Copiii cu autism au nevoie de noi!

La doctor pe tocuri

Copiii cu autism au nevoie de noi!

Copiii cu autism sunt frumosi, speciali, unici, iar unii dintre ei pot avea abilitati extraordinare si o inteligenta geniala. Din pacate, acesti copii traiesc in lumea lor, nu pot comunica si relationa cu cei din jurul lor, iar fara ingrijiri speciale risca sa fie institutionalizati, marginalizati.

Lumea noastra este si lumea lor.

Copiii cu autism nu sufera de o boala psihica, asa cum multi sunt tentati sa creada. Sufera de o tulburare severa de dezvoltare de natura neurobiologica, tulburare care-i inchide intr-o lume a lor pe care cu greu o patrundem. Sunt mai multi decat stim si mai vulnerabili decat ne imaginam.

Statisticile internationale realizate incepand cu anii ‘90 releva o incindenta alarmanta a tulburarilor din spectrul autismului: 1 la 166 de copii care se nasc anual – potrivit Congresului European de Neuropsihiatrie de la Barcelona sau chiar 1 la 150 – potrivit Centers for Disease Control, Atlanta. Autismul este astfel o afectiune mai des intalnita decat cancerul, diabetul, SIDA sau sindromul Down. 4 din 5 copii cu autism sunt baieti.

Este o afectiune complexa si misterioasa, dar in ultimele decenii specialistii straini au incercat sa raspunda la cat mai multe intrebari legate de austim, ca sa poata imbunatati metodele de diagnostic si de recuperare a copiilor autisti. Iar progresele sunt multe si importante.

In Romania, soarta copiilor cu autism este pecetluita de nestiinta, ignoranta si indiferenta. Putini specialisti stiu sa diagnosticheze aceasta afectiune, centre pentru recuperarea si educarea acestor copii sunt foarte putine, terapiile considerate eficiente sunt foarte scumpe, iar parintii primesc un ajutor infim de la stat.  in aceste conditii copiii romani au toate sansele sa ramana in lumea lor, in afara societatii.

Campania impotriva autismului

Pentru ei, Fundatia Romanian Angel Appeal si Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile impreuna cu partenerul lor oficial Fundatia Vodafone vor sustine o campanie de informare pentru ca  autoritatile, medicii, oamenii, societatea sa afle si sa constientizeze ca un diagnostic pus corect si la timp si o terapie adecvata pot ajuta un copil cu autism sa duca o viata aproape normala.

Campania isi propune sa stranga si fonduri pentru ca 23 dintre acesti copii sa poata incepe sau continua terapia ABA (analiza comportamentala aplicata) – terapie recunoscuta pe plan mondial ca fiind un tratament eficient pentru recuperarea autistilor. Terapia ABA este foarte scumpa – intre 1000 si 2000 de euro lunar ( pentru plata terapeu?ilor, a unui consultant strain acreditat, a materialelor, iar statul roman ofera parintilor copiilor cu autism un ajutor de handicap de nu mai mult de 500 de lei pe luna.



Tag-uri: , ,

feedback
автоновости Обзор BMW X1 2023 — самый дешевый кроссовер Обзор 2023 Kia Sportage Hybrid SX-Prestige Обзор Toyota GR Corolla Circuit Edition 2023 Lexus UX 250h F Sport Premium 2023 Года Porsche Taycan — рекорд Гиннесса Обзор Hyundai Elantra N 2023 года выпуска Обзор Mazda MX-5 Miata Grand Touring 2022
Nu sunteti membru inca ?

Dureaza doar cateva minute sa va inregistrati.

Inregistrati-va acum



Ti-ai uitat parola ?
Inregistreaza un user nou