RelatiiDrumul spre centruCu rusinea-n traistaCu rusinea-n traista
Drumul spre centru
Noua, asa moderni cum suntem, ne este rusine de multe lucruri: ca avem parinti la tara sau ca nu stim cine e Vuitton sau ca nu avem ultimul model de iPhone. De multe ca acestea ne mai rusinam, mai putin de lucrurile de care se cuvine.
Ceea ce numesc ei prejudecati este o titulatura eronata pentru barierele pe care ni le pune chiar bunul simt. Am inca optimismul sa cred ca bunul simt este o calitate inascuta in fiecare dintre noi, modelata uneori de parinti priceputi si de educatia morala a lui “ce se cuvine si ce nu”.
Logica actuala, cu mult peste limitele bunului simt, este total inversata. Am ajuns sa ne fie rusine sa facem o fapta buna, dar sa ne mandrim cand suntem egoisti. La ce ne serveste rusinea? La acelasi lucru la care serveste si focul atunci cand iti bagi mana in el. Daca simtiti vreodata ca va arde obrazul de rusine, este un indicator ca ati incalcat anumite restrictii.
Asadar, cand sa ne rusinam? De cate ori ne lasam prada nevoilor personale, devenind sclavii papilelor gustative, ai stomacului, ai sexului si ai poftelor in general. De fiecare data cand ignoram nevoia altuia de ajutor si cand lasam o mana intinsa in urma noastra. Atunci cand calcam peste morala, cand trantim usa in nasul constiintei si ne dezbracam de pudoare.
Libertatea de a alege nu inseamna ca putem alege variantele gresite fara a suporta consecintele. Iar daca am ales sa oferim bratul unei persoane care abia poate trece strada, nu este nevoie sa ne ferim privirea. A avea rusine nu este o rusine.
