Stand drept la stramba judecata

Nu doar sensul moral al vietii, ci si impactul psihologic sunt lucruri la care ar fi bine sa ne gandim inainte sa aratam cu degetul.  

A judeca presupune sa lipesti etichete pe faptele sau vorbele altora, dupa propriile standarde sau dupa cele ale societatii, alocandu-ti resursele psihice unei activitati in defavoarea propriei dezvoltari. Cine ne cere sa judecam? Cine ne multumeste pentru ca ii infieram greselile si il supunem unui atac neasteptat?

Macar de ar fi dreapta judecata noastra, insa vorba unui proverb talmudic, “nu vedem lucrurile asa cum sunt, ci asa cum suntem”. V-ati intrebat vreodata de ce vedem in altii doar anumite vicii, de ce selectam pentru judecata anumite stricaciuni? Sa fie oare o corespondenta subtila intre ceea ce ne atrage atentia la altii si ceea ce ne roade pe noi insine? Se spune ca percepem doar ceea ce avem puterea sa intelegem, lucrurile care sunt deja in sufletul nostru. Ori acesta este deja un semnal de alarma: aceleasi vicii le cultivam si noi – intr-o anumita masura, dar nu le dam sentinte la fel de usor.

Atunci cand depistezi la celalalt un defect tipator, o gresala pe care o face constant sau chiar un pacat, nu ajuti cu nimic daca ii critici faptele. Nu se sterg  asa pacatele nimanui – fie ca tin de trecut sau de prezent. Nu ii poti modifica nici mentalitatea si nici atitudinile care atrag dupa ele viitorul. Uimitor insa cat de des ne holbam impudic la ceea ce greseste celalalt in viata lui. Aproape cu o satisfactie ascunsa, il descoasem pe toate partile, de parca am incerca sa ii intelegem motivatiile pentru care face ceea ce face si gandeste ceea ce gandeste. Uitam sa mai privim si in sufletul nostru, preocupati de paiul vecinului, iar propriile greseli se transforma in barne ce le tragem dupa noi.

Nu castigi nimic nici tu, cel care arati cu degetul. Oripilandu-te sau razand de gresala, reusesti poate sa atragi atentia asupra ta si chiar sa fii considerat o persoana care stie sa deosebeasca binele de rau. Din punct de vedere intelectual, poti fi chiar imbatabil, dar argumentele contra altuia nu iti fac caracterul mai bun. Poate fara sa iti dai seama, soliciti indirect aprecierea celorlalti si, prins in vanatoarea greselii, le uiti pe ale tale. Cu fiecare judecata pe care o aruncam in spinarea celuilalt, eroziunea caracterului se agraveaza, crapaturile din propriul suflet se adancesc.