Simt ca traiesc

Exista numeroase stradanii – unele chiar bine intentionate, care actioneaza inca din copilarie sa ne convinga ca nu este usor sa traiesti. Intr-adevar, ne vin in cap multe exemple de esecuri si scuzele diversilor factori inhibitori ne sunt la indemana. Multe persoane se nasc in familii sau medii inadecvate dezvoltarii armonioase. Altele nu se bucura deloc de o familie sau de o copilarie adevarata. Uneori ne lipsesc anumite abilitati fizice sau psihice. Sau pur si simplu am fost inzestrati cu de toate, fara sa stim cum sa folosim ceea ce avem.

De aceasta ultima varianta mi-e cel mai teama. Putine obstacole sunt mai greu de depasit decat gandirea eronata care conduce la irosirea propriului potential. Esenta succesului sta tocmai in viziunea care te conduce in viata. O viziune benefica asupra vietii este asemenea unei perechi potrivite de ochelari : fiecare avem nevoie de dioptrii pe masura deficientelor personale.

Intr-una din cartile sale, Chris Simion afirma ca „Totul se invata din mers. Important este sa nu renunti. Sa primesti orice, sa ai puterea sa treci orice experiente si sa lasi sa ramana in tine doar clipele absolute”. A trai frumos este un vis realizabil daca alegi sa te trezesti si sa il pui in practica. Sa simti ca traiesti cu adevarat momentul prezent. Sa stii sa alegi din toate cele ce ti se ofera doar ceea ce iti este potrivit, benefic si cu adevarat util.

Ca sa discerni ce iti face bine de ceea ce iti face rau este nevoie sa echilibrezi vocea ratiunii cu cea a sentimentului. Fara latura afectiva, ratiunea este incapabila sa iti poata gasi motivatia cu adevarat durabila si potrivita pentru implinirea visurilor. Din rationamente sterile nu lipseste o doza bine mascata de trairi afective, si pana si cele mai necontrolate impulsuri emotionale se supun unei anumite logici.

Majoritatea credem ca, o data ce capatam titulatura de “adulti” trebuie sa ne purtam cat mai rational. Atat de rational incat uneori facem din logica un pat al lui Procust invelit in obiectivitate, plin de rationamente seci si din care avem tendinta sa aruncam „nimicurile” afective. Ce este cu adevarat folositor in gandire si trebuie pastrat, este optimismul – tendinta de a vedea partea buna a unei situatii, de a evalua corect avantajele si dezavantajele, alegand sa le subliniem predominant pe primele. Optimismul nu inseamna o opinie nejustificata despre o lume utopica, despre situatii ideale si rezultate 100% folositoare.

Contrar opiniei majoritare, optimismul nu este nici inascut, ci este consecinta unei gandiri predominant pozitive. Nimeni nu se naste invatat si nici invatatura nu se petrece din senin. Daca ai un sambure cat de mic de optimism, acesta trebuie cultivat cu rabdare, in ciuda intemperiilor, pana incolteste si apoi trebuie supravegheat si intretinut ca sa creasca. Schimbarile au o durata variabila, in functie de personalitatea fiecaruia si de intensitatea dorintei de a obtine aceste rezultate.  

Chiar daca unora le este mai usor sa isi intretina fluxul gandirii pozitive, pana la urma nimeni nu este scutit si de momente mai albastre si chiar de zile negre. Oricat am fi de obisnuiti sa vedem partea plina a paharului, uneori lumina bate din alt unghi si vedem doar partea goala.

Pe de alta parte, inima actioneaza din ratiuni pe care ratiunea nu le intelege. Uneori vocea sa pare total rupta de realitate, de conventii sociale, de timpul si locul in care se manifesta. Ratiunea proprie, dar si a celorlalti pot sa se simta jignite, oripilate, amenintate daca vocea este prea stridenta si iese din multime intr-un mod mai greu de inteles. Important este sa nu inabusim aceasta voce interioara, pentru ca in majoritatea cazurilor, ea vorbeste cel mai sincer despre cine suntem. Suntem ceea ce simtim. Asa ca, pare mai logic – conform tot lui Chris Simion: „sa nu-ti gandesti viata in ore, zile, ani, ci in experiente, in emotii, in senzatii”. Este de-a dreptul artificial sa impartim viata interioara a fiintei in ratiune si simtire, atata timp cat una fara cealalta nu vor exista vreodata.

Oricat am incerca, nu vom putea nici sa separam, nici sa dam o pozitie superioara gandirii sau simtirii. Fara oricare dintre ele, viata noastra ar fi incompleta. Undeva intre desertul arid al circumvolutiunilor fara sensibilitate si iadul arzator al pasiunilor necontrolate, trebuie sa ne gasim oaza proprie unde viata este uimitoare, inaltatoare, distractiva, dar nicidecum o povara.