mayra

Fiinta in spatiul urban

Existenta fiintei in spatiul locuit se discuta de pe alte pozitii. Spatiile urbane reale sunt in pericolul de a se vida, de a ramane fara viata. Pana sa ajunga totusi sa apartina spatiului virtual, omul modern se confrunta cu mutatii in planul social, dar si in cel profund personal.

Identitatea individului se defineste in stransa relatie cu mediul sau. Asezarile contemporane se afla in discordanta cu valorile traditionale, precum, de pilda, golirea de semnificatie a Centrului, care, drept urmare a “masinismului”, a capatat o zonare in functie de industrie, comert, arii speciale dedicate educatiei, distractiei, sportului si altele. Urbanismul modern este o consecinta a revolutiei industriale, care a promovat abandonarea conceptiilor traditionale asupra orasului in favoarea unui discurs lipsit de semnificatii simbolice dar incarcat de ratiuni economice.

Urbanismul se preocupa mai mult in ultimul timp de efectele vietii urbane asupra indivizilor, atat cele negative (stres psihic, psihosocial, organizational si chiar cultural), cat si cele pozitive, precum diversitatea culturala asigurata de vasta retea sociala a vietii urbane. Ca si psihologia environmentala, urbanismul priveste spatiul locuit ca pe un organism (Alexander, apud Radoslav 2003), entitate organizata ierarhic si alcatuita din parti diferentiate, a caror functionare complexa formeaza un tot unitar intre fiinta si mediu, nu o simpla colectie a unor parti componente. Nevoile reale ale locuitorilor trebuie luate mereu in calcul.
 
Spatiul urban, in general, este dificil de definit. O definitie larga a spatiului urban este aceea care se refera, la „suma tuturor tipurilor de spatii dintre cladirile unui oras, sau din alte asezari umane” (Krier, apud Radoslav, 2000). Ambientul construit ca parte a mediului fizic, social si cultural joaca un rol determinant in totalitatea experientei si gandirii umane. Cultura spatiului uman are specificitati care isi gasesc expresia in diviziunea si marcarea teritoriului, in conceperea arhitecturii, a peisajului, a obiectelor cotidiene, a design-ului industrial, a locuirii si a proiectului urban.

Daca in secolele trecute se incerca limitarea extinderii teritoriale a orasului prin legislatie, astazi extinderea oraselor este iminenta. Orasele in continua crestere ameninta cu transformarea lor in megalopolisuri, adica in unirea spatiala a mai multor orase de dimensiuni foarte mari (ex. New York cu Boston). Unii prevad chiar aparitia “Ecumenopolisului”, adica a orasului mondial, care sa cuprinda Terra.

Metropola este un spatiu controversat, la granita dintre omogenizare si defragmentare. Aparitia si continua sa dezvoltare sunt consecinte ale fenomenului de globalizare si o caracteristica a societatii de consum. Fenomenul globalizarii afecteaza mai ales spatiul urban si nu produce o omogenizare, asa cum ar parea firesc, ci dimpotriva, o fragmentare (Garcia Canclini, 2001). “Orasele incep sa se sparga in comunitati rudimentare; ele sunt mozaicuri in care fiecare ciob are propria sa personalitate, dar toate impreuna nu se pot armoniza.” (Biciusca, 2000 apud Ilin).

Dependenta persoanei de spatiul concret devine din ce in ce mai slaba in zilele noastre. Se impune astfel spatiul virtual, ce serveste indeosebi scopurilor comerciale si care ofera modelele din film sau publicitate. Consumatorii sunt atrasi acolo unde spatiul devine pura proiectie. Cel mai important spatiu care a redefinit cultura noastra timp de decenii si in care ne putem proiecta cele mai diverse iluzii, este televiziunea, un “spatiu in spatiu”. Un alt teritoriu este Internetul. Reteaua globala de internet este noul taram al fagaduintei, el dorado-ul modernitatii catre care exista o puternica tendinta de migrare. De la grupurile on-line pana la orasele virtuale, oamenii populeaza din ce in ce mai mult spatiul cibernetic. In unele cazuri cetatenii oraselor (citizens) devin cetateni ai reteli virtuale (netizens): tehnologiile digitale faciliteaza dezvoltarea grupurilor distincte organizate in jurul afinitatii si interesului.

Paradoxul lumii moderne (Radoslav, 2000) consta dintr-o izolare excesiva fata de celalalt si o vizualizare la fel de excesiva, ce produce doar spatii ale aparentelor.

Extrase din volumul „Metrosexualul, un mit urban contemporan”

Raluca Ionescu

Tags: