Incepe Tea&Coffee Festival 2013

Event

Incepe Tea&Coffee Festival 2013

A 5-a ediție a Festivalului Ceaiului şi al Cafelei – Tea&Coffee Festival – are loc în Capitală, între 14 și 20 octombrie a.c. Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a șapte zile, printr-o serie de manifestări artistice și culinare, în ceainării şi cafenele bucureştene, dar cuprinde și o expoziție de ceai, cafea delicatese și accesorii (veselă, prăjituri, obiecte decorative), care va avea loc între 18 și 20 octombrie, la Sala Dalles (Bd. Nicolae Bălcescu, nr.18)

TEA&COFFEE Festival promovează consumul de ceai şi cafea, punând accent pe tradiţiile şi ritualurile servirii lor. Pe parcursul celor șapte zile, festivalul va aduce în prim plan elemente culturale şi gastronomice din ţările cu tradiţie în cultivarea și producţia de ceai și cafea precum și în prepararea şi prezentare unor băuturi pe baza acestora.

Printre manifestările dintre 14 și 20 octombrie, a.c., se numără: spectacole de teatru, concerte, demonstrații și workshop-uri de dans, ateliere de arte vizuale, ceremonii de servire a ceaiului şi cafelei practicate în: India, Turcia, Brazilia, China, Coreea de Sud, Argentina, Marea Britanie și Japonia.

În cadrul festivalului va fi și o zi specială, “Ziua copiilor ce iubesc ceaiului” , desfășurată sâmbăta, cu începere de la ora 16:00, la Caffé D’arthé (str. Popa Nan, nr.7). Pe parcursul a patru ore cei mici vor avea parte de multă distracţie la: atelierele de creativitate pentru copii (pictura, modelaj în lut, reciclare creativă, accesorizare), atelierele de dans sau de bune maniere.

 

7 zile, 9 locuri, zeci de momente artistice și culinare, cu aromă de ceai şi cafea

14 – 20 octombrie, la:

Agra Palace (Mântuleasa, nr. 6), Parcul Colțea (Piata Colțea/Piata Universității), Tête á Tête Cafenea (Parcul Herăstrău, lângă Gradina Japoneză), Godot Café –Teatru (Str. Blănari nr. 14), Café Verona – Cărturești (str. Pictor Arthur Verona nr. 13-15), Mille Sapori (Băneasa Shopping City), Cafepedia Romană (str. Pictor Verona nr. 2), Caffé D’arthé (Popa Nan, nr.7), Serendipity (str. Dubrava Rosie nr. 12), Bohemia Tea House (Str. Poiana Narciselor nr.1) și Sala Dalles.

Ce?

  • Muzica tradiţională şi modernă: recitaluri de vioară, recitaluri de tambur şi goarna, muzica indiană, chinezească, demonstrații de taiko (tobe japoneze);

  • Teatru;

  • Demonstraţii şi lecţii de dans: tango argentinian, capoeira (dans tradiţional brazilian), dans indian marca Bollywood, dans tradiţional şi modern sud-coreean;

  • Workshop-uri de gastronomie şi degustări de delicii (prăjituri, fursecuri, baclavale, deserturi „raw”), ceai şi cafea, aparţinând bucătăriilor: indiana, coreeana, chinezeacă, turcească, italiană, libaneză.
  • Conferințe și ateliere despre istoria cultivării şi consumului de ceai, în funcţie de diferite zone geografice ale lumii.
  • Ateliere de: caligrafie coreeană şi japoneză, de Ebru (pictura pe apa specifică Turciei), de origami, de tatuaj cu henna, pictura pe ceramică, de caligrafie pe sârmă şi scriere creativă;Atelier de bune maniere;
  • Ateliere pentru copii;
  • Prezentări de costume tradiţionale japoneze, indiene şi coreene;

  • Expoziţii de fotografie şi pictura pe pânză;

     

Festivalul Ceaiului și al Cafelei se va termina printr-o expoziție la Sala Dalles

În ultimele trei zile ale Tea&Coffee Festival (18-20 octombrie), în centrul Capitalei, la Sala Dalles, va avea loc Expoziția De Ceai, Cafea, Delicatese si Accesorii. Aceasta va fi deschisă publicului larg între orele 10:00 și 20:00.

La standurile expoziției, vizitatorii vor putea găsi diverse sortimente și soiuri, produse şi accesorii folosite la prepararea şi servirea ceaiului şi cafelei.

TEA& COFFEE Festival și expoziția sa se adresează atât amatorilor de ceai şi cafea, cât şi profesioniştilor care activează, în calitate fie de producători, fie de importatori, în industria de resort.

Pe parcursul expoziţiei de la Sala Dalles vor avea loc demonstraţii:

  • culinare,

  • de latte art (arta de a desena în cafea)

  • de preparare a cocktail-urilor din ceai şi cafea, de către unii dintre cei mai buni barista (barista – specialist în prepararea cafelei şi băuturilor pe bază de cafea) din țară.

Tot în spaţiul expoziţional se vor desfăşura şi alte momente artistice precum: concerte şi demonstraţii de dansuri tradiţionale, workshop-uri de artă vizuală, degustări de produse tradiţionale şi prezentări ce fac trimitere la elemente ale culturii ţărilor cu tradiţie în producerea, prepararea şi consumul de ceai şi cafea.

 

Intrarea la expoziție este liberă.

Mai multe informaţii despre toate evenimentele din cadrul Festivalul Ceaiului şi al Cafelei se pot găsi: www.tea-coffee.ro

 



feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou