Inel pentru stomac
Estetica

Accesoriile în formă de inel sunt super hot pentru adolescenţi. Inel-pierce, inel pentru prima falangă a inelarului, inel pentru degetul mare de la picior. Dar şi inelul pentru stomac e foarte potrivit.
Sună exagerat, dar nu este deloc! E valabil doar pentru elevii de liceu care au peste 100 de kilograme. Şi e cea mai nouă metodă extremă de slăbit acceptată în State.
Intervenţia constă în prinderea unui inel de silicon în jurul porţiunii superioare a stomacului care restricţionează cantitatea de mâncare ingerată. Nu poţi mânca mai mult de 300 de grame la o masă, iar slăbirea este evidentă! Într-un an poţi pierde 50% din greutatea totală. Au fost ceva polemici până metoda a fost aprobată, dar se pare că este foarte eficientă, are mai puţine efecte adverse decât by-pass-ul chirurgical şi chiar îi ajută pe tinerii obezi care riscă să moară foarte tineri din cauza bolilor cardiovasculare sau diabet asociate supraponderabilităţii patologice.