorinte … unele vechi si neimplinite. Si totusi inca actuale. Care iti mai spun ceva. Bineinteles cufarul are o cheie ruginita. Lipsita de utilitate. Cu o doza de ganduri optimiste si cu vointa s-ar putea gasi alte modalitati de a deschide cufarul, de a retrai viata cu intensitate, cu pofta nebuna.

Vad in jurul meu, din ce in ce mai des, oameni care-si sterg de praf dorintele, le aseaza intr-un loc mai fruntas, le pun la lumina. De ce? Pentru ca ele inca mai conteaza. Pentru ca ii definesc. Pentru ca vor sa opreasca nevralgia iscata dintr-o dorinta netratata. Vor sa opreasca infectia nepasarii. Vor sa traiasca liber.

Illustration made by Ionut Radulescu

Forum Mayra: “Dorinte“.