La o cafea cu Dinu Pescariu
Gossip
Îl ştiu pe Dinu de ceva vreme. Mai întâi de la TV, de pe vremea când era un mare campion (şi, ca orice băiat frumos, sportiv, cool, nu avea cum să-mi scape). Mi se părea întotdeauna relaxat, cu nervii de oţel şi parcă uşor insensibil. De fapt e un clişeu de imagine al “bărbaţilor din ring”, al sportivilor cu trupuri perfecte, spirite călite şi cu prea puţină poezie.
Pentru că întotdeauna ne gândim că urmaşilor gladiatorilor, care se “bat” pentru plăcerea noastră în arene, le-ar fi greu să fie emoţionali în momente de confruntare directă. Aceasta era imaginea de TV. De “produs”. De “brand”.
Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Dinu, în afara ringului, este un emoţional. Acealşi trup frumos, masculinitate feromonică, spirit şi minte puternice, dar cu multe multe emoţii, pasiuni. Un om interesant, cu poveşti şi trăiri intense. Un personaj asumat.
Am aflat asta acum câţiva ani, când l-am cunsocut pe Dinu în afara arenei, într-un cerc de prieteni comuni.
De atunci relaţia noastră, fără să fie apropiată, a devenit una de amiciţie elegantă, de “bon ton”, cu bucurie şi afinităţi de “lume” atât de fireşti atunci când ai de-a face cu oameni normali, fără false orgolii sau imagini de sine exagerate.
La fel a fost şi interviul meu cu el. O “întâlnire” care la început mă stresa (credeam despre interviul faţă în faţă cu un amic că nu e prea deontologic) a devenit o discuţie foarte caldă, relaxată şi incredibil de sinceră.
Mayra: Lumea zice ca esti un catch? Cum te-ai alescu reputaţia asta? Te flatează?
Dinu Pescariu: Habar nu am, 90% dintre bărbaţii singuri pe care îi cunosc sunt mega-catch. Oricine este singur este "partida anului" sau "partida săptămânii". Şi apoi, orice superlativ se vinde şi atunci dai tot felul de titluri de genul ăsta. Nu ştiu cum s-a ajuns la “burlăcia asta”, probabil că se vinde bine (oftează, ca şi cum ar fi vrut să continue). N-am vrut să provoc nimic mai mult.
