RelatiiDrumul spre centruA fost odata ca niciodata…A fost odata ca niciodata…
Drumul spre centru
Se facea ca erai tu si erai fericita. Erai o printesa urbana, avangardista care se bucura din mai nimic si din cam totul: de exemplu, cand dezvelea obraznic dintre invelisurile ambalajului, o ciocolata neagra voluptoasa si exotica. Cand…
Dar discul povestii s-a zgariat si printesa avangardista a inceput sa aiba lacrimi haute couture facute din textura unor momente rare: al despartirii de un crai, al esecului in ceea ce credea ca e misiunea de o viata, al pierderii unui vis.
Sedusa atat de puternic de pesimism, printesa urbana a gasit chiar de cuviinta sa se supere, sa nu-si mai hidrateze mintea cu idei fresh. A uitat sa-si aplice peste ganduri masca pe baza de incredere. Si pana la urma, cine ar putea sa o condamne?
E lung si greu acest cuvant: incredere. Incredere ca fericirea revine. Ca poate fi soare din nou, ca roua inca mai poate fi “Oau”, ca mai sunt cuvinte care nu se aplica doar contextual, ca mai sunt carti la care poti sa tremuri.
Strecurat, chiar, (la inceput discret) in practica uzantelor zilnice cuvantul incredere ar putea face minuni. Dozaj recomandat nu exista. Nu exista reteta ca sa ne ridice, pe noi toate printesele sau divele urbane, din servetelul parfumat cu savoare de victima. Exista doar savoarea jocului.
Decat a sta de sase mereu si a vedea cum ceilalti ii simt intensitatea ce ar fi daca am schimba rolul? Am iesi din convulsiile culiselor in emotia si transparenta scenei? Am lasa clasificarile sentimentelor pentru momente care merita traite si nu povestite. Noi toate am largi corsetul fiecarei zile si am lasa-o sa respire in ritmul ei…
Incepem de azi?
