Evazat versus skinny
Trendsetter

Daca inca aveti nelamuriri despre noul trend al pantalonilor evazati, va spunem noi ca raspunsul este da, sunt in voga. Dar va recomandam sa nu va grabiti sa-i scoateti de la naftalina pe cei vechi, pentru ca nu aceia sunt la mare cautare.
Ca sa fiti pe aceeasi lungime de unda cu Victoria Beckham sau Jennifer Lopez, alegeti o pereche larga de sus pana jos, cu talia foarte inalta. Este recomandat sa ii purtati cu pantofi cu toc inalt, care sa fie acoperiti in totalitate de pantaloni.
Ii puteti purta la birou, la iesirile cu prietenii, cu camasi elegante sau tricouri sport. Alegerea este a voastra! O singura interdictie vine odata cu acest trend: nu ii asortati cu pulovere sau tricouri foarte largi sau lungi deoarece va vor face sa pareti mai scunde decat sunteti in realitate.
In anii '70, ei isi fac debutul in serialul "Ingerii lui Charlie", iar in scurt timp tot mai multe femei isi doresc pantaloni foarte evazati si coafura a la Farah Fawcett. Nu doar tinerele fac o pasiune pentru noul trend, ci tot mai multi barbati, printre care Elvis Presley sau Bee Gees.
In 2007, in cautarea unei piese vestimentare care sa vina bine pe oricine, indiferent ca este slaba sau mai plinuta, designerii ii readuc la rampa, reusind sa le ofere statutul de must-have de care s-au bucurat in anii '70.
Daca nu va numarati printre fanele pantalonilor evazati, puteti sta linstite, pentru ca blugii skinny sunt in continuare in gratiile stilistilor.
Asadar, tot mai multe vedete de la Hollywood au adoptat noul trend, de care, cu siguranta, nu vom scapa in urmatoarele doua sezoane.