Descrie-ne cea mai frumoasa zi de iarna si poti castiga o pereche de bocanci Alea

 Toate zilele geroase de iarna au fost minunate pe vremea cand eram copil, dar intr-o iarna, o zi s-a facut remarcata si cu greu mi-am scos-o din minte. Se facea ca urma Craciunul si, ca in fiecare an, mergeam cu parintii la bunci pentru a petrece sarbatorile impreuna. Datorita vremii foarte dificile, “excursia” noastra a fost amanata deoarece nu era posibil sa pleci cu masina pe o ninsoare ca aia, asa ca ziua mea de Craciun mi se parea ca se destramase. Ne-am trezit ca in oricare zi, ne-am asezat la masa, si toti(eu, mama, tata si sora mea) parca simteam un gol, ca ceva nu e in regula… Asa a fost prima parte de zi, monotona, plictisitoare si trista. La pranz mi-a venit ideea nastrusnica sa spulber starea aceea de moleseala care ne cuprinsese si sa transform acea zi de Craciun intr-una cu adevarat speciala. Mi-am luat bocanceii mei cu blanita, cojocul cumparat de mama si manusile primite de la Mos Craciun si i-am provocat pe toti la o bataie cu zapada. Pe toti incluzand si vecini din toata scara, chiar tot blocul. Parca toti asteptau sa se intample ceva, iar marea bulgareala le-a dat o cu totul alta stare. Din ziua aceea, legaturile dintre locatari sau solidificat, s-au tranansofrmat in prietenii strasnice. Ma bucur ca de la o simpla “bulgareala”, oamenii au interactionat si s-au bucurat impreuna. Seara, am dedicat cateva ore si prietenilor, cu care m-am plimbat pe potecile slab luminate, imbatate de colinde, ale micutului nostru oras… Ne-am simtit minunat.

Incep prin a spune ca cel mai mult te bucuri de iarna si de tot ce ne ofera ea atunci cand esti copil . Nu stiu cate sanse am la concurs pentru ca nu ma pricep sa-mi astern cum trebuie trairile in scris ..Insa pentru mine cea mai frumoasa zi de iarna a fost cand eram micuta si tot asteptam zapada…iar intr-o dimineata cand m-am trezit am vazut cum totul devenise alb ..asa fericita eram .Am mancat repede , am fost mi-am luat prietenele si am iesit afara sa ne bucuram de zapada ..ne-am batut cu bulgari , am facut oameni de zapada carora le-am dat si nume :) , am facut ingerasi din zapada, cazemate …am ajuns la masa de pranz zici ca eram niste cuburi de gheata ..dar nu simteam frigul deloc ..abia asteptam sa mananc sa ies din nou afara sa ne dam cu sania toata ziua ..faceam trenuletul cu sania ..:) pentru mine acea zi a fost cea mai frumoasa pentru ca a fost o zi plina alaturi de prietenii mei ..si avem si o poza din acea zi cu omul de zapada si toti in jurul lui …doar una ca atunci nu erau aparate digitale :)

Suntem diferiti … frumosul pentru fiecare inseamna altceva … cu toate ca acu’ vreo 2 ani cand s-a intamplat patania :P nu mi se parea atat de frumoasa ziua respectiva …acum zambesc si imi aduc aminte cu drag de alergatura si nebunia din acea zi.
Dupa o noapte mai mult nedormita decat dormita. Roxy bolnava ( asta e catelusa mica) … (ora 9:00) trebuie dus de urgenta la veterinar … ninge, ba nu viscoleste … scancete, plansete si de o parte si de cealalta a baricadei … catelul nu vrea sa se miste din loc pentru ca stie unde mergem … iubi cu interviul lui pentru un job, nu ne poate lua cu masina … ok luam catelul in brate, dupa 10 m ma lasa puterile (gandesc : trebuie sa ma las de fumat) … ajungem la cabinetul veterinar … Inchis … la naiba (gandesc din nou: trebuie notat orarul 10:00-16:00, l-am notat).
Ne intoarcem acasa … mai mult in brate decat pe jos … Daisy plange(celalalt catel), nu intelege de ce ea nu este scoasa afara. Nu am timp si nervi sa o dragalesc, ma apuca mustrarile. Trec peste ele. Ma schimb(gandesc: mai sunt 45 de min pana deschide veterinarul, am timp sa fug sa depun un Cv). Ma schimb, dau fuga sa pun Cv-ul. Mi se spune ca postul e ocupat. Ciudat posturile au fost afisate la AJOFM azi dimineata la 9:30.( gandesc: Traim in Romania s..t happens:).
Dau fuga acasa. Ma schimb din nou.
Daisy plange again and again ca ea nu vine. Ii spun unde mergem , nu intelege :P (doooohhh)…(gandesc: am innebunit)
Ies cu Roxy din nou in viscolul de afara (gandesc : ce bune ar fi niste stergatoare pentru ochelari, da din alea ca pt parpriz).
Ajungem la doctor … Roxy face cu nervii … Primeste o injectie si scanceste incontinuu … nu sta locului. Intr-un final scapam … iesim in viscol din nou …
Nu vad nimic in fata mea … dar merg inainte.
Ajungem acasa … ma schimb …la ora 10:30 aveam programare la gradi -Poze cu grupa mica pt 8 martie. E 11:00
Fug la taxi … pornim … pe drum imi dau seama ca nu am cardurile de la aparatul foto … ok …il rog politicoasa pe sofer sa facem o schimbare de traseu … se rezolva.
Din nou acasa … cu tocuri inalte si fusta urc cate 3-4 scari odata (gandesc: ce mai Lady). Iau cardurile. Cobor in acelasi ritm alert.
Ajung la gradi … rasuflu usurata.
Grupa mica ma asteapta …
Fetite frumoase cu codite si rochite care mai de care mai roz … baietii cu camasute calcate atent de mamicile lor …
Sunt atat de curati si sinceri …
Au zambete speciale pentru poze :P… mai mult mutrite decat zambete … sunt atat de dragalasi … fiecare zambeste in felul lui unic. Unul mai frumos ca si celalalt …
Vreau sa ma odihnesc … sper sa se termine ziua de azi cu bine .
Nu sunt superstitioasa dar e totusi vineri 13.:P

 
Anul care tocmai a trecut,a fost un an alb cum erau cei in care mergeam la bunica.Am simtit intr-adevar bucuria iernii,in care zapada era din belsug,ne dadeam cu sania sau tin minte ca stateam la geamul camarutei bunicii desenand pomul din curte care zacea sub greutatea fulgilor de omat.Doar ca anul asta a fost altfel,nu mai sunt o copila in vacanta,sunt o femeie implinita cu un sot iubitor si o fetita minunata,care era super mirata nestiind ce e cu toata nebunia alba din jurul ei.
Am facut impreuna un om de zapada enorm si ne-am dat cu sania.Micutei mele Elina ia placut enorm,parca nu ii mai pasa de frigul de afara sau de nasucul rosu de la ger,era totul numai veselie.parca nici iernile petrecute la bunica nu se compara cu bucuria de a avea propria mea familie.De a merge la colindat cu fetita mea,de a canta “Ne dati ori nu ne dati” ,de a impodobi un brad si de a sta cu nasul lipit de geam privind zapada care cade ca o perdea.
Zapada ne face fericiti iarna de iarna cu fruusetea ei,ea ne aduce in suflete bucuria sarbatorilor.
Ziua in care am impodobit bradul pentru a ne bucura cat mai mult de el,fetita care era la fel de incantata ca si anul trecut.Se uita la el de jos in sus si de sus in jos,din dreapta in stanga si invers si fiecare clipa de neatentie din partea mea ii dadea posibilitatea sa “fure” cate o decoratiune din bradut ca sa o “guste”,si cred ca ia si placut pentru ca nu pierdea deloc ocazia.Fara ea sarbatorile nu ar mai avea acelasi farmec.
Amintiri inzapezite de iubire tuturor!

 …Au fost multe dar o sa aleg ultima cea mai frumoasa zi de iarna! la servici, fiecare coleg concentrat la munca pe care o are de facut, par ca mai constiinciosi ca oricand…de ce oare? :D urmeaza o iesire inte colegi dupa orele de servici, dar nu orice iesire, vom merge la saniussss. Yupiiii! ne-am “inarmat ” cu saniute, lapatele saci sau pungi, orice aluneca pe zapada e bun. a urmat o distractie pe cinste: intreceri pe sanie, chicoteli, rasete, glume, sanii rupte dar fara accidente…grave :P. Bineinteles, dupa distractia de pe partie a urmat cea din restaurant, doar trebuia sa ne incalzim cu un vin fiert! Nemaipomenit! Si pt ca am prins gustul saptamana viitoare urmeaza alta iesire…tot la sanius daca iarna tot nu semne ca vrea sa plece! deci…have fun everyone!

 Era o zi senina de iarna rece, cu cer de cristal fara urma de nori. Cate un trecator zgribulit se strecura de-a lungul falezei sub Soarele rece. Albatrosii ieseau la pescuit, urmarind din inaltul de cristal pescarii zgribuliţi ce le faceau concurenta. Valurile domoale, parca incetinite de atmosfera senina de iarna, mangaiau usor tarmul pustiu. M-am retras in caldura salonului, langa trosnetul butucilor din camin. Priveam din inaltul mansardei portul si plaja, alta data forfotind de viata, acum golite de cerul de cristal, luminat de Astrul iernatic. Gandurile ma duceau o data cu fuiarele placute din camin, in jerbe de scantei, pe alte meleaguri..a fost prima zi de iarna in adevaratul sens al cuvantului pe care am traito asa cum am stiut mai bine .

 Fiind nascuta iarna,pot spune ca pentru mine este un anotimp special care mereu vine incarcat cu momente frumoase,momente de neuitat mai ales ca iarna imi serbez ziua de nastere.Pentru mine cea mai frumoasa zi de iarna incepe alaturi de cei dragi.De cand eram micuta asteptam cu nerabdare sa ninga pentru a ma juca in zapada de un alb imaculat.Cele mai frumoase zile de iarna erau atunci cand eu eram doar o copila si stiam sa ma bucur din plin de iarna.Imi aduc aminte de o zi superba,era weekend si asteptam cu nerabdare sa ninga,cand intr-o seara mama fericita vine la mine in camera spunandu-mi ca in sfarsit ninge si la noi iar eu copil fiind m-am bucurat enorm si am plecat sa vad cum e! Fulgii isi faceau dansul lor gratios prin aer,copacii se leganau usor ,totul era ca intr-o poveste.A doua zi m-am imbracat repejor,mi-am pus pe mine cojocelul primit in dar de la parintii mei ,repede m-am incaltat cu niste ghetute imblanite,de care si acum imi aduc aminte..si am iesit afara.Am chemat si cativa prieteni si insotiti de parintii care de asemenea se bucurau de acea zi argintie de iarna,ne-am jucat, ne-am batut cu zapada ,am tipat de fericire si dupa aceasta zi am mers toti acasa la mine unde, in jurul focului am depanat amintiri si ne-am jucat sticluta. O zi de iarna este ca un vis,iar noi trebuie sa profitam din plin de fiecare clipa,asta am facut noi atunci si dupa atatia ani tot ne mai amintim acea zi!

Intotdeauna cea mai frumoasa zi de iarna este cea cu prima ninsoare…Cand ne plimbam prin oras sau mergem grabiti, cu treburi, prin iarna friguroasa si deodata incep sa cada fulgii, sa danseze stelutele albe. Intotdeauna cand ma surprinde prima ninsoare ma opresc din drumul meu si salut iarna cu un zambet…Dar acum cativa ani, a fost o zi speciala, de care imi aduc aminte si acum. Trecuse iarna, o iarna geroasa fara zapada, nimeni nu mai avea nicio speranta. Era ziua de 1 martie, ziua mea de nastere si eram la liceu: plictiseala mare, cu totii ne doream sa plecam cat mai repede acasa. Priveam pe geam cum soarele isi face timid aparitia si deodata…incepe sa ninga. Fulgi mari care pana la terminarea orelor s’au transformat intr’o patura groasa, de un alb stralucitor. Cat de emotionati am fost cu totii! Cata bucurie aveam in suflet ca natura s’a gandit sa’mi ofere acest minunat cadou de ziua mea! :) Profesorii si ei incantati ne’au lasat sa iesim mai devreme. Am iesit cu totii din liceu, toata curtea scolii era plina de elevi. Ne’am bulgarit, ne’am jucat in zapada pufoasa, am ras. A fost o zi superba, unica! Pana seara zapada era topita si primavara se apropia cu pasi vioi…

Pentru ca majoritatea dintre noi isi imagineaza o zi de iarna perfecta facand legatura cu amintirile copilariei,eu nu voi face exceptie,atunci era perioada in care savuram cel mai mult jocurile cu zapada.Mi-as dori sa-mi reintalnesc amicii si vecinii din acea vreme si sa mai facem impreuna oameni de zapada,si de data asta poate am reusi sa facem un igluu pe “masura noastra” in care sa ne adapostim ca eschimosii,cum faceam pe atunci,in care sa depanam amintiri,dupa care in jurul unui foc de tabara si sa ne strangem in jurul lui la o cana cu vin si glume bune.Cu siguranta pentru o aseamnea aventura mi-ar trebui o imbracaminte cat mai calduroasa,sa nu ma aleg cu vreo raceala:)

 O zi minunata de iarna, cea mai frumoasa din viata mea s-ar desfasura in felul urmator… MI-ar placea sa ma trezesc in bratele iubitului meu, sa fim undeva intr-o camera la caldura, la caldura unui semineu… Sa ne trezim unul in bratele celuilat, sa luam micul dejun impreuna… iar restul zilei sa ni-l petrecem in cele mai crazy locuri. Sa radem cu gura pana la urechi…sa ne mozolim de zapadaaa, sa facem ingerasi in zapadaa, sa ne dam cu sania…etc..Asta ar fi cea mai frumoasa zi de iarna pentru mine. Dar pentru toate astea trebuie sa ai o pereche de suuuper bocanci roz..adorabili ! :)

 Voi incepe prin a recunoaste ca iarna nu este chiar anotimpul meu preferat: frig, ger, zapada, cu greu ajungi la serviciu, de acolo la gradi…si inapoi acasa! Insa, baietelul meu, Albert, pur si simplu o adora! La prima ninsoare mai zdravana, nu demult, efectiv m-a scos din casa! Am iesit in fata blocului si ne-am jucat cu zapada, ne-am batut cu bulgari, cu saniuta, am fugarit cateii prin zapada, ce mai..super distractie! Astfel, mi-am amintit si eu de zilele geroase de iarna cand “imploram” parintii sa mai stau putin la sanius, la zapada si ajungeam in casa “bocna”.
Sa vezi frumusetea unui anotimp, mai ales cel al iernii prin ochii copilului tau, este un privilegiu fantastic. Retraiesti toate bucuriile copilariei, chiar daca intarzii la serviciu pentru ca ne-am “tavalit” prin toti nametii, am sters toate masinile de zapada si am batut cu bulgari tot ce ne-a iesit dimineata in cale.
De aceea, IARNA nu trebuie niciodata subestimata: are farmecul ei deosebit, zapada este mirifica, iar copii(si pe langa ei si noi) pur si simplu o adora!!
Chiar daca unele zile sunt foarte friguroase si reci, gasim modalitati de a o face mai induratoare! Asta si prin atitudine, stil de viata, si de ce nu…imbracaminte!
De aceea, eu as fi super incantata daca as avea o pereche de ghetute roz, cu blanitza si foarte calduroase in fiecare zi in picioare, mai ales ca le-as putea primi de la o prietena de nadejde!

  Oamenii de obicei nu stiu sa aprecieze lucrurile simple urasc iarna sau vara , urasc binele fac rau si tanjesc dupa fericire fara sa o merite .
Si las la o parte oamenii din jur si incep sa va descriu jurnalul unei zile perfecte.Era vineri , stelutele albe coborau gingas din cer si se asezau pe obrajii , nasul , haine si ghetele mele . Veneam de la scoala si ma indreptam catre “niciunde” . Fericita pentru ca in sfarsit ningea si pentru ca totul era alb ca intr-un taram fermecat eram totusi confuza nu stiam unde sa merg, aveam multe optiuni : sa merg la un ceai cu prietenii sau altele insa am simtit cum sufletul si persoana din sinea mea tanjea dupa ceva simplu , frumos spontan si natural . Am stat pe ganduri pana ce mi-a venit ideea sa merg intr-un parc din centrul orasului sa admir natura si sa ma plimb . Am ajuns acolo inghetasem de frig dar mi-am dat seama ca merita efortul .Copacul alb ce se afla deasupra unei banci singuratice si covorul alb stralucitor pe care paseam m-au facut sa-mi dau seama ce inseamna simplitatea linistea si ce este cu adevarat FRUMOS : natura , ea inseamna viata speranta si pace.
Am inteles atunci ca perfectiunea si bunatatea depind de noi si nu de lucrurile de care depindem noi . Noi , oamenii trebuie sa invatam sa ne bucuram de lucrurile simple si sa vedem intotdeauna partea buna si cea rea.

 O zapada moale,alba si pufoasa acoperea pamantul.Totul in jur era alb ,iar soarele lumina si mai mult stratul de zapada care parea ca de cristal.Sub mersul usor zapada scartaia simplu.Florile de ghiata intregeau tabloul feeric de iarna.

 Cea mai frumoasa ,spectaculoasa si memorabila a fost chiar ultima vacanta consumata la sfarstul lunii ianuarie 2012,in Bucovina,De ce frumoasa?Pentru ca peisajul era de basm…..De ce spectaculoasa?Pentru ca a nins ca in basmele lui Hans Christian Andersen …si a fost prima vacanta in acest anotimp,iarna…de ce memorabila?Oamenii,locurile,si evenimentele intalnite si petrecute vor ramane pentru mine memorabile…si deja ma gandesc la o viitoare vacanta in aceeasi zona:Bucovina!

  Cea mai frumoasa zi de de iarna a fost la Predeal, la cabana “Trei Brazi”! Ehe, e ca pe vremuri acolo! In primul rand e zapada! Multa! Asta e o adevarata surpriza, dupa ce, de cativa ani buni, prin locurile noastre, zapada a devenit o raritate. Si cand spun zapada multa, ma refer la faptul ca, daca intinzi mainile si iti dai drumul sa cazi in ea, iti revin in minte clipele din copilarie, atunci cand te afundai in zapada pana la brau! In al doilea rand, pentru ca, in zona asta, e atata liniste si atata pace, incat poti sa-ti simti bataile inimii! Ce senzatie, ce traire! Sa stai pe spate, in zapada, privind cerul si ascultandu-ti inima batand! Si ca sa revenim la cele lumesti, sa va mai spun ca, in al treilea rand, e atat de placut acolo, mai ales cand mananci CEI MAI BUNI PAPANASI DIN LUME! Doamne! Si acum le simt aroma! La Cabana Trei Brazi, la cabana Trei Brazi…Hei, se aud fratii Grigoriu cantand?

 cea mai frumoasa zi de iarna este de fapt si cea mai frumoasa zi din viata mea,cand am fost cu prietenii la munte.Iarna la munte e placerea mea,desi in general,nu iubesc iarna,dar la munte totul este de basm.De basm a fost si ziua aceea magica.Ne-am trezit dimineata sa mergem pe partie la Predeal.Afara era un soare stralucitor,care parca ne zambea,rasaritul pe muntii acoperiti cu zapada alba si pufoasa e mult mai minunat decat un rasarit la mare,inceputul zilei se anunta promitator.Ne-am dus cu totii am inchiriat echipamente de ski si snowboard si ne-am dus pe partie.Eu nu stiam sa schiez,dar eram hotarata sa invat si iubitul meu dorea sa ma invete.Am invatat destul de repede,pe o partie micuta si mi-a placut la nebunie.Cand m-am dus sa ma dau pe o partie mai mare, am luat o cazatura pe la jumatatea partiei,iar in spatele meu venea un prieten care a cazut si el pe mine,iar in spatele lui mai venea o persoana care a cazut si ea peste noi….si bineinteles ca in momentul in care cadeau peste mine mai alunecam cativa metri….eram foarte buimacita,aproape imi venea sa plang,ca nu puteam nici sa ma ridic si nici sa imi scot schiurile si intre tim a venit si iubitul meu la noi.M-a ajutat sa imi scot schiurile,eu eram foarte suparata si el m-a sarutat si a scos din buzunar o cutiuta si m-a intrebat daca vreau sa fiu sotia lui.Eu am zambit si i-am spus ca da(normal dupa 10 ani),el mi-a zis ca astepta sa ma ceara cand ajungeam la restaurant dar ca asta a fost un moment mai bun.Acum urmeaza sa ne casatorim anul urmator.

  intr-o seara de iarna dupa 2 zile in care a nins in continuu am iesit din casa cu prietenul meu la o plimbare cu masina. eram in sesiune. si astfel ne-am intalnitt sa repetam impreuna pt ca a2a zi aveam examen. am oprit masina intr-o parcare plina de zapda unde erau oameni care se plimbau si soferi care-si incercau talentele la drifting. a fost funny pentru ca noi repetam pt examen in acel decor frumos de iarna , si evident trageam cu ochiul la spectacolul de afara,. cred ca a fost una din cele mai frumoase seri de iarna

Exact in ajunul Craciunului ne-am mutat in casa noastra.
Dupa ce am impodobit bradul, ne-am asezat pe canapea pentru a ne astepta musfirii la petrecerea de casa noua si bineinteles pe Mos Craciun.Insa lipsea ceva.
Uitandu-ne pe geam dupa musafiri, a inceput sa ninga cu niste fulgi mari parca rupti dintr-o poveste.In mai putin de o ora totul era alb si intradevar, abia acum PERFECT.
Nu a fost doar cea mai frumoasa zi de iarna ci cea mai frumoasa zi din viata mea.

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost cand am iesit cu nepoteii in parc am facut om de zapada ne-am batut cu zapada apoi nepotul de13 ani mi-a pus piedica si am cazut,apoi a inceput cu surioara lui de 4 ani sa ma acopere sa ma faca pe mine un om de zapada.Imi place tare mult zapada cand eram copil unde era zapada mai mare acolo intram ma tranteam si imi faceam forma corpului.Era tare frumos

 Imi amintesc cu nostalgie cea mai frumoasa zi de iarna alaturi de parintii mei in ziua de craciun cand eram ca o familie si o petreceam cat mai frumos cu putinta.

 Iarna-i frumoasa oricand… dar o data cu trecerea timpului parca regreti ca nu mai esti copil… sa te poti juca cu zapada, sa poti pluti pe zapada fara griji!

Momentul deosebit pentru mine care, mi-a marcat viata a fost a atunci cand calatorind la vecini in Bulgaria pe o vreme napraznica cu multa zapada si intr-o vreme ,in care, bac-ul la intoarcere nu mai circula am reusit sa-l cunoscut pe cel dintai om, pe barbatul vietii mele ce-l am alaturi de peste 20 de ani si care imi face viata zi de zi mai frumoasa alaturi de fetita noastra!

 Voi incepe cu inceputul ca sa se inteleaga sirul povestirii. Totul a inceput la sfarsitul varii, defapt s-a sfarsit in vara, o relatie de prietenie care dura de doi ani. Iubitul meu, sufletul meu, cel pe care i-l vroiam langa mine pentru tot restul vietii a plecat in strainatate, iar dupa mai multe incercari de a face relatia sa mearga de la distanta, am renuntat, si ne-am despartit. Am stat 4 luni despartiti, in care am vorbit, am plans, am ras, ne-am certat, si am ajuns sa nu ne mai suportam. Acele 4 luni au fost cumplite. Nu mai vorbisem cu el aproape deloc, aflam de el doar din auzite, asa am si aflat ca intre timp s-a intors in tara. Chiar in seara in care s-a intors, intr-o seara de decembrie, m-am dus sa-l vad. Nici el si nici el nu ne-am simtit in largul nostru unul in prezenta celuilalt, am preferat sa dam uitarii tot ce a fost frumos si bun pentru 4 luni de chin. Stiam amandoi ca doar impreuna ne era bine. Dupa o saptamana… m-a sunat, a venit sa ma vada, a fost prima data dupa intoarcerea lui cand am putut sta doar noi doi sa ne bucuram unul de celalalt. Acea seara a fost cea mai frumoasa seara din toata existenta mea, a fost seara in care ne-am impacat, in care ne-am jurat dinou iubire si ne-am promis ca nu vom mai renunta asa de usor la sentimente. De atunci, cu fiecare zi ce trece si sunt langa el, sunt tot mai fericita, ma simt tot mai implinita si nu as schimba toate clipele pentrecute alaturi de el pentru nimic in lume. De atunci, in fiecare zi e ziua noastra, in fiecare zi sarbatorim greutatile prin care a trecut relatia noastra cu brio. Se zice ca vara este anotimpul in care poti sa te indragostesti, eu consider ca cel mai frumos anotimp in care poti sa-ti regasesti iubirea este iarna, printre fulgii de zapada ce se asterne peste sufletele incalzite, in bratele celui drag care ofera caldura cereasca.

 cea mai frumoasa zi din viata a fost atunci cind a venit pe lume scumpul meu baiat acum 15 ani intro zi geroasa de 6 ianuarie a fost cea mai minunata zi

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost prin,dar de fapt au fost multe zile frumoase petrecute si cu parintii cind eram copila in special de sarbatorile de iarna,aparea bradul de craciun inpreuna cu cadourile binenteles stiam ca a venit mosul si le-a adus,mesele aranjate frumos,ne jucam cu zapada ne plimbam,multe lucruri ,si mai tarziu acelasi lucruri le-am facut si pentru copii mei am 2 fata si baiat petrecem in familie..in ajun le fac bradul,le fac bunatati ce isi doresc ei asta este pentru mine cea mai frumoasa zi de iarna Craciunul cu zapada ei si cu naturaletea care exista.

Asa cum spunea si un faimos regizor, care a contribuit la productii ca “Alba-ca-Zapada” & co, cel mai frumos film e mereu ultimul. Si, printre multitudinea zilelor frumoase de iarna avute in ultimul an (pana sa plec cu o bursa Erasmus la Oslo adoram vara) imi vine in minte o splendida zi de duminica, 29 ianuarie 2012.

De ce? Pentru ca la 23 de ani, dupa un examen destul de greu, desi nu mai ai varsta adolescentei, tot te-ai bulgari un pic, nu? De data asta, locatia a fost aleasa la unison impreuna cu niste prieteni dragi: Parcul Romanescu din Craiova. Au fost de ajuns 2 ore pentru a ajunge omul de zapada pe care trebuia sa-l construim… scris in zapada numele persoanei iubite, facut cumpana pe un copac cazut, razand si alergand ca nebunii … si bine-inteles ca ziua nu se putea termina mai frumos decat cu o cana de ciocolata calda si briose. Doar era Duminica, nu, fetelor?

Aici ar mai fi de adaugat un mic detaliu … tot atunci a avut loc si finala Australian Open Djokovic-Nadal, unde favoritul meu, desi s-a luptat eroic, a fost infrant. Iar …

Dar, nimic in viata nu poate fi frumos 100%, nu? Altfel, nu am mai stii sa apreciem ce este minunat, mai ales atunci cand vine pe neasteptat:D

Asa ca sfatul meu este, nu uitati sa va bucurati de micile placeri ale vietii, “Cherish yesterday, Dream for tomorrow and LIVE TODAY”!

De la Craciun vorbeam cu prietenii mei si cu iubitul meu sa mergem cu totii la munte atunci cand va da prima zapada. Tot asteptam sa se intample, cand 
intr-o dimineata, m-am trezit pregatita sa plec la munca, am aruncat un ochi pe geam sa vad cum e imbracata lumea si vad cum totul era imbracat intr-o patura alba de zapada si cum continua sa ninga ca in povesti. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa dau telefoane si sa anunt ca weekendul imediat era programat pentru escapada la munte. Zis si facut, vineri eram cu totii in drum spre munte. Ajunsi acolo, am lasat bagajele si am iesit la o bulgareala zdravana :)), cand,  la un moment dat in mijlocul “razboiului”, se apropie de mine iubitul meu si imi ofera un bulgare spunandu-mi ca este inofensiv si ca ar trebui sa il sfaram usor… Imediat s-a facut liniste si cand am sfaramat bugarele un inel stralucea superb, iar iubitul meu intr-un genunchi imi rostea cuvintele pe care toate fetele isi doresc sa le auda ” iubirea mea, vrei sa fii sotia mea?”. Bineinteles ca larimile nu s-au lasat asteptate si am raspuns un “da” atat de puternic incat as fi putut declansa o avalansa…. Si iata ca dupa 10 ani impreuna, ne pregatim de nunta si pot spune ca ne iubim mai mult ca niciodata! Pentru mine, acea zi a fost prima zi din restul vietii noastre…o zi in care un bulgare de zapada ca un punct care reprezinta incheierea unui capitol si inceperea unui altul ca familie, ca un intreg.  

Dacă ar fi să aleg o zi de iarnă pe care să o desemnez a fi ”cea mai frumoasă”, aș numi-o clar ”17 decembrie”. Sună personal, știu, dar nu putem să ieșim din sfera ”personalului”, dacă vrem să descriem frumusețea.

Pentru mine iarna este un anotimp neprietenos cu mâinile sau cu fața mea, cu mine în general. Nu-mi place să fac ”patinaj artistic” pe stradă, nici să iau trânte, cu atât mai puțin să îmi înghețe toate intestinele din cauza vântului.

Anul trecut, însă, am descoperit ”cea mai frumoasă zi de iarnă”, cea mai plăcută dintre toate cele 90 de zile urâte de viscol. Știu, în decembrie nu s-a simțit deloc Madame Hiver, dar la Brașov tot a fost puțintică zăpadă. Am ajuns cu trenul de București – Târgu-Mureș la ora 14.
Friiig, da, ziua aceea frumoasă nu putea să nu includă zăpadă, vânt…dar nimic nu mai avea sens atâta timp cât știam că o să-mi revăd iubitul după 4 luni și 3 zile. Simțeam cum frigul devine căldură, iar pașii mei nici măcar nu se vedeau pe zăpadă: eram nerăbdătoare să-l văd, simțeam că plutesc. Reîntâlnirea se descrie greu: un amalgam de sentimente, bucurie, nostalgie, timp limitat. Dar faptul că l-am simțit din nou lângă mine, că m-a strans la piept numai așa cum un om uriaș poate să o facă, a transformat o zi banala de iarnă în cea mai frumoasă zi pentru mine.

Dar pentru cine n-ar fi cea mai frumoasă dacă am lua toate coordonatele mele și le-am așeza cap la cap: eu la București, el la Târgu-Mureș, eu cu facultatea, el cu baschetul, amândoi extrem de ocupați, amândoi iubindu-ne mult.

Da, ziua aia a fost de poveste: i-am simțit căldura trupului, brațele noastre s-au regăsit frumos, iar ochii…ei ne vor trăda mereu, pentru că ne iubim.

Cea mai frumoasă zi de iarnă e de neconceput fără persoanele dragi alături, fără răsfăț sentimental…pentru că e IARNĂ și cu toții avem nevoie de puțină doză de dragoste, iar dacă se găsește O ZI geroasă în care aceasta ajunge la cote maxime, e clar că devine cea mai frumoasă ZI dintre toate!

O să mă întorc la Brașov și sper să port boncancii minunați de la Alea!

Bucurestiul apasator, plin de zapada…impodobit cu cea mai frumoasa “haina” a naturii pare a fi invizibil pentru oamenii ancorati in lucrurile efemere…ei vad masini blocate, nu fulgi de zapada jucausi…vad ger naprasnic, nu aer proaspat numai bun de respirat…In ciuda grijilor ce imi strabat zilnic gandurile pentru ca sunt intr-un moment al vietii in care trebuie sa imi cladesc un drum in viata si tot intalnesc obstacole in fata-mi, am hotarat sa ma opresc pentru o zi din goana spre “apogeul implinirilor” si sa transpun in pozitia unui copilas al satului.
E dimineata si mama zice ca a mai nins de iti da zapada peste cizme.”Bun lucru”, zic in sine mea.”De invatat las pe maine, sania e buna, desi cred ca ar trebui sa inlocuiesc scandura aia rupta.Daca o mai si repar, o sa fiu mai cea mai apreciata, pentru ca sania mea fuge cel mai repede.Mama face gheme, semn ca e vreme de sezatoare azi, iar eu nu am nici un rost prin casa.Va fi cea mai frumoasa zi de iarna”.
Planurile fiind facute, imi iau repede hainele de langa soba si sar in sus de bucurie ca mama a facut turte cu majun. Sub atenta supraveghere a mamei, ma echipez pentru sanius si o iau la sanatoasa cu sania dupa mine spre ulita principala a satului. “Uiteee..cum mi-au luat-o altii inainte….o ora pierduta” zic cu tristete in suflet.Ma indrept spre locul de pornire cu asa de mult avant de parca zbor.Inca ninge, iar fulgii imi intra in ochi si se topesc pe obrajii imbujorati de atata ger.Deschid gura, poate ii prind.Si incepe veselia.Sania aluneca repede..din ce in ce mai repede….(asa de repede precum trece omul prin viata)…Simt goluri in stomac, nu stiu ce ma asteapta, un sloi de gheata care sa ma arunce pe margine, (asemeni unui ghinion ce distruge ani de truda)…sau o trambulina care sa ma faca zbor, (asemeni unui imbold care ma propulseaza mai sus cat mai sus)…si ulita se termina…urmeaza drumul drept, sania incetineste, iar eu dau din picioare si ma zbat sa ma duc tot mai mult, mai mult…si se sfarseste….Ce bine ca o pot lua de la capat!Din nou in deal…mai iau pe cineva pe sanie sa-mi fie de ajutor, el conduce sania, eu ma tin strans de mijlocul lui, invat sa ocolesc sloiurile de gheata, sar pe trambulina si cand sania incetineste….dam amandoi din picioare, el se ridica si impinge sania….Gata, am gasit reteta!Din nou in deal, aceiasi formula!
Pret de cateva minunte zambesc, uitandu-ma pe geam la fulgii pufosi.E frumos sa ai o clipa, daca nu o zi, cand te gandesti la zapada si griji puerile.E frumos sa poti sa crezi ca zapada te poate face fericit…macar pentru o zi…E frumos sa stii sa te bucuri de frumos.

Intr-o zi geroasa de iarna cu cer senin, cu soare stralucitor, cu zapada alba, pufoasa si stralucitoare, nu este una oarecare, este ziua in care m-am nascut 2 februarie 1979.
Exista o legatura puternica intre mine si acest anotimp, ma simt mai multumita sufleteste.
Iarna imi place zapada cum scartaie la fiecare pas, iubesc dansul fulgilor de nea, linistea iernii, o iubesc pe mama mea ca mi-a dat viata.

 am intitulat asa ceea ce voi scrie,pentru ca desi pare uneori ca viata ne joaca numai feste si nu intotdeauna iese cum vrem noi,uneori uite ca asa cum spune proverbul uneori soarta ne-o facem si cu mana noastra…..chiar anul acesta cand inca nu incepuse sa ninga, baiatul meu pe nume radu-andrei(aprox,3 ani)era foarte neascultator,avand in vedere ca il cresc singura si este o poveste cam trista dar poate si cu final fericit sau poate nu…ei…in sfarsit….cea mai frumoasa zi a fost cand a inceput sa ninga eram cu el pe strada ,si pe seara au inceput sa se vada primii fulgi de nea cazuti parca din neoanele acelea mari de pe strada,el ainceput sa strige “mos craciun” si tot strigand el asa,l-am luat in brate sa intram in casa sa nu raceasca…s-a dat jos din bratele mele,si nefiind atenta a luat telefonul si nu stiu cum l-a sunat pe tatal lui care acesta parca are inima de gheata si nu vine nici macar sa il vada, copilul a luat telefonul si la apelat chiar pe el…la scurt timp dupa accea mi-am dat seama k defapt sunase la el kand m-a sunat chiar tatal lui inapoi sa imi zica ca va veni la copilul lui pentru ca la auzit cum il striga la telefon pe mos craciun………..aceasta este poate cea mai fericita zi din viata si chiar este ceva ce poate fi de poveste…..chiar as avea nevoie de o pereche de cizmulitze asa frum ca acelea dar acum ramane la aprecierea dvs….va pop

 nu prea am eu incredere in astfel de concursuri (drept pt care este si primul la care particip) dar citind despre el si apoi cateva comentarii mi-ati trezit niste sentimente si niste amintiri speciale… una dintre ele este despre vremea cand copila fiind mergeam la bunici iarna (o zona superba de munte) si cat era ziua de lunga ma dadeam cu sania pe ulita impreuna cu verisoara mea si muuuulti alti copii din vecini…nimic nu ne oprea…nici macar rugamintile bunicii de a mai intra macar sa ne schimbam hainutele ude si inghetate de pe noi…doar lasarea intunericului ne trimitea catre odihna. nu o sa uit niciodata bucuria cu care ne tavaleam prin zapada necalcata, bucuria cu care construiam cazemate din zapada pt a ne putea apara in viitoarele bulgareli si mai ales bucuria saniusului…aveam atat de multa energie! iar ziua se sfarsea intr-un mod atat de calduros…noi stand langa soba (cu picioarele pe o teracota -parca asa se numea-),iar bunica pe langa noi cu ceaiuri sau lapte proaspat….parca si acum cand va scriu simt mirosul acela de lemne arse in soba :( as da orice sa mai pot avea energia si bucuria cu care asteptam iarna atunci! minunat… :)

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost pentru mine ziua in care am iesit la prima ninsoare cu copii mei afara. Privirea celui mic de 3 ani cand a vazut zapada n-o voi uita niciodata. Jocul lor , tandretea si grija fetei mele de 16 ani in legatura cu cel mic, incercarea ei de al inveseli si ai arata frumusetea iernii.
Totul privit prin ochii copiilor mei ramane amintirea cea mai frumoasa a iernii.

Ziua decurgea ca toate celelalte: dimineata la munca, apoi dupa amiaza, intoarsa acasa mi-am “rasfoit” mailurile, am “frunzarit” Facebook-ul si tocmai cand ma plictisisem de trecut in revista toata activitatea prietenilor mei, am vazut o noua postare a unei colege care zilnic ne prezenta cate un caine amarat care isi cauta stapan. De data asta nu a mai pus o poza, ci a postat un filmulet. Un filmulet de 27 de secunde. Nu aveam de unde sa stiu ca, momentul in care am dat click pe “butonul” Play, era momentul care ne va schimba viata! In filmulet era un catel cu o coama imensa, de leu, dar total incalcita, cu zone de piele pe care nu mai avea blana, care statea trist, pe o perna de scaun, pusa pe o gresie a unui hol, tinand intr-o parte un picior din spate, la care avea ceva. Desi cine l-a filmat (cu un telefon) a dat zoom, totusi nu era clar ce-i acolo. O tumoare sau… ce? Era trist, statea cu capul plecat. Se vedea ca sufera foarte mult. Atat! Filmuletul se termina brusc. L-am mai pus o data si inca o data si inca, si inca… Nu stiu de cate ori. Pentru ca eram terifiata de imaginea acelui catel. Era un chow- chow. Astia sunt caini deosebit de spectaculosi. Cand apare unul de-asta pe strada sau in parc, imposibil sa nu se uite toti dupa el. Dar catelul asta… Cunosteam bine rasa, caci verisoara mea, Manu, era la al doilea chow (primul ii murise otravit si imediat si-a luat tot un chow, caci se spune: Once chow, always chow). Eu, care nu le aveam cu “salvati cateii”, am inceput, brusc, sa ma agit. Am cerut explicatii colegei care postase filmuletul. Am aflat ca blanosul este intr-un adapost, ca are niste dermatite urate si ca este schiop de acel picior. Nu, era IMPOSIBIL! Un chow in halul acela! Nu nu putea exista un chow atat de… terminat! Doamne, ce era de facut? Am sunat-o pe Manu si am pus-o sa vada postarea. M-a sunat inapoi, imediat, spunand ca i-am stricat ziua! I s-a rupt sufletul si ei. Ne-am gandit ce am putea face, cum sa luam si unde sa ducem acel catel. Ea nu putea sa-l ia, caci al ei e tot mascul si s-ar fi batut. Eu stau intr-un mic apartament, unde domneste un motan. Am dezbatut aceasta problema cateva ore. Apoi, deodata, m-am hotarat! Il iau eu! Si l-am luat!!! Sunt momente in viata, cand Dumnezeu ne trimite cateceva la care nici nu gandisem, dar care ne schimba total viata! In momentul acela nu imi doream un caine. Era suficient motanul. Dar, asa l-am primit pe… Leo. Pur si simplu, parca a “picat din cer”. Este atat de adevarta acesta expresie! Nu avusesem niciodata caine nici eu, nici sotul meu. Nu tinusem niciodata unul in lesa. Pe cei de pe strada nu-i mangaiam, ca mi-era frica… Si, cu toate astea, l-am luat! Au urmat cateva luni in care mai intai l-am operat la picior, redandu-i mersul normal, in patru labute. Apoi i-am ingrijit ranile, rand pe rand, ungandu-l in fiecare zi cu tot felul de creme si uleiuri. I-am dat flacoane intregi de medicamente. De unde, in primele zile, statea doar cu boticul pe labute si ofta, de unde la plimbare nu mergea decat abatut, cu nasul in pamant, a inceput, treptat-treptat sa ridice capul din ce in ce mai sus, a inceput sa fie mai vioi si sa se bucure cand ne vedea. La o luna dupa ce l-am luat, am plecat cu el la munte, impreuna cu prietenii. Toti s-au ingrozit de cum arata. Nu le-a venit sa creada cat curaj am avut de l-am luat. Dar noi stiam ca el aratase si mai rau si ca era spre bine. Apoi, au urmat si alte plecari, impreuna cu prietenii. De fiecare data l-am luat cu noi. Si, tot de fiecare data, ei ii observau progresul. Toata lumea a indragit acest caine, inca de la inceput. In primul rand sotul meu, care, initial, a facut o criza, caci trecusem peste cuvantul lui si luasem catelul. Dar i-a trecut imediat si a inceput sa fie deosebit de grijului si sa ma ajute. Apoi, fetele noastre, care nu crescusera cu caini, dar s-au straduit sa ne ajute. Apoi, mama, care mereu are ceva de comentat. De data asta, nu numai ca nu a comentat, dar, a doua zi dupa ce l-a vazut, m-a sunat sa-mi spuna ca i-a cofectionat niste cersafuri pentru pernita pe care statea el. Apoi, Manu, verisoara mea cu care am format o “linie fierbinte”, caci o sunam de zeci de ori pe zi pentru sfaturi. Apoi colega mea, fiica mea cea mare si o studenta pe care nici nu o cunosteam, care au donat bani pentru operatie si tratament. Apoi, vecinii si nu numai ei, ci si oamenii din cartier pe care nici nu-i cunosteam si care ne opresc si acum si se minuneaza de cat de frumos s-a facut. Singurul care a fost bulversat de noua aparitie in familia noastra, a fost motanul. Dupa o perioada de vreo doua luni s-a obisnuit si el cu noul locatar. Zi de zi am descoperit, treptat, bucuria de a trai alaturi de un catel. Este uimitor cum ne-am schimbat perceptia asupra multor lucruri. Este uimitor cum, un biet sufletel imblanit, te schimba atat de mult in bine. Cum inveti de la el ce inseamna a iubi neconditionat. Cum nu ti se pare o corvoada sa iesi dimineata din asternutl cald si sa mergi in viscol, doar pentru ca El are… o nevoie. Cand vedeam cate “sacrificii” faceau stapanii pentru cainii lor, nu-i intelegeam. Nu puteam sa inteleg multe lucruri, dar acum imi par atat de normale.Acum nimic nu ni se mai pare anormal cand e vorba de catelul nostru. Iesind cu el in parc, am redesoperit placerea de a merge alaturi de sotul meu pe o alee de parc. Cand intram in casa, bucuria aceea cu care ne intampina este atat de speciala si ne face sa uitam grijile cu care venisem. Cand ne uitam la el si vedem cat de frumos s-a facut, ne bucuram ca am reusit sa il salvam. De curand s-a implinit un an de cand acest catel ne bucura zilele. Am fost cu el in “parcul de catei” in care il ducem in fiecare dupa amiaza. Acolo se joaca cu prietenii lui patrupezi. In acea zi, desi era frig, frig si ningea viscolit, i-am facut poze si, mai ales, l-am filmat. L-am filmat jucandu-se fericit si alergand cu sau dupa ceilalti catei. De cate ori il vedem alergand ne gandim la mersul lui in trei labute, cand a venit la noi. Cand ii vedem blana imensa, frumoasa coama de leu si coada stufoasa, ne amintim cat de plin de probleme de piele era. Si cand vine alergand spre noi si ne indeamna sa ne jucam cu el, suntem fericiti. Fericiti ca el, acum, se poate juca, poate alerga. Fericiti ca Dumnezeu ni l-a trimis ca sa ne bucure viata. Da, pentru mine, pentru noi, cea mai fericita zi a fost acel 13 ianuarie, ziua in care un filmulet de 27 de secunde ne-a schimbat viata!

 Era o zi plictisitoare de luni. Tocmai ma intorsesem de la scoala si voiam sa ma apuc de teme . M-am schimbat in hainele de casa si m-am asezat la birou. Mi-am deschis cartile, caietele si m-am a[ucat fara nici un chef sa fac exercitii la matematica.

In loc sa fiu cu ochii in caiet, eu eram mai mult atenta la ce se intampla afara. Ma tot uitam din cand in cand pe geam fara nici un motiv. Crengile goale ale copacilor se tot leganau batute de vant. Era frig dar nici urma de zapada. Am oftat si m-am pus din nou pe scris.

Nu dupa mult timp, prin fereastra camerei mele se zareau cativa fulgi micuti de zapada care zburau intr-o parte si in alta. Toata plictiseala s-a transformat in bucurie. M-am dus mai aproape de geam si vedeam cum fulgii incep sa se inmulteasca. In mai putin de o ora masinile, strazile, acoperisurile caselor, crengile copacilor erau impodobite cu un strat alb de omat. Dupa toate acestea mi-am dat seama ca anotimpul meu preferat iarna abia a inceput.

De data aceasta m-au luat prin surprindere primii fulgi de nea.

 Nu stiam cat era ceasul. Eram inca in pat, stand confortabil, ascunsa intre perne si paturi pufoase. Totul este inca linistit, nici un ciripit de pasari, nici o miscare a unei vietati. Numai soaptele vanturilor care suflau impotriva geamurilor rup tacerea coplesitoare.Focul arde in semineu, puteam simti mirosul lemnelor arse. Desi, eram inca adormita, m-am ridicat din pat si am vazut prin fereastra dormitorului meu ca afara incepuse sa ninga, aceasta a fost prima zi de ninsoare.Pe creanga alunului din fata casei, doi porumbei stateau indragostiti, incercand sa infrunte ninsoarea care urma sa se asterne peste oras. Lumina soarelui stralucea printre crengile goale ale pomilor iar turturii de gheata pareau a fi cristale puse special de Dumnezeu acolo.
M-am ridicat, mi-am pus mantia pufoasa de la marginea patului si m-am indreptat spre bucatarie, acolo am gasit-o pe mama amestecand in ciocolata fierbinte de pe aragaz.A turnat lichidul gros intr-o cana decorata cu Sfantul Nicolae.Mi-am luat niste bezele si cana cu ciocolata fierbinte, i-am zambit mamei si m-am asezat in coltul camerei intr-un balansoar din lemn vechi plin cu toluri de culori calde si moi, ramanand cu ochii usor obositit, privind la covorului catifelat asternut peste noi. Iubesc diminetile de iarna, toata pacea care invaluie pamantul, imi permite sa contemplu.prin adancul sufletului meu adormit in timp.

De ce mi-ati sters postarea????

 Nu stiu daca e exista “cea mai frumoasa zi de iarna”, insa cu siguranta cele mai frumoase zile de iarna sunt cele din copilarie. Iernile petrecute la bunici la gura sobei insotite de povestile bunicii, mirosul focului in soba si trosnetul lemnelor. Zilele de joaca cu prietenii din copilarie, la sanius. Zile in care nu simteam deloc frigul si nu eram preocupati de faptul ca zapada e din ce in ce mai mare. Ah, ce dor imi este…
Astazi, parca nu ma mai bucura iarna. Astazi ne plangem mereu de faptul ca nu putem circula, ne este frig, este prea multa zapada, etc.

O ZI FRUMOASA DE IARNA !!!!! daca ma gandesc bine , cand eram copil si mergeam la bunici la tara, toate zilele de iarna erau minunate (ce amintiri !!!!!) ; in fiecare dimineata ma astepta o cana de lapte fiert si nelipsitul gem de gutui al bunicii mele ; parca si acum ii simt mirosul . apoi urma iesitul “pe drum”(pe strada) la joaca . se strangeau toti copii din sat . de la tras cu sania pana la fotbal in zapada le incercam pe toate ; cred ca era esential pe atunci sa ne udam cat mai tare ; dar nu simteam frig ! cred ca doar foamea imi indrepta pasii spre casa in jurul pranzului . dupa ce mancam , ma lipeam de soba de teracota si nici nu realizam cand adormeam .era frumos , tare frumos !!!!!  

Accelerez. Inca odata. Trag de volan in toate partile. Accelerez din nou. Zapada nu se lasa nicicum prinsa in cauciucurile mele si ma lasa prada ghetii. Incep sa injur mai ceva ca un barbat care si-a descoperit nevasta in pat cu altul. Tradare, tradare, tradare! Ma sfatuiesc cu CLIUTA pret de trei minute, ii explic ca suntem fete descurcarete si ca trebuie sa ajungem acasa. Nu vrea nicicum sa iasa din mormanul de zapada in care suntem blocate. E rost de-o mana barbateasca!
Opresc dispedrata doi domni care, cum-necum, si-au facut drum pana la mine. Nici nu se putea altfel. Eram atat de agitata, de parca transportam un cadavru in portbagaj. Explic dintr-o suflare ca trebuie sa ma impinga si ca daca nu ma ajuta, va trebui sa raman sa dorm in masina. Acolo eu nu o las! Domnii ma tolereaza, apoi imi explica, in franceza, ca nu stiu romaneste.
Incepe circul: ma proptesc de botul masinii, incep sa mimez impinsul, expir greu si des ca sa imi argumentez efortul, cad in genunchi in fata masinii, ma ridic si ma opresc din nou in fata lor. Le spun scurt: “Renault Clio! S’il vous plait, monsieur?!” si intimd mana, ca in celebrul pamflet din emisiunea de la televiziunea franceza. In urmatoarele 10 minute eram din nou pe carosabil, claxonandu-i din mers pe francezii care m-au redat traficului bucurestean. Cei doi inca radeau cu lacrimi. S-a intamplat ieri – intr-o iarna mai grea, dar mai palpitanta decat toate celelalte pe care le-am trait pana acum.

 O zi de iarnă frumoasă

A fost odată, ca niciodată o zi de iarnă frumoasă. Această zi de aceea era frumoasă, că era zăpadă mare pe munţi, pe dealuri, pe casele oamenilor. Totul era acoperit cu plapumă albă şi pufoasă.

Toţi copiii erau bucuroşi de venirea iernii. Dealurile erau pline de copii fericiţi, care făceau bulgări de zăpadă. Și eu cu surorile mele am ieşit din casă. În curtea casei noastre am făcut un om mare de zăpadă. În cap i-am pus o oală în loc de pălărie. Un fular la gât, iar în loc de nasturi bucăţi de cărbune. Nasul era din morcov furat de la bunica din beci. În loc de mână am pus o mătură. După aceea ne-am bulgărit, ne-am dat cu sania. În această zi de bucurie nici foame nu ne era.

A venit seara şi ne-am pus la culcare obosite. Aceasta a fost cea mai frumoasă zi de iarnă pentru mine.

Iarna e anotimpul meu preferat si intotdeauna cea mai frumoasa zi de iarna a fost Ajunul Craciunului cu toate ca in ultima vreme de Craciun nu am prea avut zapada. Un vin fiert cu scortisoara, un film bun (de ex. Cum a furat Grinch Craciunul) , doi cainii langa mine in pat, mami si tati alaturi de mine…cu siguranta a fost cea mai frumoasa zi de iarna.

 Totul a inceput cu 9 luni inainte, cand am aflat ca am la purtator inca o inimioara. Vremea a trecut si am ajuns in minunata zi de 13 ianuarie 2009, cand a venit pe lume fetita noastra. Nu-mi mai aduc aminte daca ningea sau daca era frig, eu ma gandeam doar ca in acea zi o sa avem langa noi un mic mormoloc. Si ce mormoloc, cel mai dragut si mai cuminte. Si au urmat inca vreo 60 de zile frumoase de iarna.

 Era decembrie. Ningea cu fulgi mari si desi; ningea ca si cand cineva acolo sus cernea printr-o sita imaginara. Cernea binele de rau, albul de negru, frumosul de urat.
Priveam prin geamul inghetat, printre flori desenata de mana invizibila a iernii. Ma gandeam daca sa ies sau nu.
Am preferat fotoliul din fata semineului. M-am asezat, mi-am strans picioarele sub mine si mi-am luat cartea sa citesc. Imi aruncam din cand in cand ochii afara si admiram albul neatins. Priveam pana ma dureau ochii.
Mi-am pus un pahar cu vin rosu si m-am indreptat catre fereastra. Alb, parca prea mult alb. Atata pace, parca prea multa pace. Atata liniste…
Ma-ntorc la fotoliul meu, la cartea mea, la paharul meu cu vin.
E prea frumos…aproape ireal

 Si eu care eram superstitioasa :). Dupa asta mi-au trecut toate superstitiile.
Totul a inceput cu 9 luni inainte, cand am aflat ca am la purtator inca o inimioara.
Vremea a trecut si a sosit ziua de marti, 13 ianuarie 2009 cand a sosit pe lume fetita noastra. Nu imi aduc aminte daca ningea, daca era frig, stiu doar ca ne gandeam ca de-acum incolo o sa avem langa noi un mic mormoloc. Si ce mai mormoloc… cel mai mormoloc, cuminte si frumos. Care 7 ceasuri rele, ce numar 13, nimic, totul a decurs bine si fara probleme. Si dupa, au urmat inca cel putin 45 de zile de iarna la fel de frumoase ca cea din 13.

  Cea mai frumoasa zi de iarna a fost acum putin timp, ziua de 9 februarie in care Cirque du Soleil mi-a incantat privirea cu un spectacol mirific .Ceea ce a facut din acea zi una speciala, este ca asteptam acest circ “de 70 de ani” si aceea a fost o ocazie deosebita sa il vad.Despre Saltimbanco auzisem doar laude…dar la televizor…si pana atunci nu stiam ce insemana sa traiesti emotia aceasta putenica alaturi de artistii de pe scena. Inainte sa ies din casa.pentru a ma indrepta spre Romexpo mi-am lipit nasul de geam si am fost uimita de feeria de gheata.Urmaream curioasa dansul fluturilor de nea atat de gratios…iar ei nu uitau niciun pas.Siluete de gheata imi infrumusetau geamul si in acelasi timp ma luau cu ei in aceasta poveste de gheata,in care Craiasa Zapezii ma avea prizonier in Palatul ei rece.Eram uimita de acel miros al ghetii dar cel mai mult imi placea cum zapada cadea puzderie marunta si deasa ca faina la cernut.Un sirag de saniute inveselea intreg peisajul.Fulgii de nea se leganau ca o perdea ce-mi inspira eleganta si sensibilitate.Ei bine…imaginile mi-au ramas in minte pana la spectacol…cand acele siluete umane ce sfidau legile fizicii, m-au uimit cu gratia si putera lor magica.Erau mai ceva decat acesti fulgi usori si inghetati.Efectiv acest spectacol a continuat visul de iarna,pentru ca scena ,spectacolul si luminile au fost de ajuns incat sa ma uimeasca.Nu am alte cuvinte…aceasta sigur a fost cea mai frumoasa zi de iarna!

Cea mai frumoasa zi de iarna a fost, bineinteles, copil fiind la sanius cu ceilalti copii de la bloc. Zapada care cazuse din abundenta a fost bucuria tuturor copiilor. Totul era acoperit cu nea, si ningea in continuare. Peisaj de vis ! Pomii, masinile, strazile, parcurile, totul alb. Vreme numai buna de sanius. Damburile din Parcul Tineretului erau perfecte pentru joaca noastra. Dupa o zi de sanius plina de rasete, uzi pana la pile ne-am retras catre case.Nu am simtit frigul deloc. Dupa o baie calda si un ceai la fel am adormit cu zambetul pe buze.

 Cea mai frumoasa zi de iarna….a fost si cea mai recenta,cea de azi,13 februarie 2012.Am iesit afara,in curte,la joaca cu zapada.Mie nu imi place zapada si nici iarna,dar azi,am iesit cu fetita mea si iarna s-a transformat intr-un miracol,zapada in ceva feeric.Ne-am tavalit in mormane imense de zapada,am facut tot felul de forme cu galetusa si alte jucarii de nisip,am facut un frumos om de zapada.Maria a gustat din zapada,curioasa si bineinteles ca am gustat si eu,nu a lipsit trasul cu sania,joaca cu ceilalti copii care s-au adunat.A fost o zi plina de curiozitati satisfacute,de rasete,de uitare,o zi plina de bucurie.Am transformat necazurile in bucurii.A fost cea mai frumoasa zi de iarna…

 În acest an iarna s-a lăsat mult așteptată. Nu mai aveam nicio speranță că mă voi bucura de zăpadă pufoasă. Dar iată că în luna iubirii Crăiasa Zăpezilor și-a deschis brațele și a cuprins întregul ținut. Am profitat de vacanța intersemestrială și am tras o fugă acasă. Cu cât mă apropiam mai mult de orașul natal, cu atât florile de gheață de pe geamul mașinii se întindeau nepăsătoare pe întreaga suprafață a sticlei fiind un obstacol pentru șoferul microbuzului ce se forța să vadă la câțiva metri în fața sa. Când am ajuns la destinație și am coborât din mașină cineva parcă a început să cearnă flori albe din cer printr-o sită cu găuri mari. Gerul mă lovea peste față și nu după mult timp mi-a făcut un nas roșu ca al renului Rudolf. Zăpada scârțâia sub picioare. Aerul era rece și greu, însă nu m-a împiedicat să ies la o bulgăreală alături de câțiva vecini de bloc. M-am echipat cu mănuși, fular și căciulă din mohair și am ieșit pentru a reconstitui amintirile copilăriei. Am făcut îngerași în zăpada fină ca înghețata de vanilie, ne-am dat pe gheață ca niște copii ce se bucură de prima lor zăpadă și am clădit un omuleț de zăpadă. Distracția a ținut până la un prim strănut, după care ne-a îndreptat spre un local pentru a bea un ceai fierbinte. Acum când reconstitui cea mai frumoasă zi de iarnă din acest an stau cu o ceașcă de ceai lângă mine și cu o duzină de șervețele alături. Bulgăreala de zilele trecute a lăsat semne ușoare asupra sănătății mele care vor dispărea curând, însă bucuria de petrece o seară cu zăpadă alături de vechi prieteni va rămâne un subiect de povestit până la următorul eveniment de nea.

 Cea mai frumoasa zi de iarna pentru mine a fost cea in care s-a nascut fratele meu. Am mers cu tatal meu spre spital prin zapada agatata de mana lui cu fluturi in stomac. Nu stiam ce urmeaza sa am:un fratior sau o surioara. Ajunsi la spital am asteptat pe hol cuminte cu un ceai in mana uitandu-ma cum ninge. E o imagine pe care nu o sa o uit niciodata si este una dintre cele mai frumoase amintiri!

 Poate nu in fiecare an am avut o iarna …asa bogata, dar cu siguranta, iarna este un anotimp pur/si la propriu si la figurat/. Sigur, cel mai mult m-am bucurat cand eram copil, caci abia asteptam sa mergem la derdelus, sa ne batem cu bulgari, sa facem oameni de zapada etc. Dar zilele acestea, ma uitam pe geam si imi spunem ca Dumnezeu isi face o mare prajitura, caci ninsoarea parea cernuta printr-o sita uriasa. Ma impresioneaza cand vad numai alb in jur, pomii, strazile, masinile etc. Totul pare imbracat intr-o mantie uriasa de zapada.

 Era 29 ianuarie 2010.Un ger cumplit si o iarna grea.Eu eram insarcinata in 20 saptamani si urma sa merg l amedic pentru a face o ecografie-morfologie fetala.Acolo am mers impreuna cu sotul meu si am asteptat l a rand sa intram l a medic.Am intrat si doamna doctor cu un zamber p e fata m-a intrebat ce doresc sa ma in burtica/eu am zis ca imi doresc fata si simt ca asa si este.M- aintrebat cum o va cema daca va fi fata.sau daca va fi baiat ,ce nume ii vom pune.Dupa 45 d e minute cand se chinuia sa vada ,sa urmareasca daca e totul ok cu bebele,ne-a spus.Da ce vad eu aici?E 90 la suta Maria.Pana a tunci o chema doarTeodora in gandurile noastre.Dar as ami-a venit mie sa spun Doctoritei.Teodora_Maria.Dupa ce am iesit de acolo nu am mers acasa.Ne-am du sl abiserica ca se facea o slujba.Am ramas a colo ceva timp si ne-am rugat l aMaica domnului s aaiba grij ade copilul nostru si am promis ca a colo o vom boteza.Timpul a trecut si Maria s-a nascut pe 25 iunie,iar a cum este a 2 iarna de cand suntem 3 unul langa altul:Eu,Teodora -Maria si sotul.Si Vom petrece multe ierni mul mai frumoase si poate urmatoarea iarna ne vom bucura de o surioara sau un fratior.

De la fereastra apartamentului meu, printre florile de gheata privesc inimi invelite in zapada, oameni zgribuliti si impovarati de griji, indreptandu-se spre caldura caminelor lor. Cuvintele se transforma in fulgi de nea, iar cladirile par a se pierde in peisajul deja apus. Un mare mester a sculptat copacii ce strajuiesc tacutii orasul intr-un tablou pictat cu maiestrie de natura. Glasul vantului murmura povesti din inimi culese, iar noi cautam sa ne gasim linistea departe de privirile indiscrete… Deschid sertarul cu amintiri…iarna copilariei mele, iarna adolescentei mele…amintiri presarate cu zambete, cu trairi intense, insa de aceasta data ma opresc, nu mai departe de 10 februarie 2012, cea mai recenta amintire ce-mi va bucura sufletul pentru o lunga perioada de timp pentru ca nu am uitat sa ma bucur, nu am uitat semnificatia cuvantului “clipa”,”viata”,”pasiune”!
Din cer cad lacrimi de gheata, in timp ce prin parbrizul aburit se intrezaresc siluetele muntilor precum palate de clestar. Cabana, este situata la poalele muntelui, nu foarte departe de orasul galagios si nestatornic , fiind locul unde-ti umpli sufletul cu o farama din stralucirea sa. Semineul oferea incaperii un strop de magie, incalzindu-ne sufletul, iar vinul fiert cu scortisoara facea deliciul unui minunat weekend in doi. Interiorul permitea admirarea iernii in toata splendoarea ei. Privirea lui calda, zambetul sincer, imbratisarea tandra aproape ca-mi smulgeau o lacrima de fericire, planurile prindeau contur si visele se concretizau. Ne iubim! Ne pierdem fara cuvinte in cea mai frumoasa poveste de dragoste… poveste creionata intre ingeri de zapada si fulgi de nea, in imaginea unei ierni perfecte…

 Ninge feeric, iar semineul raspandeste lumini portocalii in jur. Aprind lampa de argint, sun din clopotelul de clestar sa ni se aduca ceaiul. De la bucatarie, aroma cinei ma innebuneste, dar mai intai poruncesc servitorului sa inhame caii la sanie, sa puna blanurile de urs sa nu ne fie frig si sa strabatem domeniul sub ninsoarea de vis.
Ma uit pe geam. Ninge dezlantuit, dar caii, castelul, servitorii si clopotelul de clestar au disparut…Vrei sa castigi o pereche de bocanci si visezi castele in Spania, madame? Nu ti se pare ca traiesti hranindu-te cu vise?!

 cred ca cea mai frumoasa zi de iarna din viata mea a fost din copilarie pt ca acum nu imi mai place iarna atat de mult,era in seara de craciun si eram cu prietenii afara,se innegurase si ningea ca in povesti,nu se vedea nimic in fata noastra pe starda decat zapada care curgea fara oprire si stralucea atat de mult ca ne vrajise,ne bateam cu bulgari ne tavaleam prin troine,era de vis, unul dintre vecini asculta wham cu meolodia last christmas,de atunci ador acesta melodie pt ca ma face sa ma intorc in timp la acea seara magica de craciun cand totul stralucea si aveam impresia ca e ireal,mi as dori sa mai traiesc aceleasi sentimente cand ninge dar din pacate nu se mai poate

 Cea mai frumoasa zi de iarna, a fost acum 3 ani. Sa incep povestirea. Am plecat cu prietenul meu la Busteni, ne-am cazat la Gura Diham. Un peisaj minunat, totul era alb, frig nu era si nici nu incepuse sa ninga. Dupa ce ne-am cazat am papat la cabana si ne-am spus ca ar fi bine sa iesim la plimbare. A inceput sa ninga cu fulgi foarte mari. Afara nu era frig. Ne-am batut cu zapada, am facut si poze totul era minunat si ne simteam la fel. Spre seara am decis sa plecam la Brasov, tot in plimbare. Alt gen de plimbare. Incepuse sa se inteteasca ninsoarea, dar noi nu ne-am oprit. Incepuse sa se circule ceva mai greu dar noi tot eram pusi la drum. La intoarcere, cam dupa doua ore, am intalnit blocaje pana am ajuns in Predeal. Totul bun si frumos. Cand sa mergem catre cabana am ramas inzapeziti cu masina. Din trei km, care erau pana la cabana, am mers unul cu masina, iar ceilalti doi pe jos. Norocul nostru a fost ca eram echipati de iarna. Incepuse sa bata vantul din fata, nu era tocmai usor de mers. Prietenul meu ma tinea de mana sa pot inainta. Am ajuns cu bine la cabana. A fost o zi superba de iar. O zi si o seara minunata, chiar daca am inghetat putin. Mi-ar placea sa mai retraiesc asemenea momente.

 Pentru mine cea mai frumoasa zi de iarna a fost ziua in care sotul meu m-a cerut in casatorie, undeva la munte, intr-un cadru de vis…Eram intr-o minivacanta..la niste prieteni. Ei stiau, eu nu banuisem nimic. Undeva mai sus de Predeal, unde nu erau multe case, vile…un loc mai salbatic.. nedescoperit inca de multa lume. Am plecat intr-o plimbare cu atev-urile..ne-am oprit pe motiv ca nu stiu ce s-a intamplat ( nu mai pornea atev-ul ) si sotul si cei doi complici se cam fastaceau…dar tot n-am banuit..Nu stiu cum a aparut inelul…m-a intrebat daca vreau sa fiu sotia lui, iar prietenii filmau.Si-acum imi aduc aminte cat de frumos a fost si ca am uitat de frig, imi inghetasera mainile si mi curgeau lacrimile:). Am spus da..ne-am intors la vila ..am desfacut o sticla de sampanie…Seara surpriza a fost si mai mare…lumanarele si vin…si apoi planuri…

 O zi frumoasa de iarna se intampla acum 6 ani,cand nimic nu anunta ca ar fi ceva altfel…Am iesit cu tatal meu si am schiat un pic,apoi ne-am harjonit cu zapada,ne-am dat putin cu saniuta si ne-am bucurat de soarele care stralucea pe un cer senin,facand sa sclipeasca zapada…Apoi am intrat in casa si in fata unui film bun ne-am delectat cu o ceasca de ciocolata calda in timp ce afara incepuse o ninsoare cu fulgi mari si desi.Nimic special,ar spune unii,dar la cateva zile dupa,am aflat rezultatul unor analize ce ne certifica faptul ca tata suferea de o boala,care nu iarta si care un an mai tarziu l-a rapit de langa noi.Aceea zi mi-a ramas intiparita ca o ultima zi petrecuta cu tatal meu,o zi senina,plina de zambet,in care am ras cu gura pana la urechi si nici un nor nu intunecase cerul senin de deasupra noastra,dar nici cerul senin din inimile noastre.Dupa aceea zi, norii s-au adunat,iar acum cand vreau sa imi amintesc de tatal meu cel iubitor,ma refugiez in amintiri si retraiesc “ziua mea cea mai speciala de iarna!”

Cea mai frumoasa zi de iarna…da desigur ca mi-o voi aminti toata viata…
Era ajun de Craciun si mergeam la parintii mei la Galati asa cum faceam de fiecare data. Eram proaspata absolventa de facultate si locuiam inca in complexul studentesc Regie. Cand am ajuns la gara am vazut multa agitatie si aglomeratie, trenuri intarziate, un dezastru total. Ninsoarea era cauza acestui haos. Mult timp nici nu am avrut sa ma urc in tren pentru ca mai traisem experienta unei calatorii pe o astfel de vreme. Ceva insa parca ma impingea s-o fac, Mai tarziu aveam sa-mi dau seama de ce anume m-am urcat totusi in tren. Trenul a pornit din gara cu mare intarziere, dar nu s-a deplasat prea mult si cum era de asteptat s-a oprit. In compartiment, mai bine zis chiar pe locul de langa mine era o persoana pe care o placeam foarte mult. Era un baiat dragutz, care locuise o vreme in Regie si apoi se mutase. Ma gandeam deseori la el, dar nu stiam decat ca este din Galati si studiase medicina. Nu mi-a venit sa cred ca aveam ocazia sa fiu langa el. Probabil ca in conditiile unei calatorii normale, am fi ajuns la destinatie si apoi iar nu as fi mai stiut nimic de el. Numai ca de data asta am petrecut in tren 16 ore, timp in care avem nevoie de apa si mancare. Prevazatoare din fire, aveam la mine de toate si bineinteles ca le-am impartit cu cel de langa mine. Am continuat sa impartim totul si asa facem si acum cand suntem sot si sotie. Pentru mine este clar cea mai frumoasa zi de iarna…

 Decorul alb de afara imi trezeste amintiri foarte placute pe care mi le amintesc mereu cu drag.Eram un copil aveam cam 12 anisori am iesit impreuna cu unchiul,cei doi verisori si catelusa familiei pe nume Cora la sanius desigur.M-a infofolit bine bunica si cu o imensa pofta de joaca am pornit agale catre o coasta din vecinatate.Cei doi verisori ai mei erau asezati pe sanie caci erau mai mici decat mine iar pe mine ma tinea unchiul meu de mana.Ajunsi la locul cu pricina a inceput distractia.Acolo erau deja o multime de copiii al caror strigat si raset se auzea de la departare.Nu mai conta varsta ,cu mic cu mare ,toata lumea era la sanius…Am facut pana si bobul cu saniile in acea zi si chiar am intrat in gardul cuiva in acea zi:))insa stati linistiti ca nu am patit nimic..doar m am rasturnat cu sania si am aterizat cu nasul in zapada…. Am facut si un concurs sa vedem cine face cel mai frumos om de zapada si va spun cu cea mai mare modestie ca al nostru era printre cei mai reusiti oameni de zapada.Toata lumea s-a distrat in aceea zi si dupa o zi plina de rasete si voie buna ne am intors acasa cu o pofta mare de mancare si cu un zambet strengaresc pe fata ..Multe prietenii s-au legat in aceea zi si eu o sa mi amintesc intotdeauna acea zi speciala ..

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost la munte pe Retezat impreuna cu familia mea. Muntii erau atat de inalti de parca varfurile lor strapungea cerul senin.Cu cat intrai mai adinc in inima muntelui cu atat erai mai aproape de misterul apei si de noi povesti care ti le spunea padurea.Soapta padurii si susurul apei imi mangaia auzul.Brazii erau impodobiti cu conuri si mereu cand treceai pe langa un brad iti oferea cel mai frumos con pe care il avea pentru al pastra si a avea grija de el.Daca te uitai in sus puteai vedea pasarelele care aveau un zbor gratios ca dansul unei balerine.Albinele galbene si pufoase alergau din floare in floare pentru a face cea mai buna miere.Fluturii zburau risipind polenul viu si galben a florilor.A fost o zi de neuitat .

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost cand iubitul meu mi-a facut o surpriza mare,a avut loc duminica trecuta,iubitul meu m-a invitat la un restaurant,cand am ajuns acolo nu era nimeni,era un cadru unic,lumanari ,afara ningea cu fulgi mare,petale de trandafiri era pe masa sub forma unei inimi,iar el canta la pian,o melodie minunata iar in momentul in care a terminat mi-a oferit un trandafir rosu si mi-a zis ca ma iubeste,iar cand am comandat mancare pe farfurie avem o cutie mica rosie in care era inelul de logodna,mi-a cerut astfel sa fiu sotia lui.a fost cea mai frumoasa iarna din viata mea.

 Fiecare iarna este frumoasa insa iarna aceasta a reusit sa ma aduca pe culmile fericirii.La inceputul lunii ianuarie am mers impreuna cu prietenii la Arieseni…un loc absolut superb! Era zapada cat vedeai cu ochii…partii imense…o gramada de oameni…mi-am luat inima in piept si am inchiriat o pereche de schiuri…grea incercare…dupa 2-3 cazaturi am reusit sa imi mentin echilibrul si am avut parte de cele mai intense senzatii! M-am simtit din nou copil, nu imi mai pasa de nimic, ma bucuram de fiecare petec de zapada! A meritat pe deplin si recomand tuturor sa incerce macar o data! Va doresc o iarna ca in povesti!

 Cea mai frumoasa zi de iarna din Romania s-a petrecut undeva pe la inceputul lunii decembrie. A fost la Babele unde cei mici au avut ocazia sa se dea pe derdelus laolalta cu adultii care s-au lasat si ei vrajiti de vremea de poveste.
Cu toate acestea, am urcat cu telecabina pana pe platoul Bucegilor si am avut parte de o vreme superba cu soare, dar am cam tremurat din cauza gerului.
Totusi majoritatea celor cu care era mi-au spus ca a meritat plimbarea si ca nu se asteptau sa gaseasca zapada. Daca unii din noi am venit pregatiti cu caciuli si manusi, ceilalti cu greu au suportat temperaturile de 0 grade Celsius.
Nimeni nu s-a asteptat sa fie atat de frumos si sa ne distram atat de tare. A fost o zi pe care cu siguranta nici unul dintre noi nu o vom uita curand.

Era o seara magnifica de decembrie. Sub felinarul ulitei, fulgi pufosi, ca niste fluturasi gingasi de gheata, valsau lent, iar copiii se grabeau sa-i prinda din zbor. Un covor alb si gros acoperise strazile si copacii. Era seara de Ajun, cand Mosul bland si bun alearga cu renii si sania sa, sa aduca copiilor cuminti cadourile asteptate.
Eram in vacanta de iarna la bunici iar in casa noastra plutea o atmosfera de basm. Bunica terminase de copt cozonacii iar eu si bunicul meu de impodobit bradul. Deodata, un clinchet cristalin de clopotel se auzi la usa. Cand am deschis-o, un batranel cu plete si barba alba, imbracat in haina rosie, cu un sac mare in spate mi-a zambit si m-a mangaiat duios pe crestet. L-am invitat sa intre si sa se aseze pe scaun, langa brad. Stia ca obtinusem la scoala note foarte bune si era radios.
Dupa ce i-am recitat doua poezii, Mos Craciun m-a sarutat pe obraz, a scos din desaga sa jucariile pe care le visasem si mi-a spus ca se grabeste sa ajunga si la alti copii spre a-i bucura si pe ei. L-am condus pana la usa si i-am promis ca si in urmatorul an voi obtine rezultate la fel de bune.
A fost o seara minunata de iarna!

Stim cu toti ca Iarna este Sarbatorile de Iarna care au traditiile si obiceiurile,romanilor si dupa mine sunt cele mai frumoase.Perioada Sarbatorile de iarna incepe de la Sfantul Nicolae, sarbatorit de credinciosii ortodocsi pe 6 decembrie, si se termina de Boboteaza, pe 6 ianuarie,in aceste sarbatoare intra,din 6 decembrie, este ziua Sfantului Nicolae iar, dupa traditia populara, aceasta este prima zi de iarna. Credincios,si bucuria copiilor cum este din obicei vechi copii pun cizmele bine intele dupa ce le curata le pun la fereastra ca sa vie Mos,seara cu cadou daca au fost copii cuminti,sa nu uitam pe 20 decembrie in calendarul ortodox se sarbatoreste ziua Sfantului Ignat. In aceasta zi datina randuieste sa fie taiat porcul de Craciun,iar o bucurie pentru copii cum eram si eu asteptam sa primesc din urechea si coada porcului stateam langa porc cu tata si mama si turnam apa la spalatul porcului.Pe 24 decembrie este Ajunul Craciunului, iar obiceiurile specifice acestei zile sunt de natura religioasa,si mult asteptata de copii finca primesc vacanta de iarna,au mai mult timp la sanius cum eram si noi find copii la totii ne place iarna,cele mai mari bucurii erau inpodobitul bradului si asteptam colindatorii si darurii ce erau sub brad dimineata fiecare aveam separat,era o bucurie enorma pentru mine,mai ales cand mergeam la sanius cu colegii,zapada moale,alba si pufoasa acoperea pamantul,totul in jur era alb ,iar soarele lumina si mai mult stratul de zapada care parea ca de cristal,sub mersul usor zapada scartaia simplu,florile de ghiata intregeau tabloul feeric de iarna,iar noi zburdeam de fericire si bucurie.

 Mereu m-am considerat un copil mare. Mi s-a zis asta de multe ori, si nu in sens negativ, ci pentru ca tot chipul imi este luminat si am zambetul pe buze cand dau cu ochii de primii fulgi de zapada. Iarna este anotimpul copilariei mele, pot sa spun ca cele mai frumoase amintiri le am din acest anotimp. Iarna m-am indragostit, am daruit dragoste, cadouri si am primit.
Orice zi petrecuta alaturi de persoanele dragi, care imi umplu sufletul cu energia lor, cu hazul, voia buna si devotamentul lor imi sunt placute. Nu este zi in care nu privesc pe geam, sa vad cum soarele razbate dincolo de florile de gheata, creand frumoase puncte colorate ca intr-un mic curcubeu. Sa visezi numai pret de cateva clipe vazand ce frumoase bate soarele, cum zapada ala si moale ca o inghetata ti se prinde de manusi, cum cazi si te prinde mai apoi sub ea, ca sun o perna moale. Pentru mine o zi placuta de iarna este alaturi de persoane care imi fac inima sa bata, alaturi la o simpla plimbare, lasandu-ne urmele pasilor prin zapada moale, tinandu-ne strans de mana, razand de cat de rau am inghetat. Aceasta este cea mai frumoasa zi de iarna.

 Iarna este anotimpul povestilor a timpului in care seara bunicutele spun povesti in fata focului nepoteilor a sarbatorilor de iarna , anotimpul bucuriei pentru copii strengari a caror nasucuri ingheata de dragul datului cu saniuta. O zi speciala de iarna poate fii considerata de aceea fiecare zi minunata de iarna e un anotimp special de poveste pentru cei mici insa si pentru cei mari. O zi anume de iarna a fost mai special pentru mine decat celelalte iarna mi-o petrec in satul natal al iubitului meu un satuc inconjurat de padurii si dealuri si minunatele chei ale Tureniului care sunt o rezervatie naturala cunoscuta si in Europa sute de turisti vin atat iarna cat si vara pentru a se bucura de feeria naturii ce se infatiseaza salbatica si nepangarita de poluare avand pesterii naturale ,paraie si cascade precum si peretii abruptii pe care eu personal i-am escaladat si mi-au oprit respiratia de minunatia naturii ce o zaream de la o asa inaltime …Aici s-a petrecut si aceea zi mununata ce nu o voi uita niciodata acum un an mergand la sanius cu iubitul meu in zona padurii in care el copilarise si cunostea fiecare coltisor al ei precum buzunarele lui ne-am amuzat precum copii cu saniuta cu bulgaritul si la un moment dat el aude ceva in padure si imi zice sa-l urmez fara a clinti macar l-am urmat auzeam un sclancet de animalut insa nu stiam ce este curiozitatea crestea pe masura ce inaintam la un moment dat zarim intr-un barloc un puiut de vulpe ce plangea dupa mamica lui era minunat ne-am apropiat si ne-am uitat ce minunatie mi-am zis miracolul vietii si al supravietuirii isi facea prezenta chiar si in aceea salbaticie si conditii precare de iarna aceea zi a ramas insemnata in sufletul meu deoarece a retrezit in mine un sentiment puternic invatandu-ma ca viata este un dar pretios si noi oamenii ar trebui sa protejam si sa ajutam la conservarea ei…

 
… Am tras perdeaua de la geamul incaperii, asa cum o fac in fiecare dimineata, ca sa ma las invadata de lumina unei noi zile. Insa aceasta dimineata parea una ireala, rupta parca din basmul pe care mi-l spunea bunica in serile de iarna in fata sobei.
Ochii mi-au fost incantati de albul inegalabil al zapezii, care se turnase peste noapte in satul inecat in tacere. Cativa fulgi nazdravani isi faceau rondul de dimineata, zambind-mi ca niste strengari, care stiau exact ce se va intampla.
Parca e prima data cand traiesc magia acestei revarsari albe, si ma las cufundata in visare. Copacii , care altadata tronau falnici pe drumul batucit de atatea vise, acum erau asaltati si imbracati intr-o zale alba, intr-un nemuritor covor magic al stralucirii.
Privesc in zare , totul e nemasurabil cu privirea. Totul a capatat dimensiunile unei minunate povesti a naturii, o poveste spusa pe soptite, fara zgomot.
Incet, intr o liniste desavarsita, ca sa nu deranjez spectacolul naturii, ma retrag in incapere, unde pe masuta ma asteapta o cana fierbinte de ceai, care ma face sa revin la realitate…brrr! ce rece trebuie sa fie afara!… as fi putut sa-i invit pe cei trei calatori sagalnci la un ceai, insa e prea tarziu, caci s au asezat deja pe drumul pe care veseli vor iesi copiii cu saniile la derdelus…

 Iarna are mereu un farmec aparte pentru ca totul e plin de zapada, decorul alb te duce cu gandul la povestile pe care bunicii ti le spuneau cu drag la gura sobei in copilarie…iarna lumea e plina de zambet, in cautare de cadouri si pregatiri de sarbatori. Pentru mine insa cea mai frumoasa zi de iarna, 22 decembrie 2011 nu mi-a adus zapada pentru ca Doamne Doamne a vrut sa fie soare afara, nu mi-a adus pregatiri de sarbatori pentru ca nu m-as mai fi putut ocupa de ele :), nu mi-a adus nici bradul impodobit cu cadouri dedesubt (de ele ocupandu-se sotul)….mi-a adus in schimb cel mai frumos cadou din lume, un baietel cu ochi albastri si zambet de strengar…si ca totul sa fie complet l-am adus acasa chiar in ziua de Craciun….cadoul meu cel mai pretios si mai frumos copletand atmosfera calda si placuta de acasa unde ne asteptau cu drag toti cei dragi noua….

 de ce nu-mi mai apare postarea facuta in urma cu 3 ore? comentariul meu era 100% original, nimeni nu-si poate atribui ceea ce eu am plasmuit! sper sa fie doar o eroare a sistemului!

 multumesc pt lamurire! :)

 este asa de frumos afara de parca se reintoarce craciunul mie imi vine sa scot bradutul si sal inpodobesc doar de dragul copilor cea mai frumoasa zi sa petrecut acum o saptamana esisem la tras copii cu sania si sa lasat la o adevarata bataie cu zapada ,de dragul copilor mam lasat bulgarita si a fost cea mai frumoasa zi am ras de ne dureau falcile si am inghetat bocna dar copii nostri sau bucurat si noi alaturi de ei ,e bine uneori sa te mai lasi si la mintea copilor si sa petreci cateva clipe asa cum era cand erai copil macar de dragul anilor grei ,usori cum sunt ei dar care trec si lasa urme adanci cu ani acesti nu ma mai intalnesc niciodata sau poate nici cu o asa zapada .

Luni, 20 decembrie 1999-pentru unii poate ca a fost o zi banala de iarna ,o zi in care multi inca mai aveau de facut cumparaturi pentru Craciun,dar pentru mine a insemnat cea mai frumoasa zi din viata mea.A fost ziua in care a venit pe lume baietelul meu-Robert Gabriel.Fiind nascuta iarna ,mama mea internandu-se intr-o zi insorita de ianuarie,iar noaprea cand eu ma nasteam a inceput sa ninga,la fel mi-am dorit si eu sa nasc-intr-o noapte in care sa ninga.Iar visul meu a fost implinit de Dumnezeu-baietelul meu s-a nascut intr-o noapte de decembrie in care incepuse sa ninga iar la radio se difuza melodia lui Nicola – Fulgi de zapada.
Dupa foarte multe peripetii prin care am trecut in acea zi (- toata sarcina am stiut ca voi naste natural iar eu am fost operata de urgenta,familia a fost anuntata ca eu am nascut o fetita , desi eu nu nascusem,iar la ecografie mi se confirmase ca voi naste un baiat-) a sosit si cel mai frumos moment din viata mea – momentul in care medicul anestezist mi-a spus in sala de operatie ” Nu vrei tu sa te trezesti pentru baietelel tau de 3Kg 600g?”
In momentul acela,m-am trezit si am intors capul catre geam unde in lumina unui bec se vedea cum ninge.Mi-au dat lacrimile si am soptit ” Visul meu s-a implinit.Doamne , iti multumesc !” Medicul s-a uitat mirat la mine pentru ca nu intelegea.Abea a doua zi a inteles replica mea si mi-a spus ” Esti o femeie fericita si implinita”
De atunci,in fiecare an pe 20 Decembrie ascult melodia lui Nicola-Fulgi de zapada si ma bucur de cea mai frumoasa zi din iarna.

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost aceea in care am simtit zapada sub talpi si am fost capabil sa fac un om de zapada….

Era o zi friguroasa de iarna .Nu aveai chef nici macar sa iesi din casa……dar trebuia sa merg la medic k ma simteam rau,si nu stiam de ce.pPana sa ajung la doctor ma simteam infrigurata nu aveam chef de nimic dar cand am ajuns acolo medicul mia dat cea mai frumoasa veste:k o sa am un copil.Pe loc mia trecut frigul si pana acasa nu miam mai dat seama cat am facut,atat eram de fericita.

Craciunul este sarbatoarea care ne uneste, care ne face mai buni iar starea de spirit e una incarcata de emotie si bucurie. In fiecare an, mergem la munte, la o cabana intre brazi, unde il asteptam pe mosu in jurul bradului, la gura sobei, cu placinte si vin fiert. Si mosu , in fiecare an vine incarcat cu daruri, pe o saniuta si….dupa multe cantece si poezii, ne inveseleste pe toti cu darurile lui, alese cu mult tact.
Patram aceasta ” traditie” si ne e atat de drag Craciunul, ca nici o alta bucurie nu se compara cu venirea iernii. Pentru noi , aceasta zi e una sfanta, una pe care o impartim impreuna intotdeauna , eu, sotul si cei doi copii,si ne bucuram de clipele minunate pe trecute .

 sunt de parere ca orice zi poate deveni cea mai frumoasa cand esti alaturi de persoana iubita…cand nu l-ai vazut parca de secole … emotia de la aeroport .. fluturasii din stomac nu se compora cu nici cei mai frumosi fulgi de zapada.

 Cea mai frumoasa zi de iarna a fost in anul 1991,decembrie,25 , ora 02:15, cand a venit pe lume fiica mea, care se numeste CHRISTIANA, a fost un miracol, imi doream o fetita cu ochii albastrii si asa a fost! :) Poate ca ar fi mult mai multe de spus dar, ‘viata bate filmul’. De 20 de ani,pentru mine, de Craciun, e o sarbatoare dubla :)

Pot spune ca iarna aceasta cand am fost la Brasov.Atunci am avut parte de o zi frumoasa dar in acelasi timp aventuroasa.De ce spun asta?Pentru ca am plecat de acasa unde nu aveam nici un pic de zapada si am ajuns la brasov intr-un oras de poveste.Am fost cazati undeva langa brasov la cca 10 km iar acest lucru nu l-am stiut.Abia pe drum cand am vb cu cei a de pensiune am aflat si mai mult decat atat nu stiam ca vom merge prntr-o padure 5 km seara,zapada,ningea intr-una .A fost destul de infricosator dar in acelasi timp o experienta frumoasa! Am avut parte de o iarna ca in copilarie.O pensiune frumoasa,pe un platou,inconjurata de munti si de brazi imbracati in zapada!

 O zi de iarna…este argintiu afara …fulgii de zapada danseaza fluid , fin .
Totul este ca intr-o poveste…
Fulgii isi spun sentimentele , spun basmul locului din care vin .
Copacii si-au pierdut haina cea verde , dar au primit una alba, una fina …una magica.
Iarna este infinita , o zi a ei este ca un vis …
Nimic nu poate schimba o zi sfanta de iarna …
Fiecare animal rade …dar si plange…
Copii se joaca afara , amintindu-le celor in varsta cum au fost si ei odata…

 Cea mai frumoasa zi de iarna…23.01.2011
In acea zi, dupa o ninsoare ca in povesti si o bataie zdravana cu bulgari, cu fata inghetata, cu nasul rosu, cu tremur in voce si ochii mari ca de copil am primit intaiul “Te iubesc” de la iubitul meu.

  Cea mai frumoasă zi de iarnă este atunci cand o petreci in mijlocul familiei şi iţi aduci aminte de zilele cu ţurţuri ale copilăriei,şi mai ales cand vii din ţări străine dupa luni întregi de dor şi lacrimi.O zi perfectă,fie ea şi cu temperatura de -20 de grade celsius,în sanul alor tăi,cu fraţi,surori ieşind ca pe vremuri,la concursul de oameni de zapadă,ca mai apoi să primim calificative de la părinţi si bunici,apoi in jurul sobei,la un pahar de vin fiert cu scorţişoară,să depănăm amintiri,care par demult apuse,peste noua tehnologie şi generaţie.Niciodată,nicăieri in aceasta lume imensa,zilele de iarna nu vor fi mai frumoase decat acasa,langă cei dragi.unde mirosul de scorţişoară mă va duce mereu cu gandul la copilarie.Nicaieri nu este ca acasa şi mai ales iarna,langă soba mamei dragi.

Daca stau bine si ma gandesc care a fost cea mai frumoasa zi de iarna cred ca a fost chiar anul acesta pe 1 ianuarie, chiar dupa petrecerea de revelion. Dupa ce toata noaptea am dansat si am petrecut pana in zori a urmat un moment magic. Toata lumea s-a asezat jos si astepta parca sa se inample ceva. Atunci prietenul meu a venit cu un imens buchet de trandafiri rosii, iar pe trandafirul din mijloc era un biletel: “Te voi iubi pana cand ultimul trandafir se va ofili”. Ce era mai interesant era ca acel trandafir era artificial. Si in momentul cand am dat sa-i miros am vazut in acel trandafir ceva ce stralucea…era un inel de aur alb cu galben cu diamant. Si in acel moment prietenul meu a ingenunchiat si m-a cerut in casatorie. Pentru mine a fost cea mai frumoasa zi din aceasta iarna si din toata viata mea. Ce a urmat dupa nu se mai spune…:”>

 Incep prin a spune ca viata trebuie traita ca si cand maine nu ar mai fi.
Va voi spune un moment din viata noastra (a mea,a fetitei mele de 6 anisori si a sotului) care ne -a schimbat perceptia asupra vietii:
recent am trait un soc cand fiicei mele i s-a descoperit o tumoare la rinichi cu previziuni mai putin bune ,am inceput plimbari de la un spital la altul,analize,ecografii,examene ,etc… in final a trebuit sa i se faca o interventie destul de complexa,am stat in spital ,s-a recuperat f. bine….cand am iesit ningea (eu si fetita adoram iarna),am stat si ne uitam la fulgii care cadeau peste noi,am facut bulgari,am ras si plans de fericire,eram inconjurate de o mare de zapada care ne spala de grijile si gandurile triste din spital,pentru un timp am uitat de tot ce a fost ,ne-am bucurat de zapada care ne scartaia sub picioare,de chicotelile copiilor,de oamenii de zapada din cartierul nostru,de mirosul de fum care iesea din hornurile caselor….intr-o propozitie:eram norocoase redescoperind magia iernii,magia vietii.

 Asteptam cu mare nerabdare sa raman insarcinata! Ne doream foarte tare!
Stiu perfect momentul cand am ramas insarcinata, pe 1 decembrie! Decembrie este luna in care ne-am cunoscut in 1999, pe 12 decembrie, prilej pe care il sarbatorim luna de luna, spunandu-ne La multi ani! ne facem, mici daruri simbolice! Si dupa calculele noastre ar fi trebuit ca bebelusul sa se nasca in septembrie, luna sotului si luna nuntii noastre! Toate planificate! Dupa Craciun am facut testul care a iesit pozitiv! Cand am facut testul de sarcina, aveam niste emotii foarte mari, mi-am sunat sotul dupa ce am vazut cele doua liniute si el mi-a spus: “Normal ca esti insarcinata! Ce, nu stiai?” El era foarte sigur! Dupa aceea, am dat vestea parintilor si surorilor. Bucurie imensa! Mai ales ca la ai mei era primul baietel iar la socrii primul nepotel! Intotdeauna ziua de 1 decembrie imi va aminti despre hotararea noastra de a avea un copil, iar in minunatele zile de Craciun de faptul ca am aflat ca minunea s-a implinit! Cred ca acest lucru este atat de minunat iar cuvintele sunt atat de putine, ca as putea vorbi despre Alexut pagini intregi!
Greturi, stari de voma etc… peste ele am trecut foarte repede, chiar imi placea starea aceea caci ma simteam rasfatata, alintata in exces… Ma simteam deosebita ca eram insarcinata, ajunsesem sa am o burta imensa, sa ma ingras (am luat 23 de kg in timpul sarcinii), dar eu eram foarte mandra!
In primul rand, vreau sa va spun ca sosirea pe lume a bebelusului nostru era asteptata de toata lumea! Bulinul nostru – caci asa il numeam de cand era in burtica – crestea pe zi ce trecea, cum spunea nasa “cat altii in trei zile”. Aveam o burta imensa, ca toata lumea imi zicea ca vom avea gemeni si nu s-au aratat la ecograf! Gluma nu s-a adeverit, din pacate sau din fericire, nu stiu!
Acum Alexut are 1 anisor si doua luni, e perfect sanatos, tot timpul vesel! Este minunea noastra! De cand am devenit mamica am incercat sa fiu cat mai bine informata ca sa fiu pregatita pentru aceasta noua si minunata experienta, dar una plina de enigme, uneori mai greu de deslusit! Fiecare etapa este nemaipomenita! Primii pasi…primul dintisor… prima data ma-ma sau ta-ta, toate sunt scrise cu litere de aur in albumul puiului nostru! Momentul primilor pasi a fost emotionant! Avea 11 luni si jumatate, ne aflam toti trei la ora noastra de joaca, la locul nostru de joaca, adica undeva intre 18-19, in dormitorul cu jucarii! Alexut adora aceste momente ca si noi, fiecare le traim cu imensa intensitate, ne bucuram toti trei si ne distram foarte bine. De-a busilea de la unul la altul, de la o jucarie la alta noi ii spuneam mai mereu: Fugi-fugi ca te prind!!! batem din palme, radem, Alexut o ia repede de-a busilea, parca mai agitat sa nu cumva sa fie prins de tati, se agata cu o manuta de manerul de la dulap, prins de altfel cu scoci foarte lat…, si-a ridicat scutecelul spre noi, si apoi cu manutele ridicate pentru echilibru, piciorusele tremurande dar totusi hotarate face 1-2-3-4-5 pasi in scutecelul deja plin, … foarte haios, catre mami care-l astepta cu bratele deschise, cu ochii plini de emotie si fericire! Tati facea deja Bravo! si Alexut facea si el, intors catre tati cu palmutele Bravo! A fost foarte emotionant!!! Este atat de natural sa am grija de el, totul vine de la sine, comunicam extraordinar. A fost evenimentul cel mai important din viata noastra pana acum! Odata deveniti parinti ne simtim impliniti, pe deplin fericiti!
Am avut foarte multe vise ciudate in timpul sarcinii, insa unul m-a marcat: am visat cam prin februarie (aveam 3 luni de sarcina) ca voi avea un baietel pe care-l voi naste pe 26 august. Si sotul meu spunea ca va avea 3.800 la nastere! Am notat toate visele intr-o agenda, tot ce mi se intampla pe la ecografii, tot, absolut tot!
Un alt vis a fost acela in care parca strabateam un drum intr-o padure, eram cu sora mea si ne duceam la scoala, dintr-odata am vazut doi vanatori care alergau, insa noi am mers mai departe si am intalnit motivul care ii pusese la fuga pe cei doi: un pui de urs. Eram constienta si in vis, ca de altfel in toate visele, ca eram insarcinata! Am sarit amandoua intr-un sant de la marginea soselei si ursuletul si-a vazut de drum!
Cel mai ciudat vis a fost cand una dintre cele mai bune prietene m-a rugat: Da-mi si mie putin burta ta! Am zambit si mi-am apucat parca burtica si i-am dat-o!!!!!
La prima ecografie, pe 11 februarie 2010, l-am vazut pe Bulin ca se scarpina in urechiuse, i-am spus eu mai in soapta ca nu este frumos in public, insa mi-a promis de pe atunci ca nu va mai face acest lucru! La a doua ecografie, pe 4 martie era foarte jucaus, vesel: isi freca piciorusele, pregatindu-se parca de o plimbare si de un dans (ca si mami de altfel, caci am fost cu nasii pe la Odorheiu Secuiesc, la Praid si apoi la un botez), se freca cu manutele la ochisori si se juca cu cordonul ombilical! A fost foarte frumos, inchideam ochii si numai pe el il vedeam, pana la urmatoarea ecografie, cand ma gandeam la cele vazute recent! Cel mai minunat moment din timpul sarcinii a fost cand am facut testul 4 D, pe 5 mai, aveam 23 de saptamani si o zi! Insa, in primele clipe a fost… fetita, apoi s-a hotarat clar: BAIETEL. Un baietel zdravan, voinic de 514 grame si perfect sanatos si dezvoltat! Am stat 45 de minute numai cu ochii pe el! Cea mai frumoasa imagine a fost cand avea manutele pe fetisoara! Acum, dupa ce am aflat ca este baietel, a venit momentul listelor cu nume! Insa nu orice fel de nume: unul cu initiala mea, A, si unul cu initiala lui tati, I, si am hotarat ALEXANDRU IONUT!
Iarna este intotdeauna momentul cel mai fericit, ne vom aminti mereu de faptul ca in luna decembrie Dumnezeu ne-a binecuvantat cu Alexut! Fiecare iarna este speciala, pentru ca de acum inainte vom incerca sa i-l aducem pe Mos Craciun, ii vom face darurile pe care le viseaza, totul este minunat prin elementele simbolice: bradul impodiboit impreuna cu familia, masa de Craciun alaturi de toti cei dragi, clinchete de fericire, luminite mii si mii care vestesc nasterea Pruncului Iisus Hristos si implinirea minunii noastre!

 au fost multe zile frumose de iarna, zile cand nu simteam frigul, zile in care caldura venea din mine, zile in care asteptam zapada. acum am zile frumoase de iarna in care ma gandesc ca in ochii fetitei mele tot ce a lipsi pentru o zi perfecta de iarna ar fi ca zapada sa fie roz…..e culoarea ei preferata….

 Nu imi prea place frigul, deci nici iarna nu e anotimpul meu preferat. Cel putin nu era, pana anul acesta. De cateva zile, in caldura casei mele frumoase si incapatoare, a poposit un sufletel albastru, mult asteptat, Marcus Alexandru. Curtea spitalului, drumul de la Cluj la Oradea, curtea casei mele toate erau inundate de zapada in timp ce baietelul nostru facea primul drum cu masina.

E iarna cu zapada multa, fulgi viscoliti, drumuri inzapezite, frig si ger. Dar eu stau in caldura si linistea casei mele si nu m-as putea simti mai fericita si mai implinita alaturi de sotul meu iubitor, de comorile mele roz si de fulguletul albastru ce ne-a poposit in casa si in inimi.
Din 7 februarie, sunt o mamica fericita de baietel si abia astept sa asortez garderoba roz a mea si a fetelor mele cu mult, mult albastru si cu albul fulgilor de nea.

 A venit iarna…Ca in fiecare an din viata mea. Pura, alba, tacuta, linistita. Niciodata identica cu ultima prin care am trecut. Niciodata mai frumoasa, mai friguroasa, mai inzapezita. Doar altfel si speciala cu fiecare zi. Prin zambet, culoare, ingaduinta, iubire…Si…OAMENII care ma inconjoara.
-Ti-e dor?
-De ce sa-mi fie dor?
- De copilarie…
……………………….
- Ti-e frig?
- De ce sa-mi fie frig?
- De iarna…
……………………….
-Ti-aduci aminte?
- De ce sa-mi amintesc?
- De dor, de, frig, de iarna, de copil!
Asa sunt toate zilele din viata mea. Speciale prin unicitate si diferenta.

  Din punctul meu de vedere cea mai frumoasa zi de iarna a fost atunci cand am iesit afara si totul era argintiu …fulgii de zapada dansau fluid , fin .
Totul era ca intr-o poveste…
Fulgii isi spuneau sentimentele , spuneau basmul locului din care vin .
Copacii isi pierduse haina cea verde , dar primise una alba, una fina …una magica.
Iarna era infinita , o zi a ei era ca un vis …
Nimic nu poate schimba acea zi sfanta de iarna …
Fiecare animal radea …dar si plangea…
Copii se jucau afara , amintindu-le celor in varsta cum au fost si ei odata…

Intr-o zi de Sambata pe cand fulgii isi faceau numarul de dans eu , Adi , Auras , Madalina , Iulia , Ioana si Ilona ne-am intalnit pe derdelus.Eram fericiti pentru ca dorita iarna s-a intors , fara ger si viscol.Noi am hotarat prima oara sa ne dam cu saniuta pe marele derdelus.Am inceput alunecarea pe saniute.Ne-am dat doua , trei ture si dupa aceea eu m-am oprit pentru a le propune prietenilor sa facem o mare cursa.Ei au fost foarte entuziasmati de aceasta idee.Marea cursa a inceput si uitati cum a decurs :
Iulia a mers in fata lui Auras , care era pe cale sa o intreaca pe Ilona , dar nu , Ilona nu se lasa si isi recapata pozitia eu , Adi si Madalina ii intrecem pe Auras si pe Iulia , Ioana a venit si ea la nivelul Ilonei , iar toti am intrecut-o pe Madalina , iar ea ramanand ultima.Linia de SOSIRE era aproape , toti voiam sa castigam.Castigatorul a fost….OAU!!!Nu a fost un singur castigator au fost doi castigatori : eu si Adi.Eram atat de fericiti!Asa s-a sfarsit o minunata zi din luna Februarie!Cu toate ca eu nu iubesc frigul si nici iarna , in acea zi am descoperit ca iarna nu e rea , e chiar frumoasa si plina de aventuri si peripetii!!!I love snow and I love winter!!!

 O zi memorabila care va ramane in sufletul meu este 2martie 2006. Atunci am nascut-o pe fetita mea Teodora-Diana. Ma bucuram ca vine a doua zi de Martisor, zapada nu mai era, am ajuns repede la spital… Am nascut-o repede si am simtit cum ma topesc cand mi-au dat-o in brate. Enorma bucurie… Partea rea a fost ca la jumatate de ora s-a pornit hemoragia… valuri-valuri… Timp de vreo trei ore (de cosmar) au incercat medicii de la Filantropia sa ma redreseze. Se pare ca anemia mi-a slabit organismul si nu mai vroia sa lupte. Devenisem cianotica, aveam tensiunea aproape de 7… simteam cum se scurge viata din mine. Si simteam ca daca nu mai lupt imi tradez baiatul de 10 ani si ingerasul abia nascut. Au hotarat intr-un final sa imi scoata uterul si am fost de acord… asa imi puteam creste copiii. M-am trezit la reanimare a doua zi la 6 dimineata. Eram in patul de langa geam. Ninsese, totul era alb… Parca Dumnezeu aruncase o mantie alba peste toata negura prin care trecusem cu o zi inainte. Tot raul disparuse, era un nou inceput. A fost ziua in care am renascut nu doar am nascut. V-am impartasit toate astea ca sa vedeti cat de pretioasa este viata. Bucurati-va din nimic. Si in fiecare zi multumiti-i lui Dumnezeu ca sunteti sanatosi si ati avut sansa sa zambiti si sa va bucurati. Eu o fac… <3

Tarrrrrrrrr…aoleu iar ceasul,ceasul este cel mai mare dusman al meu,cand visam asa de frumos,el insa isi face datoria si suna mereu la 5:00,eu nu ma trezesc intind mana il opresc gata gata sa-l dau jos spunand ca mai dorm putin.Tresar,privesc ceasul,sunt in intarziere,ma ridic rapid,aranjez patul,imi caut hainele,camasa cu fusta ,mda..suna bine,milly,catelusa mea cum ma vede in bucatarie sare cu picioarele pe mine,cea ce inseamna ca somnul sa dus,si o noua zi obijnuita a inceput,nu uit sa-i las si ei mancarea ei preferata in castronel o alint putin:”cine e fetita lui mama(mangaind-o pe cap)e o catelusa mica,cu ochii blanzi cu blanita alba,e o frumusete,eu nu iubesc orie caine,tocmai am ales-o pe milly pentru ca e asa frumoasa.De ce am ales-o?Ca sa nu mai ma simt si eu asa singura..Imi caut pachetul cu mancare,aaa,stai,mi-am amintit,este in frigider,il introduc in servieta ..Vreau sa ma incalt dar stau pe ganduri,oare ce nu am facut?milly e in regula,patul e facut,cu tus m-am dat,cu parfum m-am dat,aa,,ruj,si fug la baie sa ma dau cu putin ruj rosu si plec.Brrr,e asa frig afara,si mi-am uitat esarfa,offf,astept in statie tranvaiul insa intarzie destul de mult.Inca nu a nins,desi este foarte frig,este ger,vantul sufla tare,mi-as dori atat de mult sa ninga,iubesc mult zapada,imi adue aminte de copilaria mea,toata ziua eram la derdelus stateam pana pe innserat astfel incat mama trebuia sa vina cu nuiua sa ma bage in casa,nu o folosea ,dar era doar o prefacatorie pentru ca sa ma convinga sa intru in casa altfel nu era chip,tin minte ciorapii i aveam mereu uzi si mama imi spunea”mai copilule de ce nu asculti sa stai in casa?o sa te imbolnavesti”;ehh,ce amintiri,nici acum mare nu stau prea mult in casa,am crescut,dar sufletul mi-a ramas acelasi,de copil.Dupa un sfert de ora de steptat in frig,ajunge si masina,mainile le am inghetate,ajung la institut,beau cafeaua in fuga,imi salut colegii,privesc vestea,Cornelia ,colega noastra si-a facut un iubit,ramane sa discutam in pauza intre noi,clanul fetelor,pe mine de cand X ma parasit nu am vrut sa mai cred in iubire,m-am dedicat complet muncii mele,la institut fiinf o adevarata profesionista.Il intreb pe colegul meu de la meteorologie ce vesti mai sunt,el imi spune ca una buna dar si rea in acelasi timp,eu nu inteleg nimic,el imi spune:buna pentru tine este vestea,pentru ca va ninge,rau este ca va fi cod rosu,iarna se va dezlantui,dar eu partea cu cod rosu nu o mai ascult deja eram prea fericita ca aflasem ca o sa ninga.Ajung acasa dupa o zi de munca,fac un dus,beau un pahar de lapte,ma joc putin cu milly si ma dezbrac la pijamale,ma bag in pat,mananc pop corn si privesc la televizor.Tarrrrrrr.Of…ceasul asta,ma trezesc ca sa nu mai risc ca ieri sa adorm si sa intarzi, ora 5:00 aranjez patul,ma duc in bucatarie ma joc cu milly o clipa dar privesc spre geam Uraaa!Incep sa dansez prin casa in pijamale,sunt fericita,a nins,si a nins mult nu gluma,scot pachetul i; bag in servieta,imi aleg haine groaze si plec spre job.A nins atat de mult incat tranvaiele nici nu mai circula,si ma vad nevoita sa merg pe jos,a nins mai mult decat as fi crezut,totul in jurul meu este alb,ajung la institut,beau cafeaua in graba si imi felicit colegul ca a avut dreptate cu cea ce mi-a spus,el imi spune ca trebuie sa scriu un material sa anunt oamenii ca va fi cod rosu cea ce e ingrijorator,eu ca dee obicei il voi scrie fiind o profesionista.Plec din institut,deschid ussa institutului si piciorul imi fuge pe treptele alunecoase,cad,simt o durere mare la mana,durerea imi amorteste pana si sufletul,fiind ajunsa la spital ma anunta ca trebuie sa stau cu mana in ghips o luna.O luna?Dar ce ma fac eu cu job-ul la institut,eu nu pot sta o luna,off dar va trebui sa ma conformez.Sun la institut sa-mi anunt colegii de ce am patit,ei urandu-mi multa sanatate si rugandu-l pe colegul meu Costin sa scrie materialul in locul meu,dar el e sceptic,nu crede in coduri si de obicei promite ca va anunta oamenii insa nu o face,de aceea sunt cam ingrijorata.Doctora mi-a spus sa stau mai mult in casa,la frig durerea este mare,imi da si o reteta spunandu-mi sa iau acele pastile cand ma va durea mana.Auuu,doare destul de tare,ma vad nevoita sa ma duc dupa reteta,milly da sa sare in brate,insa eu nu pot sa o iau ca deobicei,pornesc spre farmacie,merg incetisor,nu ma risc sa cad din nou,nametii sunt atat de mari,trec pe langa un tomberon unde oamenii isi arunca resturile menajere,aud un zgomot,sa ma apropii?nu,ma grabesc,ei ,hai,curioasa fiind din fire,sa ma apropii,raman socata,nu pot sa cred ce vad,Dumnezeule mare,intr-o cutie un bebelus plange de zor,este bagat intr-o cutie de carton,este in fasa,de accea nu cred ca are mai mult de trei luni.Copilul plange de zor,cine stie de cat timp sta acolo,insa este foarte bolnav.Doamne sfinte,cine a putut face asta?Ma gandesc ca persoana respectiva poate nu avea banii sau casa,mancare,dar putea sa-l lase la un orfelinat,nu in frig ca sa moara.Ce sa fac?Sa merg mai departe si sa-mi vad de drumul meu nu pot.Ma uit in jur,e ger,viscol,pe timpul acesta nu e inciun chip de om.Ce sa fac.Cum sa iau copilul de acolo?Inalt cutia pe alte resturi menajere ca sa fie spre nivelul meu,bag mana sub copil il trag spre bratul meu apoi strang bratul exact ca un colac,acesta sta la bratul meu,lasand cuia sa cada singura goala.Cu doua maini ocupate si un copil care plange fiind bolnav si viscolul de afara care te orbeste,stam in loc,ce ma fac Doamne?Merg spre statie acolo rugandu-ma la Dumnezeu sa dau de un om desi pe timpl acesta mai greu,dau de un om ,viscolul nu ma lasa nici sa-i vad fata,din cauza viscolului nici nu aud ce spune,Doamne,avea dreptate colegul meu ma simt ca pe titanic.Omul nu ma aude pleaca mai departe,bat in geamul la un magazin,sperand sa fie deschis,cineva ma primeste inauntru,o doamna vanzatoare in varsta,o rog sa ma ajute ca am mana rupta si sa copilul in cealalta mana,si doamna imi scoate din buzunar banii si telefonul mobil si cheama un taxi.Ajung cu copilul ls spital,povestesc unde l-am gasit dar nu e timp,copill este in stare grava,apoi pornesc spre politie si declar ce sa intamplat ,politistul promote sa dea de mama copilului sau sa-i gaseasca un orfelinat.Mana ma doare asa de tare,imi ramane ceva banii si de pastile dar le iau pe jumatate,iau o pastila chiar acolo in magazin nesuportand durerile.Ostenita ma gandesc sa fac un ultm drum,pana la institut,imi slut colegii care munceau,le povestesc colegelor mele despre patania cu bebelusul si se minuneaza si ele gandindu-se ce suflet a avut femeia care a lasat copilul in viscol.Colegul meu este ingrijorat,ma anunta ca,al nostru coleg Costin nu si-a facut datoria sa anunte oamenii ca e cod rosu si oamenii au sunat la institut nervosi intreband de ce nimeni nu a anuntat stirea.O singura abatere si Costin,colegul meu care de obicei nu crede in coduri si nu anunta oamenii va fi spus sefului,insa celalalt coleg,tot el ma anunta ca are o veste rea,se anunta peste cateva zile,maxim o saptamana o avalansa de zapada care va face prapad,toti colegii se feresc sa dea stirea,si ma ofer eu,asa cum sunt cu mana in ghips fiind filmata de colegii mei in timp ce informam oamenii sa se aprovizioneze din timp cu hrana,sa cumpere multe chibrite pentru lampa pentru ca nu va mai fi curent,sa nu iasa din casa,sa stea departe de geamuri si sa aiva la dispozitie paturi si medicamente.Din doua in doua zile il viztam si pe bebelus in spital fiind singura persoana cu care asistentele il relationa.Azi primesc un telefon,dupa patru zile in care politistul imi spune ca a dat de urmele femeii careeste o mama imorala care a declarat ca renunta la copil,de aceea ramane la decizia mea daca voi duce copilul la un centru de plasament sau il voi adopta.Dupa ce inchid telefonul citesc un mesaj,este de la colegul meu de la institut,se pare ca nu este minciuna si avalansa va fi in aceasta seara.Of,tocmai cand primesc telefon de la asistente ca bebelusul poate fi externat.Nu am timp de nimic,nici sa-mi cumpar pastile,este ora 16:00,ma duc cumpar niste chibrite,lapte pentru copil si niste mancare pentru mine,le duc acasa ,pana le pun la locul lor bate ceasul de ora 17.30,plec grabita,iau copilul de la spital,nu am timp sa mai ma decid ce fac cu el,il duc acasa deoarece nu se stie la ce ora va fi avalansa.Acasa nu mai am multe pastile du durere,a trecut doar vreo cinci zile de cand mi-a rupt mana si mai am de stat cu ea in ghips vreo doua saptamani jumate minim.Ma duc acasa,mananc i dau si lui milly,schimb bebelusul,il alimentez si apoi ne baga la culcare,pregatesc chibrite,lampa,si paturi multe,dorm lang bebelus rugandu-ma la Dumnezeu ca totul sa fie bine.Ma trezesc intr-un vuiet,un zgomot mare,ceva se intampla afara,nu este lumina, noroc ca am chibritele la indemana pe dulapior aprind lampa,bebelusul doarme se pare ca e nu a resimtit vremea de afara,pasesc pe degete sa nu-l trezesc,nu pot sa merg in bucatarile as trezi pe milly si ar latra si ar trezi bebelusul.Ce sa fac?Privesc pe geam din dormitor ,nu pot sa-l deschid,fac zgomot,in plus la ce e afara nu-mi permit,ma uit ingrozita,este vijelie de zapada,masinile sunt ingropate sub zapada,pomii sunt cazuti,ma ingrozesc.Se aude un zgomot pe hol,un zgomot de geam spart,poate sa spart geamul vecinei sau geamul de pe scara, mi se face frica si ma intorc in dormitor culcandu-ma la loc stinghera langa bebelus invelindu-ne bine peste plapuma cu paturi deoarece este frig teribil.Bebelusul ma trezeste din somn deoarece plange,ma freac la ochii,privesc ceasul este ora 8:00,niciodata nu am dormit atat fiind obijnuita mereu sa ma trezesc la ora 5:00 sa plec la institut,ma scol din pat ma grabesc sa-i dau laptic,noroc ca am cumparat mai devreme,ma uit n dulap ,mai am doar doua pastile de durere pentru mana si va trebui sa iau mai rar pentru ca altele nu mai am,deci va trebui sa suport durerea.Dau drumul la televizor,pe toate canalele se anunta situatia din tara,masini distruse,pomi cazuti, femei batrane care se inchina spunand ca in viaa lor nu au vazut asa ceva,oamenii de la tara stau ingropati practic sub o avalansa de zapada, ambulantele nu mai fac fata apelurilor,drumurie sunt inzapezite,se anunta ca toate magazinele sunt inchise,iar la televizor din o suta de canale tv merg doar vreo treizeci ,este o nebunie.Bebelusul este mancat,spalat si sta linistit in pat,mananc si eu cu ce m-am aprovizionat in frigider,i dau si lui milly ce mai gasesc pentru ea si sun toate rudele sa vad daca sunt bine,nu e nimeni ranit dar casele zac la metru zapada,jandarmii incearca sa aprovizioneze oamenii,dar si cu mii de lopeti sa dea zapada uriasa.Verisoara mea de la tara e bine,dar zapada i bate in usa,mai are putin si i intra si in casa,a fost sfatuita sa plece un timp in alta parte dar e incapatanata,nu asculta de jandarmi spunand ca ea nu-si abandoneaza locuinta.Apoi sunt sunata pe telefonul mobil de catre seful meu,imi ureaza insanatosire grabnica si imi spune ca a aflat de incapatanarea colegului meu Costin de a nu averyiza oamenii si ca al meu coleg a fost avertizat iar la o a doua abatere va fi sanctionat.De asemenea seful meu ma informat ca in aceste conditii meteo nefavorabile se lucreaza ore mai putine,si ca dupa program toti colegii se strang cu cate o lop-ata si pleaca la sate toti dand o mana de ajutor incercand sa inaltur zapada.Mi se pare un gest demn de admiratie dar sunt trista ca nu-i pot ajuta si eu,desi nu a trecut nici o saptamana de cand am mana in ghips.Nu am decat sa stau in casa,afara este foarte urat,sunt si in concediu medical,asa ca stau toata ziua si ma joc cu bebele,incep sa prind drag,mai ales ca mereu mi-am dorit un copil datorita problemei de sanatate,iar acest bebe e asa haios are parul negru e dolafanas,si cand ma priveste arata cu degetelul,o scumpere.Dar situatia e alarmanta,pastilele pentru durerea de mana mi s-au terminat,mancare pentru mine mai e foarte putina,laptic nu mai este ultima picatura i-am dat-o sa o bea azi dimineata,si nici milly ,catrlusa nu mai are mancare.Off,si magazinele sunt inchise,ce ma fac?Pentru mine mai gasesc cate ceva dar nu mai am lapte,off,ma gandesc ce sa-i fac,i fac un ceai si il pun in biberon,altceva nu am,cu acel ceai reusesc sa-l linistesc si adoarme.Milly nu mai are mancarea ei speciala asa ca-i dau si ei putin din mancarea mea,dar foarte foarte putin in comparatie cu ce mananca ea,mana ma doare din ce in ce mai tare caut intr-un dulap si gasesc doua fiole de agocalmin,nu stiu daca sunt bune pentru durerea mea,dar iau o fiola,alta pastrand-o pentru ziua urmatoare,minune,durerea de mana se amelioreaza.Seara iar se lasa si curentul este iar oprit,noroc ca am chibritele,cu ele voi aprinde lampa.A sosit o noua zi,nu am iesit de atatea zile din casa,cel putin pentru mine mi se pare mult deoarece eram obijnuita sa ies zilnic,imi vine ideea sa-i dau lui bebe banana pisata ca papa,iar eu pentru mine chiar ca nu mai am,de milly nici nu mai spun,pentru ca ma doare mana iau si ultima fiola care mi-a ramas,dand drumul intre timp la tv ascultand situatia critica din tara.La usa suna cineva,si ma intreb cine poate iesi din casa pe un asemenea timp,deschid usa,si o vad pe verisoara mea care este inzapezita toata spunandu-mi ca a fost nevoita sa paraseasca gospodaria pentru ca nu mai era chip de stat din cauza zapezi,jandarmii straduindu-se din greu sa faca o poteca,ei fiind cei care au adus-o cu masina pana in oras desi drumul care inainte dura o ora jumate acum din cauza zapezii a durat sase ore.Eu m-am bucurat sa o vad,i-am propus sa ramana la mine cateva zile,pana situatia in tara a zapezii isi va reveni,i-am oferit un ceai,exact cea ce i dadeam si lui bebe pentru ca simtea nevoie de ceva cald si apoi i-am povestit cum am gasit pe bebe.Ea se bucura mult pentru mine stiind cat imi doresc un copil si mai in gluma mai in serios ma batea la cap sa-l adopt.Sa-l adopt?Nu stiu,nu se poate,eu snt o persoana activa,cand imi voi scoate mana din ghips ma voi intoarce la job,la institut,bebelusul cu cine va ramane?Ma tot gandeam la ideea ei dar nu ajungeam la o solutie,insa stiam ca dupa ce vremea urata de afara se va mai ameliora trebuia sa gasesc o solutie ,sa decid ce fac cu copilul.Facandu-i bait amandoua la copil ma auzea ca tot il numeam bebe,de aceea ne-am pus amandoua de acord sa l cheme Gabriel,la fel ca pe Arhanghel,el umplang golul care era in viata mea.Fiind inca o gura in plus,laptic nu mai era,nici alimente,nici pastile,verisoara mea care era o fire dibace si-a luat inima in dinti si sa hotarat sa iasa afara sa caute un magazin macar unul.In tot orasul nu a gasit decat o farmacie si doua magazine deschise dar era bine reusind sa cumpere medicamente pentru durerea de mana,si alimente atat pentru noi cat si pentru copil.Vazand ca verisoara mea a prins curaj m-am gandit sa ies si eu afara,sa fac o vizita celor de la institut,am stat si am discutat cu colegele mele despre ideea verisoarei mele de a adopt copilul si impreuna cu ele am ajuns la concluzi ca voi munci mai putin la institut dar voi munci de acasa,la biroul meu,cercetand date si scrrind articole,astfel bugetul va creste si imi voi putea permite sa angajez o supraveghetoare pentru copil,dar un lucru bun este si faptul ca in timpul in care lucrez e la biroul meu de acasa voi putea sa mai petrec si timpul cu copilul.Inainte sa plec nu am uitat nici sa intreb bunul meu coleg ce se mai anunta cu vremea,si el a spus ca din fericire vremea se va linisti,nu vor mai fi avalanse,nici macar nu va mai ninge.Convinsa sa adopt copilul ,entuziasmata in cateva zile am trecut pe la politie sa comunic dcizia mea,am rezolvat cu actele si acum din punct de vedere legal era copilul meu.Zapada era multa,si in ciuda avalansei ce a fost eu tot ma bucuram,si la televizor jandarmii , si alte prsoane solidare munceau din plin pentru a reface drumurile inzapezite,dar incetul cu incetul situatia avea sa se imbunatateasca.Profitand ca situatia sa imbunatatit verisoara mea vroia cam in doua zile sa se intoarca acasa,sa vada ce poate reface la gospodaria ei,de aceea aceste zile le-amcolindat din plin prin magazine cumparand hainute lui Gabriel,mancare lui milly care saracuta stand acele zile in casa ia cam lipsit mancarica cu care era obijnuita.Incepusem sa prind drag din ce in ce mai mult de Gabriel cand il imbracam cu hainute apropiam obrazul meu de al lui care era asa catifelat,azi i-amcumparat o fundita albastru sa io asez intr-o parte in parul negru.Dand anunt ca snt in cautare de supraveghetoare copil,spre seara sa prezentat o doamna in varsta cu multa experienta,dar totusi nu mi-a placut tonul ei,de aceea eram descurajata,eu avand nevoie de o dadaca repede pentru ca verisoara mea avea sa plece,dar nu vroiam nici sa ma pripesc.Urmatoarea zi,in urma verisoarei mele care a plecat si care i-am multumit pentru tot ajutorul dat,a venit o domnisoara satena cu fata de copil,cu ochii mari,din cv-ul ei parea sa aiva multa experienta,de aceea profitand de relatiile mele am colaborat cu politia de asemenea am rugat un coleg de la institutie sa afle totul despre ea,si se pare ca avea o reputatie buna,de aceea m-am decis sa o angajez,nu inainte sa-i spun ca voi incerca sa vin de la institut acasa cat mai devreme pot ca sa pot sa petrec ceva timp cu copilul meu,pentru ca am citit prin carti ca un copil simte persoana care i este alaturi,asta pana cand Gabriel va mai creste,apoi voi renunta la dadaca pentru a-l duce la o cresa particulara pe timpul orelor mele de lucru iar apoi cand ies de la munca sa trec si sa-l iau acasa.Astazi mi-am scos mana din ghips,sunt asa fericita,in curand o s ma intorc la colegii mei la institut si o sa muncesc cu ei,pentru ca aceasta meserie ma pasioneaza.Mana mai ma doare dar doctora s spus ca ma va mai durea cand va fi frig,in plus nu trebuie sa fac efort cu ea,de aceea este bine ca in ingrijirea copilului am si dadaca,mai ales la spalat.Azi am trecut pe la institut,de maine voi incepe munca iarasi,azi le-am dat vestea colegelor ca imediat ce primavara va sosi voi face botezul lui Gabriel,iar ele au fost entuziasmate mai ales ca le incanta petrecerile.Am inceput munca si totul merge ca pe roate,iau si un ban in plus,am inceput sa cumpar hainute,jucarii pentru copil,petrec si timp cu el,azi am trimis dadaca sa cumpere ceva,a fost un pretext,eu avand de cativa ani camere ascunse prin toata casa pentru siguranta mea,iar acumn lipsa dadacai am stat si am urmarit cum se comporta aceasta in lipsa mea cu copilul,si se comporta foarte frumos,a prins mare drag de el.Mai ne desparte cateva zile din punct de vedere calendaristic de venirea primaverii,situatia in tara sa linistit,zapada aparoape nu mai este deloc,azi ajungand la institut un coleg mi-a dat vestea ca a aparut sb zapada putina ramasa primul ghiocel,la care toti din departamentul meu am strigat:”Uraaa!”In curand i voi putea boteza pe Gabriel.Milly de la un timp este bolnava desi mananca acceasi mancare dintotdeauna,am fost cu ea la veterinar si veterinarul a spus ca are urma de pioneza intr-un picior,dar de unde pioneze pentru ca eu nu folosesc,afara ea iese rar,mai ales l cum a fost situatia iarna aceasta nu a iesit deloc,dar,probabil am avut eu probleme cu mana,acum ma urmat ea fiind lovita la o labuta,probabil o fi calcat pe undeva,insa am stat sa ma gandesc si mi-am amintit ca de curand pe scara sa mutat un vecin care nu credeam ca voi spune asta vreodata,dar e atat de dragut,vecinul are un caine,iar eu mi-am spus sa o las pe milly sa se duca pe la bobita,abia mi-amdat seama ca poate fi insarcinata si am consultat un al doilea veterinar care mi-a confirmat ca de fapt nu era lovita la labuta,ci este insarcinata.Cand a fatat eu am oprit doar un pui,unul i-am dat vecinului,si doi i-am trimis verisoarei mele de la tara,din persoana singura care eram in curand viata si casa mea sa umplut cu fiinte noi care sa aduca culoare vietii mele.De curand vecinul ma intrebat daca sunt casatorita,auzind plansete de copil,eu i-a povestit situatia la care mi-a zambit luminat la fata,se pare ca se infiripa ceva dar nu vreau sa ma grabesc fiindu-mi frica sa ma cred in iubire.Cu toate avalansele,toate peripetiil bune sau rele,eu am iubit aceasta iarna,indiferent de ce sa intamplat,pentru ca aceasta iarna mi-a schimbat viata,si o sa -l invat si pe micutul Gabriel sa iubeasca aceasta minune numita zapada,la iarna daca nu vor mai fi avalanse poate vom merge cateva zile la munte doar eu cu el,sa ne jucam cu zapada,sa -l trag cu sania,sa radem si sa iubim zapada,doar noi doi,fara milly,fara verioasre,fara colegi de munca sau dadaca,eu si l si..vecinul nou mutat pe scara(glumeam..insa niciodata nu se stie..)

  Cea mai frumoasa zi de iarna din viata mea…a fost de fapt o seara de iarna, a fost cea in care m-am indragostit, in care am simtit aceasta emotie din varfurile podoabei capilare pana-n degetele membrelor inferioare. Miercuri, 27 Ianuarie 2010: eram singura acasa si m-a sunat EL. Ne intalnisem in urma cu 5 zile la petrecerea aniversara a unei prietene, cand ne-am dat seama ca fusesem la acelasi liceu, fara sa avem nici cea mica legatura. Zilele intermediare au fost regizate de sarbatorita, iubitul ei si EL astfel incat sa ne intalnim pe cat posibil zilnic. Prin urmare, am iesit la cafea, la discoteca, la zapada, am avut pana si o conversatie de 3 ore printre multe altele. Au fost 5 zile minunate, emotionante, puerile, spontane, insa seara de 27 ramane in istoria vietii mele ca cea mai profunda emotional. Ma sunase, dupa cum v-am spus, sa ma intrebe daca am observat ce frumos ninge afara, daca vreau sa ne plimbam sau sa ”batem” cu zapada. Am ezitat putin cu raspunsul pentru ca nu vroiam sa observe ca devenisem nerabdatoare sa-l vad, pana cand m-a intrebat…”DA” sau ”NU”? Si am acceptat! Am mers in crang, langa oras…intr-adevar ningea ca in povesti. Am coborat din masina, am ”debutat” oarecum timizi, amandoi absorbind fiecare privire, gest sau replica din partea celuilalt. Ne-am jucat putin prin zapada pana cand ne-am trezit imbratisati, privindu-ne fix…asteptam nerabdatoare primul sarut si nu intelegeam de ce intarzie. Apoi mi-am zis in gand: ”Acum ori niciodata!” si, spre marea mea surprindere, EL avusese aceeasi pornire in exact aceeasi secunda. Sincronizarea perfecta! Memorabila! M-a intrebat imediat: ”Cine a fost primul, eu sau tu?” Am inceput sa rad, n-am stiut sa-i raspund. Auzisem doar in filme ca iubirea se cunoaste de la primul sarut si, bineinteles ca, pana nu mi s-a intamplat, nu am crezut. Multe nu le intelegem pana nu le traim, pana nu suntem noi personajele principale din poveste. A fost o seara de iarna UNICA pentru simplul fapt ca a fost alaturi de EL!

  Cu mult bucurie in suflet as putea sa spun ca aseasta este cea mai frumoasa iarna traita pana acum, mai ales de cand avem zapada. Lumina ochilor nostrii, micuta Daria Ioana a facut 1 anisor in aceasta iarna, si cum am inceput sa exploram tot ce ne inconjoara si sa vrem sa stim totul, de foarte multe ori atat de bine se imbina dorinta ei de cunoastere cu o intamplare hazlie.
Atat am fost si eu de curioasa sa vad cu reactioneaza la zapada, daca iiva placea sau nu si iata ca acum pot sa dau si eu raspunsul: Ne place la nebunie!!! Fiecare zi e diferita si pe fiecare simti ca o traiesti la intensitate maxima. Ultima gaselnita a micutei poznase a fost in acest week-end, cand era alaturi de tati afara sa curete zapada din fata casei si de pe alee. Si a descoperit ea ca poate sa-si dea drumul din picioare pe spate ca nu pateste nimic. E atat de scumpica si de dragalasa incat nu-ti vine sati iei ochii de la ea. Pe langa faptul ca e oricum bine imbracata si e mai mult ca o biluta mergatoare prin zapada, cand isi mai dadea si as drumul… era scumpa foc… iar tati era si ma dragut, si ridicand-o de fiecare data din zapada ii spunea “Tati, in zapada nu se face plaja!” si ea puff pe spate. Erau absolut adorabili.

Stateam pe geam si parca nu ma saturam sa ii privesc. Sunt comorile mele, si ii multumesc neincetat lui Dumnezeau ca mi-a dat un sot iubitor si un copil minunat, cu ajutorul caruia, fiecare zi e speciala si fiecare moment e unic.

 Ce sunt zilele? Clipe razvratite… Ei, pret de peste trei sute de astfel de clipe din an, ma zbat sa tin pasul cu furnicarul ce umbreste Pamantul. Si astfel, nu de putine ori, mi-e foame de iubire, dar sunt satula de ura. Si mi-e sete de fericire, dar ma adap cu tristete,… ca un animal haituit caruia nu-i place vanatoarea, insa cata mereu in bataia gloantelor.
Cand viscolul scornit dintre blocurile cenusii isi schimba mirosul de pustiu in aroma de vin fiert si ceai din muguri de brad, franturile de clipe incep sa se schimbe. Cu putin noroc, cei mai batrani dintre heruvimi isi despletesc ramuri de par alb in coltul stelei si vad mai bine tacerea mea si a celor asemeni mie. Apoi, tot ei, pajii intelepti ai cerului, incep sa deretice prin casa Mantuitorului. Printr-un ochean ratacit din vremea lui Noe, in cuferele sfinte, cerceteaza privelistea furnicarului intrat intr-o goana domoala. Nu mai e mult!
Si pentru ca tot ceea ce savarsesc ingerii, savarsesc fara magie, dar cu infinita iubire, lucrurile bune devin cat se poate de firesti, ca niciodata, parca, in cele peste trei sute si ceva de clipe razvratite din timpul anului.
Cu madularele zdrobite de goana zadarnica de pana acum, intr-o ultima zbatere, ma asez langa fereastra… Asemeni unui copil in asteptarea unui cadou, cu o maneca mototolita sterg aburul care invaluie geamul. Si ma uit cu ochii inchisi. Vad aceiasi heruvimi cum imprumuta un blender de la cofetaria din capatul strazii. Urca putin inspre slava, deschid un dulap de gheata si iau din el toate ingredientele necesare pentru o iarna de poveste. Fulgi mari ca in urma cu zeci de veacuri, fulgi mici, cu un design nonconformist, ca acum… Toti, insa, sunt plini de liniste calda. E drept, cate un inger, mai artist din fire, plamadeste fulgi de satin dupa chipul si asemanarea noastra…
Deschid ochii intr-o atingere de ganduri si-mi dau seama ca nu-i in zadar a-ti rataci in suflet macar un dram de credinta. Si strig, alergand desculta in zapada ce-mi ineaca gleznele: CRED! Amintiri cu Mos Craciun imi zvacnesc la tample. Si mai cred ca peste cateva clipe razvratite, mesagerul lui Dumnezeu va zambi, din nou, si la mine in prag!…

 Ce mai frumoasa zi de iarna a fost cand l-am cunoscut pe iubitul meu, persoana care m`a facut cea mai fericita femeie din Univers, persoana care m-a ajutat sa trec peste cea mai grea perioada din viata mea, persoana care o sa`mi fie alaturi toata viata. Ziua de 24 decembrie o sa mi-o amintesc nu doar anul, deceniul…asta…ci toata viata, e ziua in care m`am indragostit nebuneste pentru prima data de cel mai dulce barbat.

Aici, in Borsa (Maramures), fiecare zi este o zi superba de iarna! Am noroc ca m-am nascut in acest orasel plin de locuri cu peisaje minunate!♥ O zi (spre seara) superba de iarna a fost anul trecut cand cu ocazia serbariilor zapezii de aici, am coborat cu tortele partia de schi de la noi. Inainte de plecare, am stat la refugiu la un vin fiert alaturi de toata echipa salvamontiilor si alte persoane pentru a prinde un pic de curaj (nu e usor sa cobori cu o torta aprinsa in mana,in sir indian,pe schiuri si fara bote). A fost un moment de neuitat! ♥ Peisajul era de vis: intuneric bezna iar singurele surse de lumina a fost lumina tortelor si orasul Borsa,mii de lumini care iti iluminau calea si te indrumau spre destinatia finala unde ne asteptau dragii nostri oraseni si turisti langa un foc mare de tabara,cu muzica,vin fiert si artificii . Anul acesta sper sa particip din nou,nu vreau sa ratez astfel de experienta! ♥

 Ce pot zice de regula nu.mi prea place iarna deoarce este friguroasa si cu ziua foarte scurta fatza de vara… Dar exista intotdeauna un ,,dar” deoarece are si iarna o frumusete a ei. Chiar iarna anului 2012 mi.a readus o gramada de zapada care ne.a lipsit enorm de mult anii trecuti in care era foarte putina, zilele trecute am remarcat cat de superb poate fi parcul Herastrau din Bucuresti intampinat de multa zapada, este parca un basm superb din cartile copilariei in care citeam cu mandrie despre personajele noastre preferate. In ciuda faptului ca era foarte multa zapada mie imi facea o mare placere sa stau si sa privesc multe minute in sir, cat de frumoasa este iarna in parc si copacii inveliti de mireasma cea alba care o facea stralucitoare de catre soare. Este minunat sa descoperi fiecare anotimp in acest parc, mie personal imi da fiori de bucurie si ma duce pe alta lume.

O zi unica, desavarsita si fara precedent a fost ziua in care ne-am cunoscut. O zi de iarna care parea sa inceapa obisnuit pentru mine, parea ca nimic nu ar putea sa ma scoata din monotonoia in care intrasem fara a mai reusi sa ies de ceva vreme. Acum 15 ani, intr-o zi de decembrie, cu putin timp inaintea Craciunului, imi indreptam pasii catre locul unde imi petreceam o mare parte a timpului…la serviciu. Ningea linistit, cu niste fulgi imensi care mi se puneau pe ochelarii vesnic aburiti. Aproape ca nu vedeam nimic, dar stiam drumul…ce mai conta ca nu vedeam. La un moment dat am alunecat si am cazut, ramanand intinsa si intrebandu-ma daca mai vreau sa ma ridic…era asa de bine intinsa acolo si cu toti fulgii pe mine!
O voce m-a trezit din visare intrebandu-ma daca ma simt bine. I-am raspuns zambind…ma simt minunat!Am simtit cum langa mine s-a asezat cineva. Mi-am dat ochelarii jos, m-am ridicat putin si am privit sa vad ce se intampla. Un domn mult prea elegant pentru acea pozitie se intinsese langa mine. L-am intrebat ce face si el mi-a raspuns ca vrea sa vada cum mai este sa te simti minunat, ca nu se mai simtise asa demult. Am izbucnit in ras amandoi, apoi ne-am ridicat, ne-am scuturat si el mi-a zis ca daca nu s-ar fi grabit spre serviciu cu siguranta m-ar fi invitat la o cafea, dar putem face asta mai tarziu, ceea ce am si facut. Ne-am intalnit pe seara, la o cafenea undeva in Bucuresti si totul a fost asa de firesc de ca si cum ne cunosteam de o viata. Am stiut din momentul acela ca nimic nu va putea sa stearga amintirea acelei zile treminate atat de natural si frumos. Am stiut in acel an cineva acolo sus ma iubeste si ca era momentul sa cred ca exista minuni si exista Craciunul, o zi
care pentru mine, pana la acel moment era o zi obisnuita…nimic nu ma facea sa simt magia Craciunului. Am asteptat 29de ani pentru aceasta unica zi, dar a meritat. Acum, aici, noi doi, impreuna ca si in prima zi, ne bem cafeaua si niciodata nu uitam sa ne amintim de momentul acela, chiar daca uneori nu o spunem cu voce tare.
A fost momentul legaturii noastre cu viata, momentul in care fiecare dintre noi, mai devreme sau mai tarziu primim ceva unic, inegalabil, ceva ce poate fi luat, dar niciodata dat inapoi si aceea se numeste dragoste…

 Desi sunt o fire extrem de friguroasa trebuie sa va spun ca ador iarna si atunci cand spun iarna ma refer la multa zapada, ger si de ce nu sa-mi arate si soarele dintii. Stau la casa si de aici, din satul, meu privesc acest anotimp cu alti ochi. Copacii parca gem sub greutatea zapezii, casele inconjurate de nea, copii cu saniute inveselesc ulita, oamenii de zapada imi zambesc din fiecare curte. In aceasta iarna am avut foarte multe zile frumoase pentru ca am avut parte de muulta zapada si o data cu ea a venit si distractia. O zi frumoasa se vede de dimineata si o sa va povestesc o zi de duminica pentru ca atunci suntem toti acasa. Luam micul dejun impreuna, ne intoarcem in pat pentru a mai lenevi putin si dupa pranz ne imbracam cat mai gros, cu cizmulitele cele mai calduroase, comode si ne facem aparitia pe ulita. Avem doua sanii asa ca sotul cu baietelul nostru pe o sanie si eu pe ceaalalta. Dupa cateva coborari spectaculoase pe dealul din fata casei noastre urmeaza o bulgareala, Razvan ia primele lectii de la tati despre modul in care trebuie sa construiesti o cazemata si impreuna facem cel mai mare om de zapada care sincer imi zambeste si acum de fiecare data cand privesc pe geam. Cand nasurile incep sa ni se inroseasca ne intoarcem in casa. Acea caldura specifica lemnelor ne intampina parca urandu-ne: bine ati venit!! Ne incalzim la gura sobei cu o cana de lapte povestind, glumind, citind povesti si jucandu-ne. Seara ii dau pupicul de noapte buna baietelului meu si ma cuibaresc in bratele calduroase ale sotului. Noapte Buna!!

 La noi nu a prea nins iarna aceasta. Pana intr-o zi frumoasa de februarie cand, in cateva ore, s-au asternut acei multi centimetri de nea alba si pufoasa, inca la noi in curte. Am ajuns acasa cu cei doi copii si cand au vazut ce frumos arata totul, au ramas la joaca. I-am ajutat sa faca un derdelus minunat, caci avem o curte tare spatioasa… Totul arata magnific, inca era zapada cea frumoasa care imi place si mie. Iarna nu se numara printre anotimpurile mele preferate pentru ca este frig. Dar acea zi de februarie mi-a placut si mie, caci totul era frumos. In zare vedeam pomii fructiferi acoperiti si ei de nea, in gradina pamantul era si el sub un strat gros de zapada, iar pasarelele ciripeau agitate, nestiind ce s-a intamplat cu locul lor de “luat masa”, care era inzapezit. Vedeam copilasii cum radeau fericiti, cum se harjoneau in zapada, mai imbujorati ca niciodata. Rasetele lor imi umpleau sufletul de multumire: merita sa fii mama!

Cea mai frumoasa iarna este cea pe care tu o faci frumoasa. Defapt fiecare iarna e frumoasa in felul ei, o putem asemana cu femeia, rece sau blanda, sau putem sa ne gandim la iarna in mii si mii de feluri, de exemplu poate fi o cafea rece sau calda, o culoare in tonuri reci sau calde, etc.
Desi nu imi place frigul, iarna are farmecul ei. E frumoasa de exemplu cand iti privesti copii (pentru cei care au), sau parintii dar mai ales tatal cand la o varsa destul de inaintata inca are dorinta de a te trage cu sania, poti privi cainele cum se afunda in zapada si nu reuseste sa mai iasa, vine al doilea crezand ca se poate juca si el si ramane in acelasi loc…eu am 4 caini la parinti la curte si am asistat la o scena de acest gen, m-am distrat copios!
Iarna e frumoasa cand ai toate cele necesare, in principal ma refer la un echipament adecvat (mai ales daca mergi la munte) si la o pereche de bocanci in tendinte pentru oras.
Spun sincer ca acesti bocanci sunt ideali pentru iarna si sunt sigura ca toate am scris aici ca sa putem castiga premiul si mai putin pentru a impartasi parerea despre cea mai frumoasa zi de iarna.
Oricum, va multumesc deoarece cu ajutorul vostru am scris cateva lucruri frumoase la care ma gandeam chiar zilele trecute. Ciao Mayra

 Inca mai sper la o zi perfecta de iarna.Normal ca toti avem parte de amintiri frumoase legate de zapada,oameni de zapada,sanius sau batai cu bulgari dar eu m-am maturizat si-mi doresc altceva de la o zi perfecta de iarna.Vreau sa fiu intr-o cabana frumoasa la munte,sa ninga cu fulgi mari,brazii sa fie incarcati cu zapada,de jur imprejur sa se vada numai munti iar inauntru…sa fie cald, lemnele sa pocneasca in semineu si cateva lumanari parfumate -risipite in colturi. Jos in fata focului, o sticla cu vin rosu,doua pahare umplute de jumatate, o blana imensa pe care eu si iubitul meu sa facem dragoste.Sa ne iubim cu atata pasine si daruire ca si cand ar fi ultima zi din viata noastra.Sa uitam macar pt o clipa de aglomeratia si stresul din viata de zi cu zi, sa uitam cine suntem,sa nu ne mai grabim si sa ne iubim pentru vecie.Sa avem timp sa ne privim in ochi atunci cand spunem “te iubesc”, sa ne bucuram de fiecare mangaiere si de fiecare sarut.Nu stiu sigur cand va vani aceasta zi pt mine,dar sunt sigura ca va veni iar eu sunt pregatita sa primesc in dar de la viata “cea mai frumoasa zi de iarna”!

 Sincer nu prea sunt o priceputa in de-ale monoloagelor dar am sa incerc…:)
Cea mai frumoasa zi de iarna din cele 24 de primaveri ale mele a fost cea de anul trecut, si mai exact ziua de 14 ianuarie 2011 cand a venit pe lume ingerasul meu Robert-Alexandru. Nu cred ca a existat vreo zi de iarna mai frumoasa si mai speciala pt mine pana in acea zi. Iar la cateva zile am pasit amandoi in prima lui zapada si in cea mai frumoasa zi de iarna, aceea a fost :X Sunt fulgisorii de zapada care nu o sa-i uit niciodata , cei mai frumosi, la fel ca ingerasul meu :)

 Pentru mine, ziua perfecta de Iarna este ziua de Craciun…..nu stiu de ce, dar asa simt de cand ma stiu….

  Cred ca prea multe cuvinte sunt de prisos … cea mai frumoasa zi de iarna a fost, pentru mine, chiar iarna aceasta. Am fost foarte dezamagita pentru ca de sarabtori nu am avut zapada si vorbeam cu iubitul meu despre asta. Dupa 3 zile de la discutia noastra, intr-o dimineata, iubitul meu ma cheama sa ma uit pe fereastra. M-am ridicat din pat lenesa, dupa o noapte prea lunga, la insistentele lui…ma asteptam la cu totul altceva numai la zapada nu ma gandeam. Cand am privit afara am vazut totul alb. Sincer, m-am simtit ca un copil, mi-am amintit de copilarie cand totul era mult mai frumos si mai profund. M-am bucurat ca un copil. Ma bucur ca am simtit din nou sentimentul de bucurie din copilarie, mult mai profund, mult mai frumos.

imi place k sunt nascuta iarna. imi place ca in februarie, de ziua mea, ninge mereu, mult si frumos ( ca in ziua in care m-am nascut, asa imi spunea mama). si cand ninge atunci, simt ca e pentru mine. dar anul asta am primit si flori. de gheatz. geamurile balconului erau tapetate cu mii de flori. ale mele, pentru mine. imi place sa fiu egoista de ziua mea. imi place si ma bucur cand in mod total gratuit, primesc cele mai mici si nefiresti atentii, asa din senin, din aer, din nimic: o plimbare in parc alb, un lac inghetzat, un zambet de la un necunoscut, un prieten alaturi, urme de ingerasi in zapada si sentimentul ca natura comploteaza pentru tine. un peisaj artic, ganduri bune, o zi de iarna, pentru mine. si flori de sezon, din gheata, ce dureaza o zi, intr-o zi speciala, a mea.

Cea mai frumoasa vacanta de iarna a fost anul acesta, împreună cu câţiva prieteni, ne-am hotărât să vizităm o staţiune montană, astfel avem ocazia să ne bucurăm de natură şi să vedem locuri noi. Am pus pe listă Arieşeni, Vatra Dornei şi Piatra Fântânele. Trebuia să alegem una, am sfârşit prin a merge câteva zile în fiecare, decizie foarte înţeleaptă, pentru că a fost cea mai frumoasă vacanţă de până acum, am început cu Arieşeni, că era mai aproape. După două-trei ore de mers prin judeţul Alba, am ajuns aproape la graniţa lui cu Bihorul, acolo unde este aşezată staţiunea, locaţia este absolut pitorească, dealurile decorate cu garduri şi căpiţe, restaurante drăguţe, pensiuni cochete, în care am avut parte de cele mai bune oferte de cazare Arieşeni. Staţiunea, foarte căutată în sezonul de schi, este plină de oameni mai tot anul, pentru că şi vara sunt mult de văzut în zonă, pe lângă simplul fapt de a fi în natură. În drum spre Arieşeni am văzut un semn care arăta spre Gheţarul Scărişoara, pe care l-am vizitat la întoarcere şi care m-a impresionat peste măsură, prin sălile mari, poteca îngustă şi mai ales prin imensul gheţar, vechi de peste 4000 de ani, drumul până la această locaţie a fost minunat. Chiar ne-am oprit de câteva ori pentru a face poze cu traseul, care fiind şerpuit, oferă ocazia de a admira pesiajele. Staţiunea este împânzită de locuri de cazare Piatra Fântânele, dar acest lucru ne-a uşurat foart mult găsirea unui spaţiu potrivit. Zilele petrecute aici, ne-au încărcat bateriile şi ne-au pregătit pentru anul de muncă care urma, Vatra Dornei, aflată la doar jumătate de oră distanţă, este o minunată locaţie bucovineană. Mi-a plăcut la nebunie cum staţiunea este înconjurată de munţi, astfel că natura este doar la câtiva paşi distanţă. De asemenea, alegerea pe care am făcut-o cu privire la locul de cazare Vatra Dornei, ne-a făcut sejurul şi mai plăcut, prin atmosfera frumoasă pe care am avut-o câteva zile şi după care tânjesc acum, România este o sursă de aventură şi de frumuseti ţi naturii, pentru că uneori am nevoie să mă încarc cu energie, lucru pe care pot să il fac cel mai bine, când sunt în natură.

Cea mai frumoasa zi de iarna va fi aceea in care voi zbura prin zapada incaltata in bocanceii roz, caldurosi si dragalasi oferiti ca premiu la acest concurs de Alea Calzature.

 cea mai frumoasa zi de iarna este cea in care la-m nascut pe fiul meu,in luna februarie si de atunci in fiecare zi este o zi frumoasa chiar daca este zapada sau nu

 M-au întrebat dacă îmi place iarna. Le-am răspuns la fel ca şi ieri: Nu! Nu-mi place. Mereu am mainile reci, mereu mi-s ude picioarele. Nu înţeleg de ce continuă să mă întrebe. Ar trebui să ştie că nu am alt răspuns.

Uneori ajung, totuşi, să mă întreb pe mine, ţie-ţi mai place iarna? Şi îmi răspund la fel de fiecare dată: Îmi plăcea. Îmi încalzeai mâinile, îmi uscam talpile în timp ce făceai focul.

Ningea, ningea, ningea şi mă plimbam singură prin parc. Nu aveam căciulă, nu aveam mănuşi şi fulgii de zăpadă îmi curăţau rimelul de pe gene. Aş fi vrut să mă aşez undeva, pe o bancă, dar erau ocupate toate de viitori oameni de zăpadă.

Cumva, ne-am întâlnit. Nu te văzusem demult, din acele excursii cu clasa în care ajungeam să ne pupăm prin provocări date de colegi. Am zâmbit amandoi, parcă ştiam că doar acolo ne era gândul. Mi-ai dat mănuşile tale şi am povestit nimicuri. Am mers la tine şi ai aprins focul în şemineu. Era casa în care nu intrasem atunci, de la care doar părinţii tăi aveau cheile. Mi-am scos mănuşile şi m-am aşezat pe covor, lângă şemineu. M-ai sărutat scurt pe obraz, fără nicio provocare venită din altă parte. Te-am sărutat şi eu. Te-ai dus spre buze, m-am dus şi eu. Te-ai întors la acele nopţi din liceu, m-am întors şi eu. Afară încă ningea, ningea, ningea.

  Cea mai frumoasa zi de iarna de anul asta a fost cea in care impreuna cu prietena mea am facut un om de zapada.Eram afara cu catelusa ei si am observat ca zapada e tocmai buna pentru a crea ceva.Ne-am apucat fiecare sa facem cate un bulgare pentru a face un om de zapada ca aceia pe care ii faceam in copilarie.Provocarea cea mai mare a fost cand a trebuit sa urcam al doilea bulgare peste cel pus.Era mult prea mare si prea greu ,iar noi prea firave pentru a il ridica.Ne-am chinuit o gramada si tot nu am reusit.Catelusa tot sapa pe langa el pentru a ne ajuta.Bunici erau afara cu nepotii se amuzau de incercarea noastra nereusita.Intr-un final trebuit sa facem un alt bulgare mai mic.Zis si facut!Ar fi trebuit sa il facem si pe al treilea.Da ne-am incercat talentul de mari artiste si am sapat in al doilea bulgare pana a capatat ochi,nas,urechi si tot ce ii trebuie unui adevarat monstrulet de zapada.Nu mai conta cat de ude eram si nici cat de frig afara.Eram fericite si multumite ca ne-am amuzat ca in copilarie.

 …A fost odata odata ca niciodata o zi de iarna 2 decembrie 1985 – ziua in care eu m-am nascut, ziua in care a nins pentru prima oara in acea iarna, ziua cea mai fericita a mamei mele.
Eu am crescut si a venit ziua cea mai frumoasa de iarna, ziua cea mai frumoasa in calitate de femeie, 25 decembrie – ziua in care am fost ceruta de sotie de iubitul meu stand in genuchi in fata alor mei, cu-n inel superb si un buchet mare de trandafiri rosi. Apoi a urmat o alta zi de iarna in care mi-am simtit pentru prima oara micuta miscand in burtica.
Ceva mai tarziu a venit si cea mai frumoasa zi de iarna din viata mea, aceea in care ningea ca-n basme iar dupa o joaca in zapada si un om de zapada facut de mine si fetita mea de nici 4 ani, am auzit pentru prima oara cele doua cuvinte magice in fraza ce suna chiar asa : ” Mami , te iubesc atat de mult si esti atat de frumoasa incat cred ca tu esti Zana Zapezii !” .
Aceea a fost cea mai frumoasa zi de iarna din viata mea, atunci a crescut inima in mine de bucurie iar sufletul meu era indundat de o nemasurata fericire , un sentiment unic, de neuitat – eram cea mai fericita mama si Zana Zapezii plina de fulgi de nea cristalini!

 Cea mai frumoasa si haioasa zi de iarna a fost anul acesta cand au inceput ninsoriile, in ianuarie – am fost cu nepotica mea sa-i cumpar niste cizme , ea vroia roz sau rosii insa era indecisa daca sa fie elegante sau de cauciuc.
Pana la urma, dupa zeci de magazine colindate si vreo 3 ore de uitat prin vitrine si probat a ales…bocancei roz.
… La casa cand sa platim nepota mea zice :” N-aveti niste bocancei roz ca acestia si pentru bunica?? Ea poarta numai incaltaminte neagra…parca ar fi mereu in doliu!” …Atunci m-a bufnit rasul si pe mine si pe vanzatoare, mai ales ca eram intr-un magazin de copii.
Insa daca as castiga acest concurs as avea si eu bocancei roz la fel ca nepota mea, iar ea ar fi foarte fericita ca nu mai sunt incaltata mereu cu vechile cizme negre din piele naturala de pe vremea cand mergeam prin zapada cu fii-mea, acum le port si cu nepoata-mea!
…Oricum ar fi abia asteptam primavara, sa trecem la pantofiori , sa fie cald si doar parfum de flori.
..O primavara plina de soare si iubire echipei Mayra.ro si sponsorului. Va multumim pentru tot ce ne oferiti si invatati in fiecare zi!

 Ca in fiecare an eu si verisorii mei asteptam iarna, sezonul se schi si de patinaj. Bineinteles nimic nu ne incanta mai mult decat sa ne pregatim de dimineata, vanzoleala mare in casa si voci una peste alta,”Unde imi sunt claparii?”, “Ai adus masina de la garaj?”,”Mamico, sa ne pui niste sandwichuri”. In final dupa ce ne adunam cu totii in Logan-ul cu 7 locuri, dupa ce ne punem centurile si aranjeaza soferul ultimele bagaje, plecam.
Destinatii diferite, Baile Homorod, Bucin, Toplita, Cavnic, Ciumani, asteptam cu totii sa ajungem cat mai repede.
Anul acesta am fost la Baile Homorod. Era o dimineata superba, iar pe drum cerul ne-a incantat cu o ninsoare ca-n povesti. De-o parte si de alta a drumului erau copaci argintii iar in masina se auzeau cantece de iarna. Unchiul meu ma intreba de unde stiu sa fredonez atatea versuri, Bunicul meu ne povestea intamplari din tinerete, varul meu citea o carte, toti eram fericiti si nerabdatori.
Ajunsi acolo, sute de schiori, mai incepatori sau mai experimentati ba cumparau abonamente, ba stateau la coada la teleschi, ba beau ceai fierbinte ori vin fiert in cabane. Bineinteles, sa nu-i uitam pe cei care se vedeau venind rapid pe partie si facand cristiane, ori pe cei mai putin norocosi, care-si adunau schiurile sau manusile de pe partie, incercand sa se repuna pe picioare.
Sa nu uitam peisajul, care era superb, imbinandu-se toate intr-o zi de neuitat.
Cea mai mare fericire o am in zile din acestea, cand uiti de toate si de tot, si te lasi in voia partiei, concurand cu vantul in viteza si pacalind frigul.

 cea mai frumoasa iarna a fost cea din 2001-2002 atunci cand cu ajutorul lui D-zeu am adus pe lume un ingeras de copil ,de care ne bucuram zi de zi .ziua fericita a fost pe 28 dec ,pana in acea zi,in acea iarna nu cazuse nici un fulg de zapada,insa chiar in dimineata respectiv incepuse sa cearna cu fulgi mari si pufosi un asternut placut peste pamant ,era o admosfera de basm ca in povesti si cred ca de entuziasmul meu cel mic se simtea pregatit sa intampine aceasta lume si in doar doua ore viata noastra s-a schimbat si s-a umplut si an de an cand ninge traiesc acele clipe parca a fost ieri si cred ca aceea a fost cea mai frumoasa iarna din viata mea si a sotului meu.

Cea mai frumoasa zi de iarna si funny in acelasi timp s-a petrecut acum cativa ani, cand eram o copila mica , in vacanta la munte cu parintii mei. Am decis sa urcam cu telecabina, ceea ce pentru mine era ceva nou. Experienta aceasta e de neuitat pt ca am reusit sa ies in evidenta fara sa vreau. In timp de urcam, din sens opus o alta telecabina coboram dar eu , neintelegand ce se intampla am strigat cat m-a tinut glasul meu de copil: “Mama, uite avionul!”. Inevitabil, lumea a intors capul spre mine, si chicotea usor. O zi frumoasa de iarna pt ca apoi a urmat marea bulgareala.

  Magia unei zile de iarna
Nu stiu pentru altii cum e dar eu atunci cand reusesc sa ma desprind de valtoarea vietii in care suntem cu totii prinsi mai mult sau mai putin ,coplesita de melancolie de amintiri placute si mai putin placute ,in clipele mele de liniste cand in mintea mea se deruleaza filmul vietii mele de pana acum, realizez de fiecare data ca viata mea a fost si continua sa fie plina de surpzize atunci cand ma astept cel mai putin ,de momente magice cu o incarcatura speciala care nu se intampla in fiecare zi ,poate doar o data la o mie de ani…greu de inteles,greu de crezut pentru mine daramite pentru altii.
O minune divina ,a facut ca ziua de 24 februarie 2006 si mai apoi 2010,sa ramana pentru mine cea mai frumoasa zi de iarna din viata mea.Nu am gresit sa stiti cand am mentionat doi ani ai aceleasi zile pentru ca sunt doua zile aproape trase la indigo,sunt atat de la fel … e realitatea pura,e atat de frumos si de real totul, incat sunt sigura ca o sa puteti afirma pentru nu stiu a cata oara ca “viata bate filmul” si inca ce “bataie”.
Era sfarsit de saptamana,vineri, 24 februarie 2006. Eu si sotul meu(sufletul meu pereche,dar asta e alta poveste,ziua in care l-am cunoscut e la fel de minunata dar nu e de iarna)ne-am trezit ca de obicei dis de dimineata pentru a merge fiecare la serviciu. Eu nu ma simteam deloc in apele mele inca de cu o seara inainte ,aveam niste presimtiri care urmau sa se adevereasca chiar in acea zi .Ne placea mult sa ne trezim odata chiar daca el pleca mai devreme decat mine ,pentru a lua micul dejun si a ne bea cafeaua impreuna.Inainte sa plece sotul meu m-a sarutat dulce si mi-a spus ca pentru diseara avea rezervat pentru noi o cina romantica intr-un loc preferat de-al nostru.Mie insa imi era frica de ce avea sa se intample mai ales ca simptomele pe care le aveam imi dadeau o oarecare incertitudine ,nu stiam daca va fi de rau sau de bine.Sotul meu imi spunea sa am incredere ca de data asta trebuie sa fie bine si iata ca 24 februarie,Dragobete ,ne-a purtat noroc devenind o zi de sarbatoare la noi in familie alaturi de ziua de 12 octombrie cand ne serbam toti trei ziua de nastere:eu,baietelul si fetita mea.Emotiile ma cuprind si acum cand va scriu aceste randuri,la fel si ideile imi vin acum in minte una peste alta ,dar nu as vrea sa fiu incoerenta in a le exprima.
Revin insa la acea dimineata ,de iarna.Ramasa singura (mai aveam doua ore pana sa plec la serviciu) m-am hotarat sa iau testul de sarcina pe care-l cumparasem impreuna cu o seara inainte (asta pentru ca eu nu ma simteam bine) si sa-l fac singura desi stabiliseram sa-l facem impreuna in weekend.Eu insa simteam ca nu mai puteam astepta.Trebuie sa va spun ca sa intelegeti mai bine ca eu trecusem deja printr-o experienta cumplita ,pierderea unei sarcini.
O bucurie imensa ne umplea sufletul cand intr-o vara,intorsi din concediul petrecut la mare ,am aflat ca sunt insarcinata,dar aceasta bucurie s-a transformat intr-un soc puternic atunci cand printr-un avort spontan am pierdut sarcina la 11 saptamani,tot atunci afland prima data ca am rh negativ. Aceasta experienta urata m-a marcat enorm si m-a facut sa-mi fie frica sa mai raman insarcinata.Imi doream forte mult copii dar nu voiam sa mai trec vreodata prin asa ceva.Traiam cu o mare teama in suflet.
Am hotarat impreuna cu sotul meu sa lasam sa treaca o perioada mai lunga,pana ma voi simti pregatita pentru o noua sarcina…dar din fericire pentru noi planurile noastre au luat o alta intorsatura chiar in acea zi frumoasa de iarna cu o semnificatie aparte,Dragobetele, la doar patru luni dupa avortul spontan .Singura cu testul de sarcina cu doua liniute,tremuram toata,plangeam de frica, de bucurie,de fericire si chiar daca imi impuneam sa nu ma gandesc la ce-i mai rau, erau clipe cand amintirile experientei anterioare ma urmareau…Dar inevitabilul se produse,poate autosugestia a fost atat de puternica ,nu stiu …Primul lucru pe care l-am facut a fost sa o sun pe doamna doctor care se ocupa de mine ,dupa care nici nu stiu cand mi-am pus in graba cojocul si eram deja in masina in drum spre maternitate (noroc ca e la doar 5 minute de mers cu masina)…si nu imi explic nici acum de ce eram din nou cu hemoragie puternica la spital.Pe sotul meu nu-l sunasem,oricum el nu putea sa ma ajute cu mare lucru atunci,dar am aflat ulterior ca s-au acupat de asta cei care aveau grija de mine,iar sotul meu,Sorin a sunat la liceul unde eram atunci profesoara ca nu pot ajunge la ore.Imi parea rau ca ma straduisem sa pregatesc o activitate frumoasa ,mai speciala de Dragobete cu copii mei de la clasa si nu puteam fi acolo. Doamna doctor impreuna o o asistenta foarte draguta ma asigurau intr-una ca fac tot ce le sta in putinta ,tot ce tine de ele.Acum sunt mai mult ca oricand sigura ca divinitatea a jucat un rol important in acea zi care avea sa ne schimbe mie si sotului meu viata din bine in foarte bine,zi care va ramane cea mai frumoasa dar si cea mai plina de intamplari neasteptate .
Imi aduc foarte bine aminte ca in acea rezerva in care ma aflam,pe perete chiar in fata mea era icoana Fecioarei Maria cu pruncul Isus si tot timpul pana am adormit m-am rugat la Ea,ca asa cum Ea il tine pe Isus in brate sa ajung si eu sa-mi tin copilasul la piept… si asa am adormit iar ca printr-o minune divina pana seara hemoragia se oprise si apoi la ecograf doamna doctor mi-a explicat ca totul era bine si ca raul a trecut.”A fost doar o mica sperietura “a spus atunci doamna doctor,pentru mine a fost cea mai mare sperietura…Sorin era langa mine si se bucura si el alaturi de mine.Imi adusese un buchet superb de trandafiri ,statea la capul meu ,ma saruta si imi promitea ca dupa ce o sa ies din spital o sa-mi faca o surpriza si mai frumoasa dect cina romantica din acea seara pe care o ratasem.Nimic nu era insa mai important pentru mine atunci decat pruncul care luptase sa ramana si sa creasca in mine … trecusem de o incercare grea cu un final fericit .
Nu stiam atunci ce va fi baietel sau fetita dar se pare ca rugaciunile mele catre Fecioara Maria mi-au fost ascultate si indeplinite pana la capat pentru ca asa cum Ea tinea un baitel in brate,pe Isus,dupa 37 de saptamani de sarcina am adus pe lume un baietel minunat,Mihail Alexandru de 2,9 kg chiar de ziua mea de nastere 12 oct 2006…si culmea tot intr-o zi de joi ca si in 1978 cand m-am nascut eu. Este cel mai frumos cadou pe care o mamica il poate primi de ziua ei.Faptul ca la doar doua luni de sarcina a trebuit sa renunt sa mai merg la serviciu,penru a nu pune fatul in pericol,ca a trebuit sa stau mai mult la pat,ca ma ingrasasem cu 30 kg,ca mare parte din timp mi-l petreceam prin spital,toate astea nu mai contau cand imi tineam baietelul la piept. Chiar daca in acele momente eram 100% sigura ca Mihail va fi unicul meu copil pot spune cu tarie ca Divinitatea a fost nespus de generoasa cu mine oferindu-mi din nou o minunatie de copil,o surioara pentru Mihail,Maria Bianca de 2,790kg ,care si ea ca si fratiorul ei a vrut sa vina pe lume de ziua mamicii ei tot dupa 37 saptamani de sarcina,cu toate ca amandoi ar fi trebuit sa se nasca la inceputul lunii noiembrie.Si ppe langa toate astea la ei coincid si zilele in care eu,mamica lor mi-am facut testele de sarcina.
La patru ani ,exact in aceeasi zi de iarna ,24 februarie nu stiu ce sau cine ,poate doar o simpla coincidenta ar spune unii,ceea ce eu nu cred, a facut ca eu sa-mi fac din nou testul de sarcina ,tot intr-o dimineata .In acel moment nu am realizat ca e aceeasi data ca si la la baietel.Doar dupa ce l-am facut si am vazut ca e poztiv am realizat intr-adevar ce mi se intampla…tin bine minte ca Sorin era la serviciu, eu eram cu puisorul meu Mihail acasa ,era bolnavior si nu-l dusesem la gradi.De data asta insa ma simteam bine ,nu mai erau simptome ca in 2006…dar la fel plangeam de frica amestecata cu bucurie ,fericire …nu stiam ce sa mai cred… nu ca nu mi-as fi dorit dar m-a luat prin surprindere ca si prima data…un lucru e sigur puiutul meu care se bucura alaturi de mine ca va avea un fratior sau o surioara si felul cum ma pupacea pe burtica au insemnat mult pentru mine….si pentru ca ziua de 24 februarie 2006 se incheiase cu bine dar i-a lipsit cina romantica cu ocazia sarbatorii de Dragobete, in 2010 a fost ca si o continuare minunata a acelei zile de iarna cand seara dupa serviciu am iesit toti trei la o cina festiva de data asta sa sarbatorim impreuna bucuria la aflarea vestii ca inca un puiosor de om se va naste in familia noastra.
Acum cand astern toate aceste lucruri pe hartie sunt si eu precum cei din jurul meu foarte uimita de tot ce mi s-a intamplat ,de parca n-ar fi vorba despre mine si mi-e greu sa realizez ca sunt chiar eu personajul principal din “poveste “.Sa stiti ca de fel sunt o persoana foarte modesta ,nu mi-a placut sa ies vreodata in evidenta cu ceva, dar de copiii mei sunt foarte mandra si imi place sa ma mandresc cu faptul ca am niste copii speciali ,nascuti de ziua mea care au facut din ziua de 24 februarie o zi si mai speciala decat era ,cea mai frumoasa zi de iarna,a mea si a sotului meu.
De multe ori imi vine sa strig in gura mare de fericire de cat de mult ii iubesc mai ales cand ii vad jucandu-se impreuna,cand ma strang in brate si ma coplesesc cu sarutari sau dormind linistiti ca niste prunci din poveste.