Anotimpuri

Drumul spre centru

Anotimpuri

Oamenii prezentului par sa se apropie tot mai mult de idealul dintotdeauna al umanitatii: tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Dar oare i-ar fi bine fiintei umane cu o astfel de dorinta implinita?

Stiinta si tehnologia de azi par sa faca totul posibil, astfel incat in viitorul apropiat sa obtinem ceea ce credem ca ne dorim: imposibilul. Sa nu ne mai plangem ca pielea se rideaza, ca ne pierdem vigoarea corpului, ca imbatranim. Sa ajungem sa traim sute de ani in continuu. Iar in ce priveste grijile, depresiile, durerile de tot felul… acestea sa nu mai existe nici macar in dictionar.

Este scris in codul nostru genetic sa ne dorim intotdeauna lucrurile pe care nu le avem? Probabil ca raspunsul este pozitiv. Dar oare felul in care am fost alcatuiti nu are un rost anume?

De cand facem primii pasi pe lumea aceasta, traim cu un sentiment nedefinit ca la un moment dat drumul nostru se va sfarsi. Vedem in jurul nostru calatori ca si noi, care, la un moment dat obosesc si se opresc. Experimentam diverse trairi cand ceilalti dispar pentru totdeauna din fata ochilor nostri. Stim ca vom urma acelasi drum, insa – cand vine vorba de propria persoana- este mult mai greu de acceptat. In fata oglinzii interioare ne credem de neatins, speram sa fim noi exceptia care contrazice regula. Ne tanguim, jelim cu lacrimi de crocodil, murim de frica si incercam sa ne targuim cu viata, poate se indupleca sa fie mai buna cu noi.

Pierdem din vedere lucruri esentiale. Dulcele si amarul se completeaza, trebuie gustate deopotriva bucuria si durerea, traim intr-o lume a contrariilor unde, cum-necum, extremele se armonizeaza dand la iveala viata. Acceptam teoretic ca “totul trece”, chiar si timpul nostru in aceasta dimensiune. Si atunci,  ce rost mai are sa ne agatam de fiecare promisiune pe care ne-o fac ultimele cercetari? Fiecare lucru la timpul sau, inclusiv noi.

Nu degeaba s-a transmis de-a lungul timpului conceptul de “anotimpurile vietii”. Fie ca mai tinem legatura cu natura sau am exilat-o din propria natura, aceste sezoane continua sa se deruleze.  Se vor derula si de acum incolo pentru fiecare fiinta, in propriul sau ritm, dar fara sa contrazica vreodata regula. Ne este destinata o calatorie frumoasa prin toate anotimpurile, fiecare cu frumusetile si neajunsurile sale si cu ideea clara ca totul trebuie sa se sfarseasca o data si o data. Din ce moare, ceva nou se naste, la fel fiecare dintre noi trebuie sa lase loc altei vieti.

Intre timp, nu intre anotimpuri, de ce sa nu gustam din roadele fiecaruia? De ce sa nu-l traim pe fiecare cum se cuvine? Sa zburdam in primavara vietii noastre, cu un alai de fluturi nastrusnici imprejur, si sa calcam iarba frageda sub talpi. Nu ne-o putem petrece altfel decat invatand sa primim caldura si lumina, de dimineata pana in amurg. Sub soarele verii noastre sa semanam bucurie si altruism, sa ne coacem trupul si sufletul, si, mai ales, sa dam sansa florilor din noi sa isi arate deplina frumusete. In toamna calma ce ne-asteapta putem cel mai bine profita sa culegem ce-am semanat si sa admiram ce am rodit, fie realizari personale, capodopere sau urmasi, fie toate laolalta. Caci iarna nu se lasa rugata sa apara, iar atunci ar fi bine sa ne gaseasca in fata unui foc generos, admirand roadele trecerii noastre pe pamant.



feedback
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou