Placebo si Efectul Placebo

Este insa cert ca practica medicala a fost mult timp si in mod fundamental bazata pe placebo, rezultatele obtinute de-a lungul secolelor fiind in prezent imposibil de evaluat corespunzator din lipsa datelor esentiale. Cuvantul „placebo” (in latina „voi face placere”) a capatat in timp o asociere directa  cu remedii false folosite pentru inselare sau consolare.

Un articol aparut in revista Lancet in anul 1956 (p. 321) concentreaza viziunea ce inca persista la acea data chiar in lumea medicala: placebo era utilizat ca o inselatorie nedaunatoare, care nu aduce beneficii in tratarea afectiunii, justificarea utilizarii lui fiind „nevoia de a creste increderea pacientilor ca se vor insanatosi, atunci cand diagnosticul era sigur si nici un tratament eficient nu mai era posibil”.

Articole clinice ca cel al lui Henry Beecher „Puternicul Placebo” (JAMA, 1955) ce sustineau faptul ca placebo poate determina schimbari obiective in functionarea fiziologica, unele dintre acestea putand depasi „ pe cele atribuite actiunilor farmacologice puternice” au influentat perceptia asupra fenomenului „placebo”, dar se loveau de lipsa identificarii mecanismelor prin care se putea „comunica” cu corpul.

Exista un profil specific al pacientului care raspunde la medicamente inerte sau sunt mai important factorii situationali si interpersonali? Cum un astfel de profil nu a putut fi identificat nici pana astazi, psihiatrul Arthur Shapiro sublinia in 1969 rolul important al medicului in „dansul vindecarii” si afirma ca doctorii – independent de tratamentul pe care il prescriau – aveau un rol placebo prin prezenta si autoritatea lor, prin entuziasmul pentru tratament pe care il induceau, prin sentimentele de incurajare manifestate fata de pacient. O explicatie psihanalitica vehiculata in acea perioada era aceea ca medicul actiona ca o figura parentala asupra careia pacientii vulnerabili isi proiectau sentimentele de incredere si supunere impreuna cu asteptarile de „a se face bine”.

Descoperirea endorfinelor, progresele obtinute de Robert Ader si colegii in conditionarea sistemului imunitar la soareci, dezvoltarea domeniului Psihoneuroimunologiei, teoriile privind rolul expectatiilor (Irving Kirsch) sau a contextului socio-cultural (Arthur Kleinman, Robert Hahn, Daniel Moerman), studiile efectuate de F. Benedetti (placebo analgesia) sau  Fuente-Fernandez (efectul placebo si boala Parkinson) au mentinut in cercurile academice interesul pentru subiectul placebo.