Disc de platină pentru Anda Adam
Event

Viaţa de artist este foarte grea în România. Şi spun asta gândindu-mă la pirateria de pe meleagurile noastre. E foarte greu să ajungi la vânzări de 20.000 de unităţi în condiţiile în care piesele se găsesc pe Net la un singur click distanţă. Ei bine, Anda Adam a reuşit!
Discul de platină i-a fost decernat în cadrul unei petreceri organizate în clubul "La Pat". La eveniment i-au fost alături prieteni dragi (Marius Moga, parţial "vinovat" de succesul albumului "Confidenţial") dar şi iubitul ei, Victor Slav.
Tot cu acest prilej, cântăreaţa nu s-a sfiit să-şi arate iubirea pentru vedeta ProTv, sărutându-l chiar în timpul recitalului. Per total invitaţii s-au arătat mulţumiţi de petrecerea unde Anda a susţinut şi un mini-recital. La mai mare!