Ce nu e fericirea

In sufletele noastre, Dumnezeu a sadit dorinta de a trai frumos si bine, asa cum ne este harazit. Suntem totodata liberi sa alegem si alte cai care ni se deschid in fata. Sa cantarim alternativele, sa imbratisam credinte diferite si sa adoptam comportamente diferite care ne pot indeparta definitiv de fericire, dandu-ne in schimb iluzii si aparente.

Ce are de-a face fericirea cu credinta, si mai ales, cu credinta ortodoxa? Oricate tipuri de fericire ne-ar propune societatea in care traim, niciunul nu este autentic, niciunul nu este complet, fara credinta in Dumnezeu. Daca El este Calea, atunci pe acolo trebuie sa umblam, daca El este adevarul, atunci pe acesta trebuie sa-l rostim, daca El este viata, fara El suntem morti. Ati vazut vreodata morti fericiti?

In asteptarea fericirii, traim precum niste vegetale sau minerale, nesimtind bucuria de a fi fiinte, fii si fiice ale Unuia care ne-a dat viata si mai ales viata duhovniceasca. Nu ale trupului sunt bucuriile, ci ale sufletului. Tot ce fericeste trupul este trecator si totusi, pentru acest tip de fericire ne straduim cel mai mult. Mancare, da, dar nu oricare-mancare buna si gustoasa, pana la limita saturatiei, odihna, da, dar una care da in letargie, placeri fizice de tot felul, culminand cu cele sexuale, depasind de mult zona ingaduita si binecuvantata.

Ai crede ca, iesind de sub reguli si de sub ascultare, atunci incepi sa fii fericit, ca doar esti liber. Nu mai sta nimeni sa gandeasca la importanta acelor reguli, acelei cai. Libertatea aduce o mare responsabilitate, care nu e neaparat legata de fericire. Cand esti liber, trebuie sa alegi si nu intotdeauna alegerile noastre ne fac fericiti. Unii ne-am dori sa nu mai avem atatea alternative, sa ne fie mai usor sa facem alegerea, pentru ca, o data luata aceasta decizie, suntem singurii responsabili.

Cu alte cuvinte, suntem responsabili de propria fericire. Paradoxul consta in faptul ca, incercand sa ne fericim pe noi insine, nu reusim sa fim fericiti ca atunci cand ii ajutam pe altii sa atinga aceasta stare. Nu oricine este dispus sa daruiasca, sa imparta, sa se lipseasca pe sine, mai ales daca e ocupat sa vaneze fericirea. Nu oricui ii este usor sa iubeasca si sa ierte. De aceea nu este nici iertat, nici iubit, nu cunoaste fericirea.

Este o greseala sa credem ca fericirea ne-o aducem noi singuri, prin puterile noastre, caci suntem neputinciosi. Si mai gresit este sa asteptam fericirea de la altii, care nu ne sunt datori cu niciun sacrificiu, cu nicio daruire. Iar apelul la tehnici si produse care sa-ti aduca stropi de fericire este cea mai mare inselare posibila.

Fericirea autentica nu este compatibila cu prafurile, spirtoasele, pilulele – daca ar fi asa, am opta cu totii pentru spitale de psihiatrie, carciumi si discoteci, pentru cate o doza de fericire la miligram. Fericirea nu vine nici cu haina de blana de nurca sau cu iahtul si excursia pe Coasta de Azur, nu vine nici prin mortificarea trupului, meditatii yoghine sau posturi-dieta, ochi iesiti din orbite si fete cucernice. Niciun efort omenesc nu are finalitate  si nu este un pas pe drumul spre fericire daca nu are in centru iubirea. Pentru Dumnezeu si pentru cel de langa tine, oricine ar fi el.

Fericirea nu e egoism, dar beneficiezi de ea doar daca stii s-o daruiesti. Nu este nici un bun accesibil doar celor “buni”, ci este in firea noastra, a tuturora, trebuie doar sa fim deschisi ei si sa nu ne facem complici suferintei. Fericirea nu poate exista in afara credintei reale, pentru ca nu are sens decat in interiorul vietii duhovnicesti.

Fericirea este strans legata de iubire, de aceea nu veti vedea oameni rai, plini de ura si razbunare care sa emane fericire.

Fericirea fiecaruia nu este un ideal, ci o datorie. Datoria de a ne implini ca fiinte umane.