Sartre si Simone de Beauvoir
C&C
Perechea intelectuala de vis a perioadei postbelice: efervescenta spirituala, revolutie continua in fumul cafenelelor din Montparnasse, o relatie fara copii sau obligatii reciproce. Doi oameni inteligenti si talentati care au vrut sa impace iubirea cu libertatea. In opinia unora, au reusit doar sa impace iubirea cu libertinajul.
Care este oare adevarul?
Cand s-au cunoscut de Beauvoir avea 21 iar Sarte 24. Erau studenti la Filosofie, pregatindu-se amandoi pentru lucrarea de licenta. El era uratel dar exuberant, un copil-minune tipic, pe cale sa ia conducerea unei miscari spirituale de proportii. Ea era frumoasa, sclipitoare si ambitioasa.
La examenul final el s-a clasat primul si ea a doua, desi examinatorii au cazut de acord ca ea a fost mai bine pregatita si, pe langa aceasta, cea mai tanara candidata care a primit vreodata acest titlu. Dar Sartre era irezstibil cu excesul sau de entuziasm tineresc, ingenios si exuberant. Asa l-a gasit si de Beauvoir iar cei doi au inceput o relatie care avea sa dureze pentru tot restul vietilor lor.
Au convenit inca de la inceput ca legatura lor sa tina 2 ani, dupa care, daca amandoi doreau, puteau sa se vada mai departe, fara a avea insa o relatie exclusiva. Ceea ce s-a si intamplat. Au continuat o relatie de mare productivitate intelectuala, cu un schimb de idei bogat dar fara obligatia loialitatii.
"Pactul" care a pus bazele relatiei lor a fost intocmit inca de cand s-au cunoscut, in 1929, si l-au respectat toata viata. Amandoi erau liberi sa aiba alte relatii. Ceea ce isi promisesera, in schimb, a fost sinceritatea totala. Anularea oricarei infidelitati in schimbul unei transparente absolute. Pentru ca stiau ca vor gasi intelegere la celalalt, cei doi nu se vor minti niciodata, asa cum observau ca fac multe cupluri casatorite.
Sounds like a plan. Dar ce ne facem cu punerea in practica? Dupa moartea lui Simone de Beauvoir, in aprilie 1986, presa s-a napustit asupra paginilor de jurnal si corespondenta pentru a afla adevarul despre acest cuplu care a jonglat cu libertinajul si loialitatea timp de mai bine de 30 de ani. Asa cum reiese mai ales din scrisorile ei catre el, se pare ca el a fost cel care s-a bucurat mai mult de avantajele pactului. Gelozia, dorul si nevoia de siguranta au chinuit-o de multe ori pe de Beauvoir, care nu era deloc straina de sentimentul de dependenta fata de Sartre.
