RelatiiDrumul spre centruFemeia de aziFemeia de azi
Drumul spre centru
Nu cred in femeie ca frumusete de vitrina. Cred in femeie ca forta. Nici in femeia cu rol predestinat nu cred. Cred in femeia care isi alege partitura, in femeia cerebrala si-n femeia emotiilor, patimasa, complicata, nebuna. Si nu dau doi bani nici pe superfemei.
Nici pe dive si mituri, nici pe "femeia la cratita", "femeia-nevasta", pe nicio femeie-eticheta, cred in schimb in femeile care plang pana li se umfla ochii si-apoi rad, care cad si se ridica fara o mana de sprijin, femei care pleaca in cautarea unui drum, femeile care nu stiu sa fie altfel decat femei, care nu isi deghizeaza frumusetea, sexualitatea, tremurul, plansul, puterea.
Nici pe femeile trase la indigo-ul trendurilor nu pariez, femei artificiale si impersonale, dar ce frumoasa e femeia care nu se teme sa fie ea. Femeia care stie ce mari ii sunt ochii si ce rotunde soldurile, femeia care se imbraca in rosu pentru ca se simte bine in rosu, care n-are nevoie sa-si tuguie buzele pentru ca nu vrea sa semene cu nimeni.
Si ce daca plange cateodata, si ce daca se trezeste vorbind despre haine si rujuri, si ce daca nu stie sa ascunda ca iubeste? Si daca nu si-a gasit dragostea inca, si daca are aventuri, si daca ii plac barbatii, ce?
Si mai cred, in sfarsit, in libertatea si indrazneala femeii de a fi o individualitate, nu un standard. As vrea sa vad mai multe femei, si mai putine sabloane.
