Frumusete si sanatateLa doctor pe tocuriHomeopatia – magie sau stiinta?Homeopatia – magie sau stiinta?
La doctor pe tocuri
Pentru aceia dintre dvs. care se supun pentru prima data unei consultatii homeopate, experienta poate parea putin ciudata: medicul homeopat pune foarte multe intrebari, la unele dintre ele nici macar nu puteti raspunde fara un timp prealabil de gandire.
Desi enuntat cu multa vreme inainte de catre Hippocrate, acest principiu a fost “redescoperit” si pus in practica mult mai tarziu de catre un reputat medic german Samuel Hanemann, considerat ulterior “parintele homeopatiei”.
Samuel Hanemann
Nemultumit de rezultatele temporare si limitate ale medicinei allopate, Hanemann a renuntat pentru o vreme la practicarea medicinei, hotarare ce a fost intarita de neputinta de a-si vindeca prin aceasta metoda propriul copil atins de boala. A preferat sa-si castige traiul prin traducerea unor carti medicale (vorbea fluent latina, greaca, engleza, franceza si araba), a ales saracia in locul bogatiei doar pentru a nu se mai conforma unui sistem “ale carui greseli si incertitudini il dezgustau”.
Nu se stie ce l-a determinat pe Hanemann sa faca urmatoarea experienta: si-a administrat chinina, substanta care era utilizata pentru vindecarea malariei. Rezultatul a fost insa unul spectaculos: chinina a provocat asupra sa, persoana sanatoasa, simptomele bolii pe care o vindeca (cui pe cui se scoate).
Dupa multiple experiente de acest fel, Hanemann a enuntat principiul de baza al homeopatiei:
“Substanta care produce simptome la omul sanatos, vindeca aceleasi simptome la omul bolnav”.
Incercand sa scada la minim reactiile adverse ale medicamentelor pe care le administra dupa principiul similitudinii, el a scazut din ce in ce mai mult dozele prin diluarea substantei active de mai multe ori, remarcand insa reducerea efectului therapeutic odata cu cea a reactiilor secundare.
In acest moment, Hanemann, folosind probabil cunostiintele sale de chimie (cat si pe cele de alchimie…), a inceput sa execute o serie de agitari viguroase ale unei solutii diluate si a observat ca prelucrarea de acest fel creste foarte mult efectul terapeutic al substantei, in ciuda dilutiei sale mari. La fiecare dilutie, solutia obtinuta era agitata din nou astfel incat, cu cat substanta era mai diluata, cu atat in procesul prepararii sale ea trecea de mai multe ori prin procesul de agitare, denumit ulterior “dinamizare”, crescand in consecinta si “puterea” terapeutica a acelei substante. In acest fel a fost rezolvata o problema ce preocupase de multe secole gandirea medicala: efectele adverse ale medicamentelor.
