Maneaua – o muzica populara

Inca din 2001, diversi intelectuali acuzau invazia sustinuta a manelelor – impudice, insensibile la nervii fini si brutale cu gramatica limbii. Au trecut ani buni, modele s-au mai schimbat, manelele sunt tot aici. Pentru mic si mare, de la muncitorul nebagat in seama pana la inaltul functionar chefliu, maneaua se dovedeste o tovarasa de incredere, nelipsita, neobosita si persistenta.

Opozitia intelectualilor oripilati s-a dovedit la fel de diafana precum atacurile donquijotesti asupra morilor de vant. Controversele s-au dezbatut in direct la emisiuni TV. Oameni de cultura au stat fata in fata cu ambasadorii manelelor. Virusul informatic “antimanele” – unul dintre cei mai iubiti virusi, a infestat mii de fisiere cu manele din calculatoarele fanilor. Fara victorii rasunatoare insa. Marele judecator al problemei, publicul larg, si-a vazut de treaba.

Cu cuvintele sale necizelate si neintortocheate, maneaua exprima realitati croite pe masura ascultatorilor ei. Povestile sale sunt povestile omului de rand, cu problemele si bucuriile sale obisnuite. Psihologia manelei este simpla si lasa sa razbata in mod necenzurat emotii brute, nefiltrate de ratiune. Poate ca s-a nascut din ramasite ale vechii mosteniri balcanice, insa  reflecta realitati cotidiene, dureros de actuale si se justifica in managementul psihologic al fiintei moderne ca o ieftina si accesibila defulare a realitatii apasatoare.

Ca si canal de manifestare socio-culturala, maneaua pare sa fie ocupata cu crearea unui folclor propriu incontestabil, cu ritmurile si cu sintagmele sale, cu dilemele sale existentiale fara numar.
 
O alternativa viabila reala – cu toata bunavointa, nu se intrevede.  Muzica populara autentica rareori mai surprinde ritmul inimii moderne sau esueaza in ridicol, incercand sa indese un prefix “etno” pe  ritmuri de manele. Hibrizii rezultati in urma experimentului – si nu muzica populara in sine, reusesc sa faca o parte a publicului sa vibreze.