Pe viata si pe moarte

De ce am ales acest subiect, de ce  aduc nori negri pe un cer de primavara? Daca as fi eu prevestitoarea de rau, cu usurinta vocea mea ar fi inabusita de un val de informatii vesele. Insa ma sustin puternic toate cazurile din care mass media fabrica vedete de o zi sau doua.

Cine considera subiectul prea morbid, se poate opri acum. Insa ma tem ca este universal valabil: urmatorul aparut in ziar poate fi o cunostinta de-a ta sau cineva din familie.

Acum doua nopti, o buna prietena din liceu si-a luat viata. In nici 24 de ore, zvonurile mi-au ajuns la ureche, fara sa fiu in apropiere.

Prietena mea sarbatorea in curand cea de-a 27-a aniversare. Avea cam tot ce isi doreste un om obisnuit de varsta ei. S-a certat intr-o zi cu iubitul si apoi s-a lasat o tacere nefireasca. Cateva ore mai tarziu in seara respectiva, o persoana draga a fost nevoita sa mearga sa ii identifice trupul, care se racise deja. Nicio scrisoare, nicio justificare.

Nu pot decat sa imi inchipui durerea celui care asista neputincios la un fapt ireversibil si tot mi se strange inima. Stupoarea este cu atat mai mare cu cat nu-ti aduci aminte niciun semn prevestitor si nu gasesti nicio explicatie. O justificare te-ar ajuta, chiar daca nu sterge durerea, macar sa pricepi ceva.

Gestul de a-ti lua viata ramane de neinteles pentru ceilalti care se infrunta zilnic cu supararile. Agatandu-ne si de un fir de pai si tot o ducem mai departe, cu compromisuri si renuntari,  adesea nemultumiti sau resemnati.

Altii se bucura din plin de existenta lor si se minuneaza. “Viata este un dar”. Cum poate cineva sa-l arunce la gunoi? Darurile nu se pot da inapoi si asa mai departe. Parerile de rau sunt inabusite de prospetimea subiectului.

Ma revolta faptul ca tineri, batrani, copii devin cuvinte-cheie si titluri de-o schioapa la toate tarabele.  Lipsa mamei de acasa, o nota proasta, o cearta cu iubitul sau niciun motiv aparent. “Ce naiba o fi avut si ala/aia de s-a spanzurat?” se intreaba cetatenii cinstiti, clatinand din cap apocaliptic. Necazuri care par doar fleacuri pentru noi sau care nici macar nu sunt vizibile cu ochiul liber, pentru altii se dovedesc fatale. Faptul ca nu intelegem nu ne da dreptul sa judecam si nici sa ii lasam pe altii sa terfeleasca evenimente tragice. In fata mortii nu se sta cu gura mare ca la circ.

In valva pe care o starnesc astfel de cazuri, sunt ignorate prea usor victimele colaterale. Cand cineva decide sa paraseasca lumea aceasta si reuseste sa o faca, cei care-i raman in urma devin preocuparea psihologului. Acestia sunt foarte vulnerabili si trebuie sa-i sprijinim pentru a-si putea continua cursa numita viata.

Acestia sunt siliti sa raspunda curiozitatii morbide a concetatenilor, si – mai ales – sa lase jurnalistii sa rascoleasca povesti si sentimente intime.  Cu pretentia ca au inteles deja totul, oamenii inarmati cu reportofoane au grija ca stirea sa vanda ziarul precum painea calda. Frenezia lor ne demonstreaza zilnic ca din nenorocirea altora se poate face o meserie.

Practicata cu regularitate, insensiblitatea comerciantilor de stiri ne transforma pe toti in receptori pasivi ai senzationalului. In fata stiristilor care intind marfa pe galantar si striga fara jena: “Spanzuratul din cires! Si-a luat viata la 12 ani! O mama de la tara plange! etc” cum reactionam noi, consumatorii? Cumparam, privim, ascultam in continuare.

Ar mai fi multe de spus despre sanatatea sufletului si despre inertia romanului in fata stirilor de senzatie. Acest text nu vorbeste despre morti, ci despre vii. Macar pentru o zi, inchideti televizoarele si ziarele-tabloid. Ascultati-va prietenii, rudele, pe toti cei pe care-i stiti singuri si sensibili. Nu costa nimic, dar poate sa valoreze imens in viata lor, in momentele decisive ale alegerilor.