De azi pe maine

Intrucat o practicam cu totii, dupa pricepere si puteri, nu este nimanui straina si adesea este considerata un aspect minor. Devine ingrijoratoare atunci cand e insotita de trairi neplacute, cu o plaja larga de intensitati care pot duce pana la plictiseala ca mod de viata, inertie si incapacitatea de a actiona.

Unii amanam treburi casnice, precum spalatul vaselor, datul cu aspiratorul sau calcatul rufelor, sperand ca cineva ne-ar putea scuti de corvezile marunte si plictisitoare. Dar altii amana momentul schimbarii unei slujbe dezavantajoase, casatoria, nasterea copiilor, interactiunile conflictuale precum si fericirea.

Daca nici treburile casnice nu se fac de la sine, cum putem spera ca fericirea va veni singura direct in bratele noastre si existenta ne-ar putea fi implinita, nefacand ce avem de facut pentru asta? Capcana amanarii pare atat de avantajoasa pe termen scurt, dar nu este nici macar pe moment, pentru ea ca nu actioneaza niciodata singura. O data intrat in ea, ai parte si de anxietate – un sentiment fie subteran, fie explicit, stiind ca oricum te paste un termen-limita pe care nu il vei putea evita.

Cum functioneaza si ce este amanarea? Putem vorbi despre ea in termeni de  compensare psihica temporara: plasam o promisiune cum ca vom face ce avem de facut, undeva in viitor, probabil maine, probabil candva… Incercam sa substituim fapta cu vorba si ne simtim putin mai bine. Astfel, in timp ce unii sunt ocupati sa faca ce si-au propus, altii au suficient timp pentru a comenta de pe margine. Cei din urma vor fi criticii din prima linie, cei care stiu intotdeauna cum se fac lucrurile desi nu le pun in practica aproape niciodata.

Dr. Wayne D. Dyer subliniaza ca amanarea nu exista in realitate, nefiind mai mult decat un concept. “Amanarea, de fapt, nu exista. Lucrurile se fac, iar acelea pe care nu le faci, raman pur si simplu nefacute, nu amanate.”Amanare inseamna de fapt evitarea unei confruntari, fie ca este cu altii sau cu tine insati. Cu propriile limite, cu propriile temeri de a nu fi suficient de bun, de rapid etc, depinde de fiecare sa isi identifice problema. Din teama de a nu da gres sau de frica sentimentului de neplacere, ajungem adesea sa  ignoram atat de tare lucrurile pe care le avem pe lista, incat sa le anulam de tot. Bineinteles ca pot fi si consecinte minore, dar cand lucrurile amanate isi pun amprenta asupra existentei noastre, inseamna ca am mers prea departe.

Ce pierzi – crezand ca ai castigat putin timp, este clipa prezenta. Amanarea seamana cu creditele de la banca: cu cat perioada ce ti-o ingadui pentru returnare e mai mare, cu atat te inglodezi mai tare in datorii. Datoria, in cazul de fata, este in primul rand, fata de tine. Datoria de a impinge limitele cat mai tare, fie ca e vorba de inertie fizica sau psihica. Apoi, datoria de a creste existential, permitandu-ti sa incerci experiente noi. Frica este doar o umbra a faptelor noastre, care nu ar trebui niciodata sa devina mai vizibila decat faptele in sine.

Este dreptul tau sa-ti traiesti prezentul, iar prin amanare nu faci decat sa ti-l refuzi.