Lolita şi Humbert

C&C

Lolita şi Humbert

“Lolita, lumina vieţii mele, focul inimii mele. Păcatul meu, sufletul meu. Lo-li-ta: vârful limbii urcă de trei ori pe cerul gurii şi atinge uşor dinţii de trei ori. Lo. Li. Ta”. şi întrebarea: există un al treilea sex?

Ea, tânăra ştrengăriţă, nici copil, nici domnişoară, o privire delicată, dar de-o vulgaritate zvăpăiată, jucăuşă şi superficială. Ea, nimfeta lasciv-senzuală, imorală şi mândră de poftele pe care le trezeşte. Ea, Lolita, cea care-i tulbură minţile lui Humbert. Are sau este ea, această "fiinţă fantastică", un al treilea sex?

El, literatul european, acest rece escet, complet neinteresat de femei (dar nici de bărbaţi) şi înclinat către fete foarte tinere, nici copii, nici fecioare… El, Humbert, cel care depăşeşte la un moment dat dorinţa pură şi idolatrizarea nimfetei şi îi dăruieşte  iubirea lui. “Trimisei Imperiului de Demoni fără inimă, care-i face pe oamenii ca el să-şi piardă minţile".

Povestea lui Nabokov este simplă. El a căzut în mrejele ei, ea i s-a oferit lui, o "iubire nebună" între un domn uşor trecut de prima tinereţe şi o tânără, foarte tânără ştrengăriţă. O editare literară a unui caz de pedofilie, un succes internaţional şi instituirea unei noi noţiuni:

"nimfeta” = ademenitoarea femeie-copil, un al treilea sex

Decideti voi dacă există.

Merită citit:

Vladimir Nabokov – "Lolita"

Merită vazut:

"Lolita", în regia lui Stanley Kubrick, cu James Mason, Sue Lyon, USA (1962)



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou