Emoţii comestibile

De câte ori nu ai dat iama într-o cutie de îngheţată sau altă ispită dulce, când erai supărată, frustrată sau doar plictisită? Fiecare avem remediile noastre. Asortate cu scuze pe măsură.

"Uneori mănânc pentru că simt că nu mă pot opri."

"Mănânc ca să mă recompensez. Alteori, postesc ca să mă pedepsesc."

"Când sufăr, prefer să mănânc ceva bun (în loc să fac mişcare sau să mă plimb…)"

"Mănânc când mă plictisesc sau, pur şi simplu, când mi se schimbă dispoziţia."

Se pare că mâncarea nu este pentru noi un simplu combustibil. Corpul nostru reacţionează în multe feluri la alimentaţie, prin sentimente plăcute sau prin eliberare de stări psihice neplăcute precum anxietate, stres, deprimare.

De ce recurgem la astfel de terapii? În cele mai fragede amintiri regăsim stilul de a mânca asociat cu sentimentul de confort şi chiar de conectare cu cei dragi – de când eram hrăniţi cu linguriţa şi ştiam că altcuiva îi pasă de noi.

("Da,da, şi crema de ciocolată tot cu linguriţa se mănâncă…")

Legătura dintre tulburările alimentare şi dezechilibrele emoţionale este confirmată de experţii în nutriţie: 75% din cazurile de supra-alimentaţie sunt cauzate de emoţii. Aşa că, nu îţi face griji dacă emoţiile te împing spre supradoze în bucătărie: nu eşti singura.

În ziua de azi există numeroase mituri legate de alimentaţie, întreţinute prin ignoranţă şi deformate (mai ales) în favoarea celor care câştigă din vânzarea diverselor produse de slăbit. Unul dintre ele este cel al "mâncărurilor rele versus mâncărurile bune".

Ciocolata, de exemplu, este o vedetă ce apare zilnic în studii care de care mai ştiinţifice drept aliment-minune cu multiple efecte curative şi anti-depresive.

Nu te lăsa păcălită. Un organism sănătos şi activ poate utiliza o anumită cantitate din aproape orice fel de substanţe nutritive, inclusiv atât de temutele grăsimi saturate sau zahărul rafinat. Însă în limitele decenţei. Este pur şi simplu vorba de consumul unor cantităţi rezonabile, adică opusul strategiilor de marketing care fac să se golească rafturile de Milka sau Finetti.

"Ei, şi ce dacă mănânc cum dictează emoţiile? Cu o dietă, se rezolvă!"

Ce bine ar fi…

Obiceiul de a mânca în funcţie de ceea ce simţi este, de fapt, piedica principală în schimbarea stilului de hrănire. Chiar crezi în sloganuri gen "Această dieta îţi va schimba viaţa"? Cum ţi-ar putea schimba viaţa o serie de ingrediente dacă tu insişti să rămâi într-un tipar nesănătos căruia îi spui stil de viaţă? Chiar dacă abţinerea de la anumite alimente te va ajuta să slăbeşti, ce îţi garantează că o dată cu ele ai eliminat şi obişnuinţele de a asocia emoţii cu mâncăruri? Schimbarea autentică se face din interior spre exterior.

Mâncarea reprezintă un stil de viaţă. Diversele culturi i-au atribuit semnificaţii sociale sau chiar spirituale, depăşind alimentarea strict fiziologică. Decât să recurgem la tot felul de medicamente, poate fi mai indicat să folosim mâncarea în scopuri parţial tămăduitoare. Totuşi, nu este deloc normal să o privim ca instrument principal pentru îndeplinirea nevoilor emoţionale sau să înghiţim o dată cu caloriile, sentimente şi gânduri chinuitoare.

Nu confunda apetitul (dorinţa de a mânca din alte motive decât satisfacerea nevoilor CORPORALE) cu foamea. O doză de zaharuri o să îţi stimuleze secreţia de hormoni responsabili cu buna-dispoziţie, însă niciodată pe termen lung. În plus, doza aia care se opreşte direct pe şolduri sau alte părţi vizibile, îţi va provoca şi mai mult stres şi uite cum ajungi într-un cerc vicios din care nu mai ştii ieşirea.

A nu-ţi împinge emoţiile la extrem nu înseamnă să te supui unor reguli inflexibile, ci să găseşti propriul echilibru între nevoia de a mânca şi dorinţa de a fi sănătoasă şi în formă. Acest lucru este perfect realizabil cu o nutriţie adecvată nevoilor reale ale organismului tău. Emoţiile sunt deja subiectul altei discuţii.

Caută opţiuni în loc de pretexte. Struţul îşi bagă capul în nisip şi noi în farfurie.