Blonda, bruna sau roscata?

Drumul spre centru

Blonda, bruna sau roscata?

Prima impresie depinde partial de noi si partial de interpretarea celor din jur. Ti s-a intamplat vreodata sa fii caracterizata de un necunoscut dupa niste criterii exterioare la care nu te-ai fi gandit? De exemplu, dupa culoarea parului?

“Daca e blonda, e angelica, nu stie ea prea multe, dar e buna la pat. Brunetele sunt mai periculoase, bineinteles, niste diavolite (daca mai adaugi si niste ochi verzi…), se joaca cu tine si sunt clar mai inteligente. Aaa, roscatele? Acolo sa vezi pasiune, nu gluma! “

Reclamele publicitare promoveaza aceste stereotipuri, la fel si exprimarile cotidiene. Probabil ca ati mai auzit aceste stereotipuri, poate ati si ras de ele si nu le-ati prea bagat in seama. Puteti sa le ignorati, insa ceilalti – multi dintre ei – sunt marcati de aceste clisee. Ele au de-a face, in principal, cu presupusul
comportament sexual al persoanei vizate si cu coeficientul de inteligenta.

In cultura populara pare sa existe o corelatie (empirica) intre culoarea parului si IQ, ca si cum neuronii s-ar prelungi in podoaba capilara. Analizati un banc in care se intalnesc o blonda, o bruneta si o roscata: chiar daca ati tine cu ea, in final, tot blonda iese in pierdere.

Desi cele mai dezavantajate sunt in special blondele, prejudecata sexuala se refera la femei in general, facand parte dintr-un arsenal mai vast de discriminari.

„I: Care femei sunt cele mai fidele? Blondele, brunetele sau roscatele?
R:  Caruntele !!!”

Aparent inofensive, aceste etichetari ajung sa isi faca simtita influenta in viata noastra fara sa constientizam prea bine cum. Chiar daca ne credem feriti de prejudecati, traim si respiram aceeasi cultura cu ceilalti, deci impartasim – in diverse grade – parerile si prejudecatile lor. In alegerea unei partenere, in interviurile de angajare, in stabilirea relatiilor de prietenie, cei din jur reactioneaza intr-un fel sau altul la cliseele care circula peste tot.

Asadar, suntem supusi pe de-o parte riscului de a fi noi insine etichetati, sau mai degraba etichetate. Ne putem culca pe-o ureche, avand incredere in bunul-simt al celor din jur ca nu vor abuza de niste stereotipuri absurde si ca vor avea rabdare sa ne cunoasca asa cum suntem cu adevarat. Din pacate, putini oameni din jur au rabdare.

In plus, se intampla ca femeile cu o stima de sine mai scazuta, sa preia aceste stereotipuri si sa le foloseasca in conversatii si auto-caracterizari. “Ah, cum de nu mi-am dat seama? Ce blonda sunt…” – auzi in unele situatii. Daca acestea erau spusele unei blonde, tocmai ati auzit o persoana care se auto-infirmizeaza, fabricandu-si astfel un alibi confortabil pentru cazurile in care nu se asteapta sa duca lucrurile la bun sfarsit. Dezavantaje? Scaderea stimei de sine, inducerea unei pareri negative in perceptia celorlalti, obisnuinta de a rata intentionat, desi inconstient.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou