La prima vedere

Pentru a ne înţelege semenii, suntem atenţi la CUM se poartă. Dar, până să ajungem la interior, privirea se opreşte pe CE poartă cei din faţa noastră.

Din păcate, rolurile se pot inversa oricând. Nu ţi s-a întâmplat să fii tratat/ă în diferit în funcţie de vestimentaţii diferite? Poţi să spui, cu mâna pe inimă, că nu judeci pe nimeni după aparenţe? Cu siguranţă nu suntem feriţi de astfel de prejudecăţi, pentru că majoritatea se produc în mod reflex, începând cu prima impresie.

Prima impresie se formează în cele 30 de secunde de când ai cunoscut o persoană nouă, timp în care încerci să descifrezi şi să interpretezi cât mai multe informaţii din cele ce ţi se oferă, preponderent cele vizuale. Vezi forme, culori, combinaţii între acestea, te uiţi la coafură, la corp, la haine. Dacă oamenii ar fi goi, impresiile s-ar forma din cu totul alte puncte de vedere…

Ca şi mijloc de comunicare, codul vestimentar joacă un rol important în schimburile de informaţii nonverbale. Unii încearcă să compenseze anumite lipsuri, exagerând cu ajutorul hainelor. Dacă atunci când deschid gura, nu dispare buna impresie, înseamnă că vestimentaţia şi-a îndeplinit partea ei din rolul social.

Prejudecata constă în faptul că ne obişnuim să asociem omul cu haina sa. Obişnuinţa ne face să credem că sub o haină faină se ascunde un om fain, însă adesea neglijăm alternativa celor care – din lipsă de bani sau de preocupare, ascund sub aparenţe modeste, interioare deosebite. Aşadar, hainele sunt mai mult decât o necesitate şi mai puţin decât un capriciu, când vine vorba de exprimarea personalităţii.

De asemenea, haina este adesea nu doar un indicator al comportamentului ci şi un formator de conduite. Aţi observat cum variază tendinţele comportamentale atunci când omul este îmbrăcat, de exemplu, într-un costum la patru ace, spre deosebire de o situaţie în care poartă pantaloni scurţi şi şlapi? Dintr-un anumit punct de vedere haina devine o posibilă privare de libertate a exprimării sincere.

Pentru multe secole oamenii s-au îmbrăcat cam cum le trecea prin cap, în funcţie de anotimp, de rang şi de societatea unde trăiau. Prin diverse haine se diferenţiau drastic clasele sociale. Pentru marea masă a populaţiei, sute de croitorese anonime executau modele copiate, de obicei, după cele de la Curtea Regală. Nu exista presiunea de a purta un anumit logo sau o firmă, se purtau chiar haine. A fost de ajuns să apară o autoritate în domeniul vestimentar, pentru ca istoria să ia o cu totul altă direcţie. Charles F.Worth (1826-1895) a fost primul creator de haine care a inversat raporturile cu clientul, indicându-i ce să îmbrace în loc să facă ce îi cerea acesta şi totodată a dat naştere uneia dintre cele mai vechi firme de modă din lume, House of Worth (închisă în 1952).

Raporturile de forţă modă-individ au evoluat – dacă i se poate spune evoluţie, în aşa fel încât valoarea personajului poate fi confundată cu valoarea hainei pe care o poartă. În cazuri extreme se poate ajunge şi la boli moderne precum cea de a fi o “fashion victim”.
În astfel de cazuri îţi vine să te întrebi încotro merge societatea. Ştim de unde am pornit, oamenii fiind singurele mamifere care folosesc îmbrăcămintea (cu excepţia animalelor îmbrăcate tot de către oameni). De când blana (personală) nu mai face parte din “costumaţia” omului modern, folosirea hainelor a fost un imperativ, nu un lux. Lux rămâne gestul de a despuia diversele animale de blana lor pentru a o aplica pe umerii diverselor personaje din societate.

În timpurile moderne sunt animale care poartă haine mai scumpe decât unii oameni. Pentru un Chihuahua care trăieşte la Hollywood şi are un stăpân modern precum moştenitoarea Paris Hilton, sunt toate şansele să existe hăinuţe special create pentru tine de mari designeri ai momentului.

Deci îl face haina pe om? Am văzut oameni care pot trăi fără haine (de firmă) şi rămân tot oameni, dar nu am văzut haine însufleţite în absenţa Omului.

Haina contează, la o primă vedere. Ce faci mai departe depinde doar de tine. Eşti ceea ce alegi să fii.