Nota 10 la purtare

Drumul spre centru

Nota 10 la purtare

Daca esti cuminte, multe lucruri bune se pot intampla. Daca nu faci cum ti se spune, s-ar putea sa nu fim de acord, iar oprobriul public nu este floare la ureche. De mici suntem invatati sa cerem aprobarea inainte de a face ceva – nu suntem lasati sa intreprindem nimic fara a primi o mie si-una de restrictii.

In “dresarea” adecvata a individului modern, primul factor este familia. Rareori intalnesti parinti care sa nu incerce sa isi protejeze puii de riscuri si care sa nu inculce ideea ca e preferabil sa facem cum zic altii. Scopul subinteles al comportamentului conformist este de a obtine aprobarea. Avantajul acestui tip de educatie este ca ne inlesneste- cel putin aparent – integrarea in societatea celorlalti. Dar efectele negative sunt incalculabile.
 
Fara sa vrea sau fara sa realizeze, parintii inabusesc initiativa, gandirea proprie, comportamentele libere si riscurile in general. La maturitate, acesti copii adorati de adulti si incurajati in cumintenie devin persoanele lipsite de incredere in fortele proprii, de stima de sine si de independenta.

La scoala, sunt cei obisnuiti sa invete ce li se spune, sa faca precum li se zice, fara sa isi ridice intrebari, fara sa caute alternative. Disciplina in sine nu este un lucru rau si este chiar eficient pentru managementul clasei ca elevii sa stea in banca asa cum se cuvine, sa ceara voie la toaleta, sa invete poezii si teorii pe de rost. Dar asta daca nu iti pasa ca porti- ca educator – responsabilitatea formarii unor persoane ce prefera sa ramana in rand cu ceilalti si evita sa-si foloseasca mintea proprie.

In liceu, copiii adaptati social se confrunta cu tot felul de conflicte interioare: fie ca nu se pot hotari ce le place, ce isi doresc sa faca sau sa studieze, fie ca este vorba de integrarea intr-o anumita comunitate de aceeasi varsta. Nevoia de aprobare isi atinge maximul la adolescenta, chiar daca apare deghizata sub stratul inevitabil de teribilism si sub diverse tentative de nonconformism.

Ajuns in facultate, se intampla ca profesorii sa iti acorde independenta de a alege cum sa faci o lucrare. Acesta este momentul cand studentii- la capatul unor ani lungi de programare conformista- napadesc cu intrebarile de genul “cand-cum-cat ar trebui sa procedam (ca sa va fim pe plac)?”. Drumul sigur al conformismului este pavat cu recompensa aprobarii. Acestia sunt adultii care formeaza majoritatea societatii.

Ca multe alte comportamente umane, cautarea aprobarii nu are o valoare pozitiva sau negativa absoluta. Aprobarea este placuta atunci cand o obtinem, echivaleaza cu o validare a cunostintelor sau opiniilor personale, ne face sa ne simtim confortabil. Conflictele de opinii sunt in general evitate pentru ca nasc disconfortul de a nu fi in rand cu lumea, asa ca putini se inghesuie sa faca nota discordanta. Solicitarea aprobarilor nu este decat o modalitate sociala de a imblanzi asperitatile intre indivizi, nevoie perfect justificabila pentru echilibrul mental al fiintei.

Dar atunci cand placerea unei validari devine tot mai cautata si se tranforma intr-o dependenta, este un indiciu ca lucrurile au mers cam departe. In punctul in care oamenii nesiguri fac orice sa obtina aprobare, sunt inevitabile compromisurile, incalcarea propriei pareri, negarea propriei valori si chiar a individualitatii. Toate constituie pretul pentru acceptare. Incercand sa fii ceea ce vor altii sa fii, este nevoie sa iti schimbi opiniile, adeziunile, crezurile, principiile, pana nu mai ramane nimic autentic din caracterul tau.

Ramane esential sa constientizam ca totul incepe cu o educatie restrictiva si ca este gresala noastra cand copiii ajung sa echivaleze valoarea personala cu gradul de aprobare al celorlalti. Eroarea poate fi corectata si mai tarziu, daca, printr-o minune, adultul este ajutat sa inteleaga ca nu este neaparat un avantaj sa fie cuminte in gandire si ca prin sustinerea propriilor idei  poate castiga o gandire critica personala.

Daca te surprinzi adesea jinduind dupa cate un 10 la purtare, adu-ti aminte de spusele lui G.B.Shaw: “Omul rezonabil se adapteaza lumii; cel nerezonabil staruie prin încercarea de a-si adapta lumea caracterului sau. De aceea orice fel de progres depinde de omul nerezonabil”.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou