In drum spre centru

Drumul spre centru

In drum spre centru

In rubrica “Drumul spre centru” vorbim de aproape jumatate de an despre diverse subiecte extrase din labirintul de emotii, trairi si senzatii care ne defineste. Nucleul la care vrem sa ajungem este unul cu miza mare: noi insine.

Frica este singurul obstacol esential care sta intre noi si cunoasterea de sine, din ea izvorand toate pretextele care ne impiedica sa obtinem ceea ce ne dorim. De aceea am ales pana acum sa deschidem usi in spatele carora se ascund subiecte precum egoismul, barfele, judecatile la care ii supunem pe ceilalti, dar si pe noi insine, mastile sub care apare furia, depresia, razbunarea etc- subiecte pe care nu le-am adus in fata voastra pentru a le infiera, ci pentru a le descoperi impreuna noi fete, noi trasaturi.

De asemenea, am privit si prin ferestre mai luminoase precum cele ale prietenilor si prieteniilor, am cautat modalitati in care poti sa te distrezi fara sa fii copil si am investigat pretexte care ne opresc sa mergem pe urmele fericirii.
 
Ingustand putin drumul, am intrat si pe teritoriul strict feminin, pentru a descoperi ca nu suntem iremediabil diferiti: ce-si doresc femeile nu ar mai trebui sa fie un mister pentru barbatii care sunt atenti la lucrurile venite din inima si adresate de multe ori fara cuvinte. Am explorat domenii si mai complicate, precum cel al clasicului “Te iubesc asa cum esti”, aflat in imediata apropiere a junglei in care se impletesc fanteziile cu realitatea.

Dintre fenomenele psihice care ne influenteaza viata tuturor, am ales sa discutam despre Efectul Pygmalion – care ne indeamna sa credem nu doar in noi insine, ci si in ceilalti.  Ne-am mai aruncat uneori privirea si pe fenomene sociale precum cele produse de TV, internet sau manele, dar nu am uitat niciodata ca acestea sunt detalii dintr-un tablou cuprinzator. Chestiuni serioase, despre viata si moarte, despre varstele prin care trecem asemenea unor anotimpuri, si-au gasit si ele locul aici, in rubrica “Drumul spre centru”.

Cunoasterea de sine este un subiect cuprinzator, prin care se poate sa ratacim la nesfarsit, fara putina indrumare. Asemenea unui drum prin labirint, poti gasi false poteci care nu duc niciunde sau poti rata adevaratele deschideri camuflate sub aparente infundaturi.
Fara reactiile primite din partea voastra, din care se dezvaluie preocupari, dileme, framantari, articolele nu si-ar mai gasi utilitatea si nici rasunetul. Voua vi se datoreaza si tot voua vi se adreseaza. Sunt binevenite si de acum incolo intrebarile, comentariile si semnalele voastre. Cele mai arzatoare si mai frecvente pe care le trimiteti isi vor gasi exprimarea si –poate si- explicatiile, aici. Va astept!

Ghidul vostru,



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou